marți, 26 iulie 2011

Stancu nu mai are rețineri și îl atacă până și pe Aurel Simionescu

Vodă simte că-i fuge pământul de sub picioare. Altfel nu se explică atacul îndreptat împotriva propriei creații, așa cum îi place să se laude când vorbește despre Simionescu. Găsiți aici declarațiile în care aproape că-l face incompetent pe primarul cu care a candidat în tandem la alegerile din 2008, și alături de care a pozat în afișele electorale cu care a împânzit tot orașul, considerând că simpla lui prezență pe aceste afișe a fost decisivă pentru alegerea lui Simionescu. Acum Vodă a regretă că ”s-a discreditat” astfel și spune că primarul PSD nu-i în stare să mențină nici măcar stradă refăcută de fostul edil PNL Cibu. Ce l-a apucat să facă așa ceva? Dacă luăm în calcul și atacul împotriva lui Mihai Tudose comandat lichelei psihopate, căreia îi dictează temele în văzul tuturor pe terasă la Continental, putem crede că-și simte sfârșitul politic aproape. Cum Tudose nu i-a recunoscut niciodata autoritatea, iar Simionescu a prins curaj după recentele sondaje care îl creditează cu procente duble față de cele obținute de Stancu, este mai mult decât posibil ca anul 2012 să-l găsească pe Vodă pus pe tușă. Pe lângă problemele din partid pe care și le-a creat singur și care îl fac indezirabil conducerii centrale, îi mai dă coșmaruri dilema cu privire la opțiunile ce-i rămân  dacă Băsescu și Boc își duc la capăt planul regionalizării. În această situație nu i-ar mai rămâne decât să candideze la primărie și avem răspunsul de ce Simionescu a devenit o țintă. Problema lui e că, spre deosebire de Aurel Simionescu și Tudose, persoane mult mai frecventabile, Vodă a rămas singurel, cu slugile din dotare, dar care, ca orice slugă, îl vor abandona și ele când nu-si vor mai primi porția de arpacaș .

3 comentarii:

  1. Mare zarva mare la USL,rezultatele sondajului nu le sunt de nici o culoare favorabile.Voda probabil simte,ca-i fuge pamantul de sub picioare si se mascariceste in fel si chip.ADIO SI-UN PRAZ VERDE QASIMODO SCONCSULE.

    RăspundețiȘtergere
  2. doamne, de-am scapa de acest analfabet gestionar care a ingenunchiat orasul.....

    RăspundețiȘtergere
  3. Incurca-i, drace, ca si mie-mi place... De si-ar scoate singuri ochii intre ei pana alegeri ca sa nu ii mai vedem pe buletinele de vot!

    RăspundețiȘtergere

Comentariile dvs vor fi vizibile doar după validare.