joi, 3 decembrie 2009

Gura lui Geoană vorbeşte despre Noua Ordine Mondială



În timp ce Băsescu face, emoţionat, demonstraţii despre trucajele lui Patriciu, prezidenţiabilul Mircea Geoană compară criza economică globală cu al treilea război mondial. El a declarat senin în această dimineaţă, într-o transmisiune directă pe Antena 3 că, ceea ce până mai ieri făcea parte din teoria conspiraţiei, Noua Ordine Mondială, este pe cale să se instaureze. Nu ştim încă dacă e de bine sau de rău, dar există o imensă literatură dedicată New Age, care conţine o serie întreagă de ipoteze îngrijorătoare, multe din ele confirmate prin măsuri guvernamentale de ordin recent. Cât de aproape să fim de ceea ce gura lui Geoană vorbeşte atât de riscant, în plină campanie electorală?

Chiar dacă în spaţiul nostru mioritic de o lungă perioadă de timp nu mai dezbatem decât subiecte electorale şi îi urmărim cu dezgust pe politicienii care îşi demască complicităţile în intenţiile lor inutile de a ne demonstra că unii sunt mai responsabili şi mai morali decât ceilalţi, lumea în jurul nostru e preocupată de lucruri mult mai grave. Pe fondul îngrijorărilor despre soarta planetei, îngrijorări alimentate interesat de marile companii energetice, peste câteva zile, la Copenhaga va începe controversatul summit asupra încălzirii globale, unde ONU speră să convingă 192 de state să semneze un nou tratat internaţional care să succeadă protocolului de la Kyoto, care expiră în 2012. Obiectivul acestui summit este de a lărgi acordul cu SUA, care au semnat protocolul de la Kyoto dar nu l-au ratificat niciodată, şi cu China, India şi Brazilia- statele cu cele mai ridicate emisii de CO2. Dacă toate statele vor conveni asupra cifrelor – este vorba de angajamentele de a reduce emisiile de dioxid de carbon până în 2020 în procente şi finanţări de proiecte- vor urma schimbări nebănuite iar noi ne aflăm, ca de obicei, în afara acestor probleme, deci incapabili de a negocia favorabil pentru noi măsurile globale ce se vor impune odată cu punerea în aplicare a celebrei Agende 21, adoptată în 1992 la Rio (Brazilia).

În Preambulul Agendei 21 se spune: "Umanitatea se află într-un moment decisiv al istoriei sale. Ne confruntăm cu o disparitate crescută între popoare şi în cadrul acestora, o creştere a sărăciei, tot mai multă foamete, tot mai multe boli şi tot mai mulţi analfabeţi, precum şi o deteriorare continuă a ecosistemelor de care depinde bunăstarea noastră. Prin integrarea şi respectarea sporită a intereselor cu privire la mediu şi dezvoltare vom reuşi să facem posibilă îndeplinirea necesităţilor de bază, ameliorarea nivelului de trai al tuturor oamenilor, o protecţie sporită şi o mai bună administrare a ecosistemelor şi un viitor mai sigur şi mai prosper. Nici o naţiune nu poate face acest lucru de una singură. Dar împreună putem: într-un parteneriat global pentru o dezvoltare durabilă."

[Textul integral, tradus în mai multe limbi, se află pe pagina de internet a Organizaţiei Naţiunilor Unite: AGENDA 21]



Pentru detalii pe acest subiect vezi si:











3 comentarii:

  1. Dupa ce-a scris celebrul pamflet “Baroane!” la adresa lui Adrian Nastase, in 2004, Mircea Cartarescu pare sa revina!
    De aceasta data, din motive subintelese, doar pe net:

    F U T E V A N T P R E S E D I N T E !?

    Auzisem in copilaria petrecuta la tara despre comportamentul straniu al unui mic uliu soricar: cica zboara ce zboara si numai deodata ce se-opreste-n aer ca prostanacu’ si mimeaza c-ar face dragoste cu vreo vietate nevazuta. Si da din aripi, si se opinteste, pana oboseste! Apoi, multumit, pleaca mai departe la vanatoarea sa de soricei. Taranii, pisicheri si cu un acut simt al observatiei, l-au numit ”Futevant”.

    Acum, daca vad si aud ce se petrece la alegerile prezidentiale pentru turul al doilea, am un acut sentiment de deja vu: Futevant a revenit ON AIR, dupa ce-a mimat ca nu mai face amor cu vietatea rosie numita Iliescu. Astfel, il vei surprinde pe Futevant cum zboara de colo-colo prin tara, agitandu-se precum rapitoarele cu ochii rosii, dar, fiinta mimetica, pretinde c-ar fi invatat sa dea din aripi si din cioc, ba la stanga, ba la dreapta, precum a vazut el ca da bine la candidatii americani.

    RăspundețiȘtergere
  2. ”Futevant, garantat Vanghelie” poti citi cu mandrie pe afisele de campanie. Sau il vei descoperi pe Futevant cum mustaceste un zambet plin de sine inconjurat din umbra de strasnice rapitoare ceresti si pamantesti precum: Voiculescu, Nastase, Iliescu, Hrebenciuc & co. intonand lozinca ”Invingem impreuna!”. Nimeni dintre papagalii si celelalte pasari mici ale politichiei romanesti nu se-ntreaba cum se poate sa-nvingi alaturi de marii pradatori, cand Futevant nu stie sa prinda decat soricei de camp?!

    Spre bucuria babutelor si a batraneilor amarati, naraviti la vanghelioane si la micul & berea serbarilor campenesti, Futevant are totusi planuri magnifice pentru tara. Abia isi falfaie aripile la cativa metri de pamant, dar viseaza sa zboare in cosmosul mioritic. Promite cate 25.000 euro fiecarui fiu risipitor, caci, ajuns in fruntea bucatelor, va ciordi inmiit impreuna cu haita de rapitoare mari, iar gura nu-l doare. Se fofileaza pe sest la Moscova ca sa–si aduca ofrandele catre Marele Uliu de la Rasarit, doar-doar isi va asigura scaunul prezidential. Se da apoi de trei ori peste cap – mai mimeaza unul din actele care i-au dat renumele – si iute face niscaiva poze la Bucuresti cu vicepresedintele SUA, timp in care americanu’, al dreacu’, tocmai ii spune taios ca Washingtonul nu se baga in miuta noastra mica (amanunt pe care televiziunile mogulilor nu l-au dezvaluit).

    Dar cea mai buna si mai viteaza fapta izbutita de Futevant este, conform propriei declaratii, aceea ca nu si-a dat soacra afara din casa! Era si normal, caci pe numele acesteia figureaza, se zice, conturi grase – prietenii, liliecii din subteranele de partid, stiu de ce.

    Idealul lui de moralitate este insusi Patriarhul Bisericii Ortodoxe, marturiseste. Inexplicabil insa, Futevant prefera sa-nhate lumina de Paste taman de la Teodosie Spagoveanul, cu ocazia bairamului pe care ierarhul cercetat de DNA (pentru luare de mita si multe alte manarii) il face anual pe malul marii. Aici, tre’ sa recunoastem, nu avea loc de-ntors: Iliescu, patriarhul linistii fata cu coruptia, brat la brat cu Nastase, prim-ministrul spagii endemice, i l-au predat pe Teodosie Spagoveanul cu proces verbal lui Futevant pentru vesnica lor primenire – martor le este Mazare, dumnezeul afacerilor dobrogene. A se cerceta in Evanghelia Rusinii Analistilor, versetele dupa Bogdan Chirieac si Sorin Rosca Stanescu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acum un an, cand Futevant a mers cu metroul pentru a doua oara in viata sa de baiat ”umil” din Primaverii, am trait cu totii un moment emotionant, mai ales ca prostanacul a luat trenul in sens invers destinatiei. Tot asa vrea sa duca Romania in sens invers acelor de ceasornic ale istoriei, spre stepele oligarhilor & mogulilor campioni la testele de afacereza pe spinarea noastra. Baiat de general de Securitate, cum stie toata lumea, Futevant ramane fidel celor cativa ani de-acasa ai Scolii de la Baneasa.

    Adept al modelului Adrian Nastase, care vorbeste despre existenta a doua Romanii: una, cea a celor ce-l voteaza pe el, reprezentantul oligarhilor-mogulilor-Moscovei-cartelului coruptilor, si cealalta care NU ii voteaza, Futevant aspira inocent la Cotroceni. De aceea este-n toate cele ce se vad si-n cele ce nu se vad pe televiziunile mogulilor. Astfel incat sunt incredintat ca Futevant va avea o binemeritata sansa ca, intr-una din escapadele ON AIR ale acestor zile, sa-nvete a silabisi la randul sau slagarul urmatorilor cinci ani: ”Mircea Geoana nici nu stii/ Cat de mic incepi sa fii!”. Dar asta este previzibil, caci orice roman de bun-simt nu va vota acest personaj dubios. Numai ca Futevant s-ar putea sa descopere curand – la putina vreme dupa ce va da cu capu-n usa inchisa-n nas de capitanul de nava de la Cotroceni – ce inseamna sa fii halit cu fulgi cu tot de adevaratii lideri ai PSD, marii rapitori profesionisti, care l-au bagat in fata.

    Iata de ce mi-e mila de baiatul asta asexuat care MIMEAZA barbatia politica si se viseaza presedintele romanilor. Daca se va destepta vreodata din visul sau de prostanac impins intr-un joc care-l depaseste, va trebui sa ne-arate intai cum se ia la tranta, barbateste, cu Iliescu, Hrenbenciuc, Nastase, Vanghelie, Voiculescu & co. Si-apoi, peste cinci ani, vom mai vedea…

    Arcasul lui Stefan

    Vezi si articolul lui Cartarescu din "Evenimentul zilei" despre liberali:
    http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/877604/SENATUL-EVZ-Mai-grav-decat-o-crima-o-greseala/

    RăspundețiȘtergere

Comentariile dvs vor fi vizibile doar după validare.