Această scădere dramatică în sondaje ar putea fi explicaţia zvonurilor potrivit cărora conducerea centrală a PSD insistă pentru desemnarea altui candidat la CJ Brăila, Stancu însuşi având atitudinea unui om pe cale să renunţe: nu mai e prezent în viaţa publică iar USL pare că nici nu există la Brăila.
"Analfabetul viitorului nu va mai fi cel care nu stie sa citeasca, ci acela care nu stie sa inteleaga."
Se afișează postările cu eticheta PNL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PNL. Afișați toate postările
marți, 21 februarie 2012
Gheorghe Bunea Stancu, cu 10 procente mai puţin decât partidul; Simionescu e şi el în cădere liberă
Pe un post central de televiziune au apărut informaţii potrivit cărora candidatul PSD/ USL la CJ Brăila a scăzut dramatic în sondajele de opinie. Gheorghe Bunea Stancu ar mai fi creditat cu doar 36 la sută, iar Simionescu ar fi scăzut şi el la 39 la sută. Dacă ţinem cont de cifrele vehiculate chiar de ei, în vara anului 2011, când spuneau că au aproape 70 la sută din intenţia de vot, aceasta ar fi o adevărată lovitură în sânul USL, liberalii având în acest contex dreptul să solicite o reîmpărţire a posturilor eligibile.
Această scădere dramatică în sondaje ar putea fi explicaţia zvonurilor potrivit cărora conducerea centrală a PSD insistă pentru desemnarea altui candidat la CJ Brăila, Stancu însuşi având atitudinea unui om pe cale să renunţe: nu mai e prezent în viaţa publică iar USL pare că nici nu există la Brăila.
Această scădere dramatică în sondaje ar putea fi explicaţia zvonurilor potrivit cărora conducerea centrală a PSD insistă pentru desemnarea altui candidat la CJ Brăila, Stancu însuşi având atitudinea unui om pe cale să renunţe: nu mai e prezent în viaţa publică iar USL pare că nici nu există la Brăila.
marți, 31 ianuarie 2012
PNL și PDL Brăila l-au făcut pe Simionescu să dea înapoi
Pentru prima dată în ultimii patru ani, consilierii locali brăileni au uitat de culoarea politică și l-au determinat pe primarul Aurel Simionescu să-și retragă un proiect de hotărâre irațional, prin care ne-ar mai împovăra cu 8 milioane de euro. Motivația acestui împrumut este halucinantă: să asigurăm finanțarea firmelor clientelare- Tancrad și Concivia, al căror contract cu Primăria este considerat ILEGAL. În loc să facă lucrurile cum trebuie, organizând licitații corecte, primarul, prin inițiativa sa, urmărește să le asigure finanțare acelorași firme, pe care le vom găsi pe lista contributorilor la campania electorală.
Simionescu nu a renunțat la proiectul acesta, sperând ca până la ședința următoare să găsească o modalitate de a schimba opinia unor consilieri și să găsească susținere pentru această enormitate. Nu putem să sperăm decât la o corectă evaluare a riscurilor, atât din partea PNL cât și a PDL, care să nu se mai comporte în an electoral ca o mașinărie de vot perfectă pentru interesele exclusive ale clientelei PSD, și nu ale brăilenilor care i-au trimis în consiliu si care n-au chef să deconteze incompetența și corupția unora . Dacă îi vor trece lui Simionescu acest proiect, ar trebui să fie conștienți, atât liberalii cît și democrat-liberalii, că le vor pune pe tava celor de la PP-DD voturile electoratului dezgustat de cârdășia asta care ne-a izolat complet de restul lumii.
Pentru votul de ieri, apreciez în mod deosebit atitudinea consilierilor PNL, care, deși aflați într-o alianța politică cu PSD, nu au fost de acord să-l gireze și de această dată.

marți, 6 septembrie 2011
După ce a predat PNL-ul necondiționat lăcustei roșii, Boboc se miră că pierde primarii
O vară întreagă, Cătălin Boboc, președintele de fațadă al PNL Brăila, n-a avut habar de mișcările de trupe în rândul primarilor nemulțumiți că liberalii au cedat județul Brăila, fără luptă, social-democraților, asigurându-și astfel ieșirea pe ușa din spate a politicii pentru mulți ani de acum înainte. Odată cu venirea toamnei, a ieșit bobocul la numărat primari. Și ce să vezi? Îi dă cu lipsă! Neputând înțelege regulile politicii câtă vreme e captivul grupului de interese, în funcție de care liberali, social-democrați și liberal-democrați își schimbă culorile doctrinare precum cameleonii, lui Boboc i-a cășunat pe năbădăiosul primar de la Chiscani, care nu de mult acuza de hoție exact pe individul căruia i s-a subordonat Boboc și tot PNL-ul local. Cum Ion Crăciun n-are niciun chef să tragă la alegerile viitoare pentru Stancu & comp. și ca el mulți alții și mai cunoaște și motivele non-politice care îl duc destul de des pe liderul PNL în comuna pe care o păstorește, tânărul care încă se joacă de-a politica prin curtea școlii nu a îndrăznit să-l acuze de trădare. Asta nu înseamnă că nu va proceda și el precum pseudo-liderul PDL, Constantin Dumitriu, care, neputând obliga primarii să adopte politica struțului față de abuzurile baronului PSD, s-a apucat sa-i excluda! Ăștia doi nu vor în ruptul capului să învețe să-și conducă partidele, așa încât n-ar fi de mirare dacă îi va prinde campania electorală doar pe ei în gașca PSD-ului, partidele lor alegând calea corectă, cea a confruntării cu puterea la care lăcusta roșie nu renunța nicicum.
joi, 18 august 2011
Președintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, nu-i în stare să-și apere primarii
Pentru că nu îl contrazice nimeni, Vodă face doar ce-i trece prin cutia craniană ( îi folosesc propria expresie întrucât el este foarte mulțumit de prestația sa la cârma județului). Așa se face că nu vrea și pace să-l accepte pe primarul liberal Ion Crăciun de la Chiscani drept candidat al USL la alegerile de anul viitor. Cătălin Boboc, președintele PNL Brăila, evident că nu are nimic de spus despre situația aceasta, de dragul funcției el înghițind una după alta găluștile fierbinți servite de baronul căruia Crăciun îi stă ca un os de pește în gât, năbădăiosul primar neacceptând ingerințele caracatiței imobiliare brăilene și în comuna pe care o administrează. Cum notarul liberal Vasile Varga îl domină pe Boboc și este asociat intereselor reprezenate de Vodă, este limpede că rațiunile care vor sta la baza stabilirii candidaturilor la primării nu au nimic de-a face cu poziția în sondaje ale viitorilor candidați.
În ceea ce privește comuna Chiscani, liberalii admit o candidatură PSD la primărie, dând semnalul că sunt dispuși sa-și sacrifice oamenii doar pentru mofturile baronului hrăpăreț. Asta e deja prea mult și, cu siguranță, va conduce la o explozie a nemulțumirilor celorlalți.
joi, 5 mai 2011
Gheorghe Bunea Stancu, seful de facto al PNL Braila
In tara, tot mai multe filiale ale PSD manifesta nervozitate, in conditiile in care, potrivit protocolului USL, trebuie sa imparta cu liberalii locurile eligibile. Este si motivul convocarii de urgenta a CEx al PSD pentru lunea viitoare. Aflate in cadere libera in sondajele de opinie, filialele PNL, ingrijorate de rolul de vioara a treia (Partidul lui Felix intrecandu-le), isi anunta propriii candidati, inainte de a fi negociate locurile cu pesedistii. Sunt probleme mari in USL la Galati, Vrancea, Iasi, Calarasi, Bacau si Valcea. Nu este cazul la Braila, unde Ghe. Bunea Stancu tine conservate in borcane toate cele trei componente ale USL, etichetate pe afinitati.
miercuri, 30 martie 2011
PNL Braila este in cadere libera in sondaje: de la 21% in urma cu patru ani, a ajuns la 9%
Alianta cu PSD, un partid de numele caruia se leaga cele mai multe scandaluri de coruptie si care dezvaluie un tip de organizare identica cu cea a structurilor mafiote, nu este de bun augur pentru PNL. In plan local, in anul 2011, PNL se confrunta cu o involutie spectaculoasa. Daca in 2008, brailenii au avut incredere in liberali, astfel incat a fost posibil, chiar si in baza unei legi electorale strambe, sa trimita in Parlamentul Romaniei un senator (pe care intre timp l-au dat afara) si un deputat (care e preocupat mai mult de aparitiile sterile la tv decat de starea locuitorilor din colegiul unde a primit voturile), un sondaj recent arata ca PNL Braila a ajuns la 9 la suta din increderea electoratului si niciun lider cunoscut sau care sa se bucure de incredere. In acest context, exista riscul ca pana in 2012, cel putin la Braila, cifrele sa arate cu adevarat dramatic pentru Catalin Boboc, care se incapataneaza sa ramana in pozitia de vasal fata de tartorul PSD, Gheorghe Bunea Stancu. El cunoaste cu siguranta cifrele reale din sondajele de opinie realizate recent la Braila, care nu au fost date publicitatii pentru ca ele ar arata ca o parte din ce pierde PNL se regaseste la PSD. Fara nicio exagerare, Boboc a reusit performanta sa predea partidul unei structuri politice despre care aflam in fiecare zi de ce ar trebui sa se mute cu totul la DNA.
vineri, 25 martie 2011
Stancu si Boboc viseaza ca o "greseala politica" le va aduce 70 de procente :))
![]() |
| FOTO: Obiectiv |
Declarand initial ca PNL are propria strategie pentru 2012, la presiunea membrilor de partid, carora nu le surade in niciun fel ideea de a munci pentru PSD, Catalin Boboc se imbratiseaza cu Voda intr-un tablou numai bun de impresionat conservele securistului Felix, care, culmea! au lipsit tocmai de la ceremonia menita sa le asigure si lor un loc in galeria viitoarelor exponate in muzeul coruptozaurilor. Ca unul se simte relaxat inchipuindu-se deja in cel de-al treilea mandat de baron, iar celalalt se gandeste ca in cadru se potrivea mai bine Varga sau poate chiar Costin, se vede cu ochiul liber din poza celor de la Obiectiv. Daca Boboc nu impartaseste entuziasmul lui Stancu (Voda are motive sa se bucure, doar i se mareste lotul de lipitori de afise), cum ar face-o ceilalti doi, este probabil din cauza ca intuieste la ce se expune, el si partidul, continuand sa-i alimenteze grandomania si lacomia lui Voda. Necrezand in USL, Boboc stie ca singura sansa pentru candidatii PNL in 2012 ar fi sa se rupa de PSD si sa se dezica de jaful pe care social-democratii l-au facut in bugetul public local, insa din pacate pentru el, un simplu executant lipsit de decizie, politica se dicteaza de la centru.
Interpretare foto: Un protocol rupt inainte de a fi semnat sau mana stanga ridicata in unghi mai mare de 90 de grade l-ar fi trimis pe Boboc in liga I a politicii :))
Recomandari:
http://brailanews.blogspot.com/2011/03/ghe-bunea-stancu-despre-udl-o-greseala.html
http://brailanews.blogspot.com/2011/02/usl-exista-numai-la-televizor-liberalii.html
http://brailanews.blogspot.com/2010/12/deputatul-pdl-viorel-blacan-ii-propune.html
sâmbătă, 19 martie 2011
Ghe. Bunea Stancu despre USL: "o greseala politica"
*USL atinge absurdul* Desi Ponta si Antonescu mimeaza la tv ca uniunea exista, la Braila, ea e blamata si de Boboc, si de Stancu *
"Presedintele PSD Braila a declarat vineri ca incheierea aliantei USL este o greseala politica, pentru ca acest protocol intre PSD, PNL si PC a fost semnat mult prea devreme, relateaza Agerpres.
"Eu le-am spus si celor de la centru ca acest protocol este semnat mult prea devreme. Este o greseala politica, din punctul meu de vedere. Parerea mea este ca aceasta alianta nu a facut decat sa ii multumeasca pe cei care ne conduc partidele, luandu-si fiecare partea lui, unul prim-ministru, altul presedinte", a declarat Stancu.
Liderul PSD Braila a spus ca, pentru a pune capat speculatiilor, in cursul zilei se va intalni cu reprezentantii PNL Braila, pentru a discuta ultimele detalii legate de semnarea protocolului la nivel de judet. Liderii celor doua formatiunii urmeaza sa stabileasca si data cand acesta va fi semnat.
"Interesul nostru este sa candidam pe liste separate, pentru ca atunci se vede puterea partidului. Ca atunci cand ai doi cai la o caruta, unul sarmanul trage, iar celalalt se face ca trage si spune: am tras si eu caruta, vreau si eu snop de fan. Asa e si aici. Si liberalii, din cate am inteles, sunt de acord cu liste separate. Dupa cum stiti, in politica unu si cu unu nu fac doi, fac mai putin de doi", a afirmat Stancu.
La 5 februarie, presedintele PSD, Victor Ponta, cel liberal, Crin Antonescu si cel conservator, Daniel Constantin, au semnat protocolul de infiintare a Uniunii Social Liberale (USL). "Nu e o alianta doar intre cele trei partide, ci o alianta pentru Romania, pentru romani", a spus Antonescu dupa semnarea documentelor. Initial, conducerile PNL, PSD si PC s-au reunit separat in sedinte pentru a valida protocolul Uniunii Social Liberale. Protocolul este valabil pana in 2020".
Declaratia lui Stancu vine dupa ce Catalin Boboc, liderul PNL Braila, a anuntat ca liberalii vor candida separat la alegeri, si nu dupa regulile stabilite de Dan Voiculescu, pe care liderii de la centru ai PSD si PNL s-au si grabit sa si le insuseasca, din vanitate. Cultul personalitatii celor doua marionete- Crin si Victor- la televiziunile care au abandonat jurnalismul in favoarea propagandei politice a cantarit mai mult decat bulversarea propriului electorat.
Recomand si:
http://brailanews.blogspot.com/2011/02/usl-exista-numai-la-televizor-liberalii.html
http://brailanews.blogspot.com/2011/02/catalin-boboc-si-pnl-vor-munci-pentru.html
http://brailanews.blogspot.com/2011/02/treia-cale-in-politica-braileana.html
marți, 1 martie 2011
Contestand impunerea unor accize de 6 mld lei, Carligea a facut presiuni pentru schimbari la vama Braila
*Ex-subprefectul PDL spune ca a apelat la justitie* Vama Braila a impus plata a 6 miliarde de lei in urma unui control din 2010 si de atunci se fac presiuni pentru inlocuirea directorului adjunct, Adriana Dragan* Fostul sef al SRI, Anton Smadu, reprezinta interesele unei firme dubioase, cu care Carligea este intr-o relatie de afaceri si care a sponsorizat campania lui Crin Antonescu* Carligea considera asocierea numelui sau cu a lui Smadu "rauvoitoare"*
Pentru ca uriasul scandal de coruptie din vami si implicarea evidenta a politicului sunt subiecte tabu pentru presa braileana, BrailaNews incearca sa se apropie de aceste teme, pornind de la interpelarea deputatului PSD Valer Marian adresata sefului ANAF, Sorin Blejnar. Printre problemele ridicate de primul se numara si activitatile unor firme ca DG Petrol SRL, firma care a finantat campania presedintelui PNL Crin Antonescu si care este in atentia procurorilor pentru diverse ilegalitati. De ce ne-ar interesa pe noi, brailenii, DG Petrol? Pentru ca are punct de lucru la Braila, unde a inchiriat un terminal, de el ocupandu-se fostul sef al SRI Anton Smadu (trecut in rezerva pentru ca a facut politie politica), de unde Carligea face aprovizionarea cu carburanti. Potrivit unui reportaj difuzat de Antena3, totul se desfasoara sub protectia deputatului PDL Eugen Badalan. Carligea spune ca nu are niciun fel de relatie cu Smadu, relatiile sale cu DG Petrol existand doar la nivelul conducerii centrale a firmei.
DG Petrol SRL îl are ca administrator pe Niculae Ionescu, firma fiind deţinută de două off-shore-uri (recunoasteti, cu siguranta, metoda Vantu), cu sediul în paradisul fiscal din Insulele Virgine Britanice: Abilo LTD, cu sediul în Tortola, cu 90% din acţiunile SG Petrol şi Real Oil Development Inc. Mare. Ea este controlată de omul de afaceri Dan Igniska. Firma este implicata intr-o evaziune fiscala de proportii, motiv pentru care a intrat in atentia DNA. Comisarii Gărzii Financiare au trimis către DNA un dosar de evaziune fiscală în valoare de 22 de milioane de lei referitor la firma DG Petrol, furnizor de carburanţi. Aceasta furniza combustibil firmelor-fantomă care nu mai plăteau TVA. De asemenea, compania finanţatoare a campaniei electorale a lui Crin Antonescu este bănuită că face parte dintr-un grup infracţional care a constituit lanţuri comerciale fictive cu scopul fraudării bugetului de stat. Procurorii DIICOT şi ai DNA sunt acum pe firul afacerii şi investighează cazul, iar societatea este în stare de insolvenţă.
Firma care l-a sponsorizat pe Crin Antonescu, DG Petrol SRL, cu sediul în Bucureşti, specializată în distribuţia şi transportul de produse petroliere, este abonată si la licitaţii publice cu terenuri in Constanta.
Pentru a intimida conducerea vamii Braila, sa stea departe, fostul subprefect Florin Carligea a facut presiuni asupra conducerii PDL, in special asupra lui Constantin Dumitriu, pentru a-i fi retras sprijinul politic Adrianei Dragan, directorul adjunct al vamii. Aceasta a facut, in 2010, un control la SC Comision Trade, firma prin care Carligea se regaseste il legatura cu DG PETROL si, ca urmare a neregulilor constatate, a stabilit in sarcina societatii accize in valoare de 6 miliarde de lei.
Contrariat de aceste informatii, Florin Carligea a precizat ca a achitat suma respectiva de doua ori: la DG Petrol si la vama, subliniind ca daca nu ar fi fost platite accizele, marfa nu ar fi iesit din terminal si ca functionarii vamali, incheind procese verbale fara discernamant doar pentru a-si incasa stimulentele, se fac responsabili de decapitalizarea agentilor economici.

Acesta nu este singura situatie de neplata a accizelor descoperita de vama Braila, sub conducerea Adrianei Dragan. BrailaNews va incerca sa prezinte intr-o postare viitoare un alt caz prin care bugetul de stat a fost prejudiciat, de data aceasta cu o suma uriasa, cu complicitatea unor functionari publici direct implicati in activitatile de control.
Cat priveste acuzatiile ca a facut presiuni pentru schimbarea Adrianei Dragan, numita la vama cu sustinerea initiala a PSD, fostul subprefect a promis ca va lamuri aceasta situatie.
Cat priveste acuzatiile ca a facut presiuni pentru schimbarea Adrianei Dragan, numita la vama cu sustinerea initiala a PSD, fostul subprefect a promis ca va lamuri aceasta situatie.
duminică, 20 februarie 2011
Prefectul Popa are ordin sa contracareze propaganda USL
Premierul Emil Boc a cerut prefectilor, la videoconferinta de azi, sa contracareze propaganda social-liberala in teritoriu: "Daca este sa vorbim despre salarii si pensii trebuie sa le explicati oamenilor exact asa cum stau lucrurile si sa incercati sa combateti diversiunile lansate de posturile de televiziune Realitatea TV si Antena 3", a declarat Emil Boc.
El a acuzat televiziunile ca nu au prezentat stirea despre marirea pensiilor pentru pensionarii cu grupele I si II. Cum prefectul Dumitru Popa doarme in post pentru ca PDL Braila, sub comanda tripletei Balcan-Badalan-Dumitriu, nu are nimic sa-i reproseze lui Voda, este interesant de vazut pe ce canal se va exprima prefectul si in ce termeni. Dimpotriva, daca as invoca articolul din ziarul local, in care deputatul Badalan isi ataca fara menajamente seful de partid, ne-am putea astepta ca prefectul insusi sa se alature corului de bocitoare social-liberale acompaniate de pseudo-presa locala care ii canta in struna lui Voda

luni, 7 februarie 2011
A treia cale in politica, fortata de cardasia USL si ipocrizia PDL
Odata ce liberalii au predat oficial Braila gastii controlate de Stancu, Catalin Boboc, ca orice sef de filiala fara influenta, se aliniaza politicii impuse de la centru. Cu toate riscurile ce rezulta de aici: dezamagirea electoratului traditional liberal si nemultumirile interne. El nu spune cum va reusi sa convinga bruma de membri care au mai ramas in PNL sa munceasca dupa regulile pesedistilor si in interesul acestora la viitoarele alegeri. Se pierde in justificari doctrinare insailate. Ceea ce ii scapa lui Boboc este ca principiile care stau la baza USL sunt strambe. Orice ar spune Boboc, repetand placa lui Crin, struto-camila "social-liberala" nu are nimic de-a face cu o gandire liberala.Si cand fundatia e fisurata, constructia nu poate rezista. USL a fost legitimata de ranjetul lui Ion Iliescu, pe care orice roman zdravan la cap si-ar fi dorit sa nu-l mai vada: dezastrul din ultimii 20 de ani i se datoreaza si e parintele incontestabil al speciei de pradatori denumita generic "baronet", ale carui privilegii USL si-a jurat sa le apere cu orice pret. Uniunea nu de grija romanilor moare, ea are un razboi cu presedintele si cu jumatatea de Romanie neatinsa de amnezie. Cat priveste Braila, predarea ei neconditionata catre grupul de interese creat de Voda (cu galatenii lui, carora le umfla conturile cu banii publici, in timp ce firmele din Braila sunt impinse catre faliment), spune multe despre constiinta lui Boboc. Spun a lui Boboc, si nu a liberalilor braileni, pentru ca tanarul despot a avut grija sa-i indeparteze pe vechii liberali care nu ar fi acceptat in ruptul capului o asemenea grozavie. Astfel, Boboc a pus capat si sansei de a rupe PDL Braila, dupa ce mai multi membri nemultumiti de prestatia tripletei Dumitriu-Balcan-Badalan isi exprimasera intentia de a-l urma pe doctorul Pricop si de a reveni la PNL.
Cum PDL, sub conducerea tripeltei, joaca de-i sfaraie calcaile in hora lui Voda, crearea monstruoasei USL ar fi pentru Braila o adevarata nenorocire, daca nu am avea certitudinea ca exista si "a treia cale". De unde aceasta certitudine? Pentru ca ceea ce au realizat liberalii cazand in plasa tesuta abil de securistul Felix este polarizarea scenei politice. In mod natural, deplasarea PNL catre stanga, alaturi de PSD lasa spatiu liber la centru, la celalalt pol gasindu-se PDL. In dialectica hegeliana, care sta la baza sistemelor politice moderne, din confruntarea tezei (PDL) cu antiteza (USL) rezulta sinteza (factor de progres). Ce forma va imbraca, la nivel national, dar si in teritoriu, acesta a treia cale prognozata de BrailaNews ramane sa identificam in perioada ce urmeaza.
vineri, 28 ianuarie 2011
Braila, sacrificata din nou de mutantii PSD-PC-PNL
Apeland la "solutia imorala" -alianta artificiala cu partidul-televiziune al celui care ar trebui sa dea socoteala pentru conturile fostei securitati, nu sa faca reguli si sa stabileasca ierarhii in politica interna- Crin Antonescu pune PNL in cea mai delicata situatie, din interes pur personal. In mod cert, ziua in care PSD a reusit sa arunce parazitul PC pe spinarea PNL, fara costuri mediatice, este consemnata ca o zi istorica in calendarul intern.
In teritoriu, social-democratii abia isi stapanesc bucuria ca nu vor mai fi obligati anul viitor sa imparta locurile pe liste cuconservele conservatorii lui Felix. In schimb, la liberali tensiunile sunt abia la inceput.
Ei sunt constienti ca nu pot pune baza pe sondajele de opinie care cosmetizeaza alianta contra naturii PNL-PC, dar si pe liderii promovati in aceasta constructie, si de-a dreptul ingrijorati la perspectiva stabilirii candidatilor comuni PNL-PC-PSD. Pentru Braila, ar fi un adevarat dezastru, intrucat lehamitea generala fata de Stancu, Simionescu si PSD-ul anacronic creste exponential sansa celor care nu au intrat in hora locala care se joaca de 20 de ani si care nu sunt neaparat incorputibili sau extrem de competenti, ci exact urmasii gastii pe care o cunoastem.
Luni, 31 ianuarie, sefii de filiale ale PNL sunt convocati la Bucuresti, la şedinţa Consiliului Naţional Executiv (CNEx) pentru discuţii cu privire la oportunitatea alianţei cu PSD. Nu mai reiau argumentele care pun conducerea filialei brailene a PNL intr-o situatie imposibila, daca se realizeaza aceasta grozavie. Catalin Boboc are acum ocazia sa demonstreze daca este un adevarat lider politic sau daca nu-i decat un executant al comenzilor venite pe cale ierarhica. In conditiile in care a facut afirmatia ca obiectivele sale nu mai vizeaza Consiliul Judetean, nu e greu de inteles catre ce s-a orientat. Numai ca planurile lui Crin Antonescu, peste capul unor lideri liberali importanti, precum Tariceanu, Orban si Vosganian, si in interesul constructiei mutante, facute exclusiv pentru protejarea unor interese, il vor aduce fie in situatia de a sprijini el insusi un candidat gen Simionescu sau oricare alta marioneta creata de Voda, sau-lucru si mai compromitator- de a fi sprijinit de acestia. Asteptam cu interes sa vedem cartea pe care o va juca Boboc luni.
In teritoriu, social-democratii abia isi stapanesc bucuria ca nu vor mai fi obligati anul viitor sa imparta locurile pe liste cu

miercuri, 26 ianuarie 2011
Dr. Pricop deschide calea exodului PDL-istilor braileni catre PNL
Dupa ce deputatii Badalan si Balcan, cu concursul galateanului Dumitriu, au transformat PDL Braila intr-un partid de familie, aplicand o politica a pumnului in gura, mai multi pedelisti cu origini liberale au decis sa revina la matca.
Primul care a facut oficial pasul catre PNL, in urma cu doua saptamani, este doctorul Cristian Pricop, dezamagit de derapajul tripletei Dumitriu-Balcan- Badalan de la liberalism la autoritarism. El a deschis astfel calea revenirii la PNL a tuturor nemultumitilor de prestatia clicii impuse de la centru, pe filiera Blaga.
"Nu ma mai regasesc in PDL" - si-a explicat gestul doctorul Pricop, afirmand ca nu doreste sa fie reprezentantul unui "partid orientat catre trecut". Prin aceste cuvinte, Cristian Pricop face aluzie la resuscitarea unor personaje care nu mai au nimic de spus in politica, printre care si cei doi deputati PDL, a caror prestatie publica timp de 20 de ani ii recomanda pentru retragere, nicidecum pentru a-si impune vointa in fata conducerii centrale, prin santajul cu voturile din Parlament. Faptul ca mai tanarul Dumitriu gireaza modul in care cei doi isi impun vointa in filiala, il face nu doar partas, ci mai ales o victima politica sigura, odata cu prabusirea sistemului al carui beneficiar de moment a devenit.
Reamintim ca primul lucru pe care l-a facut tripleta D-B-B, odata ce s-au incheiat alegerile, a fost executarea fostei conduceri, sub pretextul ca Giana Patrascu si Stanel Necula nu s-ar supune disciplinei de partid, in fapt o meschina rafuiala interna. Cei trei nu s-au limitat doar la excluderea acestora, ci au plusat cu inca doua excluderi - consilierii judeteni Ionel Adetu (sustinator financiar al campaniei lui Badalan) si Sorin Sarbu - pentru a promova in CJ oameni obedienti, altii decat cei care ar fi urmat pe liste.Deoarece Catalin Boboc, presedintele PNL Braila, a mai facut si alte oferte, este de asteptat ca in urmatoarea perioada alti democrat-liberali braileni sa-l urmeze pe doctorul Pricop.

miercuri, 15 decembrie 2010
Seful PNL Braila, Catalin Boboc, nu doreste sa-l supere pe seful PSD
*Presedintele PNL tine sa-si reafirme vasalitatea fata de Ghe. Bunea Stancu* Totusi, el a purtat tratative cu PDL*
Catalin Boboc, presedintele PNL Braila, recunoaste indirect ca el este persoana care cu care Viorel Blacan spune ca a pus la cale un troc politic. Si nu o face in mod cinstit, asumandu-si scopul discutiilor cu deputatul PDL, ci printr-o declaratie grabita si insipida pe care o da ziarului Obiectiv, explicand ceea ce ziarul nu a scris. Nici macar nu i-a pronuntat numele. Pe scurt, din declaratiile date la la gazeta pe care o foloseste ca spalatorie, Boboc nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase. Totusi, el raspunde, punctual, tuturor problemelor ridicate de BrailaNews in articolul "Deputatul PDL Viorel Blacan ii propune liberalului Catalin Boboc un troc".

Si pentru ca a-si asuma in acest moment trocul cu Balcan, care vizeaza sprijinul reciproc pentru Primarie si CJ, despre care am scris in articolul de ieri, inseamna probleme serioase cu Voda, Boboc pronunta cuvintele magice: “Ca în orice construcţie politică, am considerat util să creez un dialog cu ambele partide din Brăila, dialog pe care nu îl exclud nici în viitor, dar în final am ales această colaborare cu PSD, pentru că, şi în plan naţional şi în plan local, PDL are o problemă de consecvenţă în idei şi acţiuni". De parca Voda ar fi prost sa inghita o astfel de gogoasa!
Pentru ca stiu ca citesti BrailaNews, imi permit sa ma adresez direct: Boboc, Stancu a aflat ca joci la doua capete! Prin aceasta atitudine duplicitara nu faci decat sa creezi un nou prejudiciu partidului. Daca obiectivul tau este ca PNL Braila sa nu mai aiba reprezentanti in viitoarea legislatura, te afli pe drumul cel bun: brailenii s-au saturat de oportunistii de la remorca PSD-ului.

marți, 14 decembrie 2010
Deputatul PDL Viorel Blacan ii propune liberalului Catalin Boboc un troc
*La Braila, refacerea Aliantei D.A. se negociaza intens* Candidatii PDL si PNL la Primarie si CJ isi oferteaza sprijinul reciproc* Potrivit lui Balcan, Catalin Boboc vizeaza locul lui Stancu*Este acesta un obiectiv realist pentru Boboc sau doar o cursa intinsa de PDL?*

Viorel Balcan a declansat ofensiva asupra PNL Braila, in speranta ca va reusi sa obtina sprijinul liberalilor la momentul 2012, cand va candida la Primarie. In schimb, PDL e dispus sa-l sprijine pe candidatul liberal la sefia CJ. Cel putin aceasta e cheia in care trebuie interpretate declaratiile de curtoazie pe care deputatul le-a facut intr-o conferinta de presa insailata, care ignora rigoarea unei comunicari eficiente. Chiar si asa, trecand dincolo de superficialitatea articolului publicat de ziarul Obiectiv, din declaratiile lui Balcan intelegem ca PDL a facut o oferta liberalilor braileni si ca asteapta decizia lor. Cu cine a discutat? Nu e greu de inteles, pentru ca Balcan da niste indicii: “Mă refer la cei doi tineri marcanţi....Cel puţin unul sigur nu îşi mai doreşte(n.n.- unul din posturile din administratie la care PDL a renuntat)....Nu pot să dau nume acum, unul din ei doi....Oricum, e fix opţiunea lor, am tot respectul pentru ei, dacă nu s-au lăsat foarte influenţaţi de talibanii din partid...Mai au şanse". Asadar, cei doi tineri nu pot fi decat Catalin Boboc si Alexandru Danaila. In calitate sa de sef de partid, Catalin Boboc este insa cel vizat, pentru ca functia pe care o detine il autorizeaza sa poarte astfel de discutii in numele partidului.
Boboc, gata sa intoarca armele impotriva lui Stancu, dupa ce PNL a asigurat majoritate PSD-ului in CJ si CLM
Decriptand mesajul incoerent al lui Viorel Balcan si interpretand articloul neinspirat si incomplet din ziar ("PDL+PNL=LOVE"), intelegem ca seful liberalilor braileni este dispus sa-i dea o mana de ajutor lui Balcan, in schimbul sustinerii PDL pentru candidatul liberal la Consiliul Judetean.Totul peste vointa prietenului "taliban", Vasile Varga: "Să zicem aşa...Liderul PNL local, unul din ei, a lucrat cu Stancu în perioada asta, vine 2012, an electoral...Cum se duelează liderul PNL cu liderul PSD, pe aceeaşi funcţie, asta după ce primul a lucrat pentru cel de-al doilea?". Adica Boboc, care a renuntat la ideea de a prelua functia Gianei Patrascu, de altfel o decizie inteleapta intrucat pana cand aceasta elibereaza efectiv postul vin alegerile locale, il sprijina pe Balcan la Primarie si Balcan il sprijina pe Boboc la CJ. Ca aceste negocieri au avut loc, confirma si liderul PSD Braila, care acum cateva zile preciza confuz, dorind sa lase impresia ca PSD detine inca controlul in plan local: “Avem o relaţie bună cu PNL. Dar ei au mari probleme în interior, şi nu ştiu dacă nu cumva o să se rupă în două, aripa Tăriceanu să se ducă spre PDL, iar aripa Andronescu să vină spre PSD”.
Asadar, in acest moment, PNL si PDL Braila duc tratative sa-si eficientizeze impreuna sansele la viitoarele alegeri, in detrimentul PSD, al carui handicap major il reprezinta detestabilul tantem Stancu- Simionescu. Tinand cont ca PSD are totusi o capacitate de regenerare demonstrata in timp, ca PDL se va confrunta la momentul 2012 cu o erodare greu de reparat si ca PNL este in pragul dezintegrarii, batalia in alegerile viitoare se va da preponderent in planul comunicarii iar rezultatele vor depinde de adaptarea strategiilor la specificul local.

joi, 25 noiembrie 2010
Diana Tusa, deputat PNL de Braila, indrazneste prea mult!
* Raspuns la o scrisoare pe care nu o asteptam *
Dupa ce l-am auzit pe Mugur Isarescu spunandu-mi ca eu, alaturi de alte milioane de romani, prost platiti si obligati sa se imprumute pentru a avea casa si masa, am indatorat tara la finantele internationale (si nu Traian Basescu pe vremea cand imprumutul nu era decat o "centura de siguranta"), dupa ce l-am auzit pe presedinte spunandu-mi ca daca nu-mi convine in Romania, n-am decat sa ma duc unde-oi vedea cu ochii, tot ce lipsea pentru a pune capac acestei ipocrizii ridicate la rang de politica de stat era scrisoarea pe care mi-a lasat-o in cutia postala deputatul PNL Diana Tusa. Ma rog, impropriu spus, dar pana la urma, ea este expeditorul. O scrisoare in care ma anunta ca "PDL face circ, parodie si scandal politic in Parlament". De parca eu nu vad, stimata doamna! Dar dvs. il faceti zi de zi la televizor, desi locul dvs de munca e chiar Parlamentul. De aceea sunteti platita din banii mei si ai fraierilor din colegiul in care ati candidat, sa ne reprezentati acolo, sa votati legi si sa fiti responsabili, nu sa chiuliti din motive imputabile tuturor. Cazul Melescanu, colegul dvs de partid, care a modificat rezultatul votului vi-l puteti reaminti la acest link. Dvs vorbiti de hotie si de corputie? V-am dat credit cand ati venit in Braila doar din cauza tineretii dvs; m-am gandit ca o persoana de varsta dvs nu poate avea metehnele imputabile parlamentarilor prin venele carora curge coruptia, in loc de sange. Si cat m-am inselat!
Acuzati pe altii de furt, ca metoda de lucru? Va reamintesc doar ancheta Ziarului de Braila, care descoperise distribuirea contraceptivului expirat. V-ati insusit-o, fara sa precizati de unde aveti informatiile, si ati transformat-o intr-o problema politica, reusind performanta de a musamaliza, intr-un timp foarte scurt, un alt caz de coruptie, pus la cale de un fost ministru liberal al sanatatii si preluat de succesorul social-democrat. V-am intrebat atunci de ce renuntati. Mai tineti minte ce mi-ati spus? Citez din memorie: "sunt prea multi bani la mijloc, nu mai pot face nimic!"
Iata, asadar, Diana Tusa de ce nu mai vreau sa-mi trimiti scrisori. Chiar nu poti face nimic, poti doar sa dai propria reprezentatie la spectacolul de circ general care nici macar dezgust nu mai produce. M-am lamurit cine esti cu adevarat: unul din cei 469 de indivizi fatarnici si pusi pe capatuiala, care trebuie sa zboare din Parlamentul Romaniei la urmatoarele alegeri!

joi, 18 noiembrie 2010
Cum cumpara "comunistii" PNL Braila
Liberalilor braileni, aflati sub comanda lui Catalin Boboc, le merge bine cu PSD-ul la conducerea Brailei. De aceea, ei nu vad proasta administrare a municipiului de catre primarul lustrabil Aurel Simionescu si nici perseverenta cu care presedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, isi vede de interese. Pentru buna purtare, aceiasi liberali primesc si rasplata. Daca Boboc a ajuns presedintele CA la Spitalul Judetean, lui Alexandru Danaila, tanarul liberal despre care BrailaNews a scris ca urmareste postul pe care viceprimarul pedelist Stanel Necula l-ar putea lasa vacant, i-a trecut prin CJ autorizatia de urbanism pentru un sat de vacanta in comuna Chiscani. Oare ce parere o avea despre fratia liberalilor cu social-democratii braileni Crin Antonescu, cel care saptamana trecuta refuza invitatia la dialog a PSD, pe motiv ca el nu e comunist?
luni, 8 noiembrie 2010
PNL se pregateste de guvernare?
Motivele cele mai importante pentru care Emil Boc nu mai poate fi premier pentru multa vreme: 1. Guvernul sau nu are strategie pentru amenintarea externa cu care ne confruntam: amanarea aderarii la spatiul Schengen si 2. Blocajul legislativ care duce la imposibilitatea votarii bugetului pe 2011, ceea ce pentru economia romaneasca ar fi catastrofal.
Atacul fara precedent al lui Crin Antonescu la adresa fostilor aliati anti-Basescu plaseaza automat PNL in relatie antagonica cu principalul partid de opozitie. Daca opozitie alaturi de PSD nu se poate, atunci ce optiune le mai ramane liberalilor? Cum singurul lucru cert in politica este raportul fata de putere, nu putem decat sa ne gandim ca liberalii au priceput, in final, ca pozitia infantila pe care au adoptat-o de la alegerile prezidentiale incoace le face mai mult rau decat bine. Cum presiunea in PNL este mare, iar dictatura lui Antonescu a alungat numerosi membri de partid, inclusiv parlamentari, a continua in acest stil inseamna ca alegerile din 2012 sa gaseasca ultimul partid istoric in pragul dezintegrarii. Putem, asadar, sa ne asteptam la inceperea negocierilor pentru intrarea PNL la guvernare, in locul UDMR, a carei obraznicie a intrecut orice limite? Ideea nu e absurda, mai alesc ca numerosi lideri democrat-liberali sunt favorabili cooptarii PNL la guvernare, in conditiile in care guvernul Boc a fost de la bun inceput un guvern de sacrificiu. As merge mai departe cu aceasta ipoteza si as avansa ideea ca, in situatia in care PNL intra la guvernare, premierul nu va fi democrat-liberal, ci o persoana expusa deja mediatic, cu o imagine buna - mai apropiata de tipul tehnocrat decat populist. Aceasta ar fi o miscare de respiro pentru PDL care s-a prabusit in sondaje, o ocazie pentru PNL sa-si linisteasca membrii si electoratul nemutumit de politica ambigua si pentru UNPR de a-si face simtita prezenta pe scena politica. De aceea, va recomand sa-l urmariti cu atentie pe Cristian Diaconescu.

marți, 26 octombrie 2010
Crin Antonescu si Boboc-ii sai din teritoriu, adevaratii dusmani ai PNL
Ingrijorati ca proiectul Nabucco (conducta care ar urma sa reduca dependenta Europei de gazul rusesc) s-a impotmolit in criza romaneasca, americanii l-au trimis urgent pe Jeffrey Franks la Bucuresti, unde guvernul portocaliu sta cu sabia lui Damocles deasupra capului. De cand e in Romania, Franks se tot plimba de la Basescu la Isarescu, dar presa n-are treaba cu misiunea reala a reprezentantului FMI si faptul ca acest individ isi permite sa emita pareri cu privire la masurile ce ar trebui luate, tocmai cand guvernul incapabil al lui Boc este amenintat de o noua motiune si de posibilitatea tradarii propriilor sustinatori. Ce sa intelegem din pelerinajul lui Franks la cei mai influenti oameni din stat si datul cu parerea despre ce ar trebui sa faca guvernul? Vrea FMI sa ne conduca un consortiu FMI-UE-BNR, asa cum s-a intamplat in Bulgaria in 2001-2002, in cazul in care guvernul pica? Romania mai e un stat suveran, cu o opozitie solidara in jurul infractorilor, incapabila sa ofere solutii, si un guvern pe care il sustin strainii? Unde sunt oamenii de onoare ai acestei tari si barbatii de stat de care tara are atata nevoie?
Categoric, cel mai mare perdant din faptul ca Romania a devenit o tara neguvernabila, la cheremul personajelor precum Vantu, din joaca PSD-ului de-a motiunea si din antrenamentul sindicatelor-sateliti pe strazile Bucurestiului este PNL, daca excludem eroziunea guvernarii PDL. Iar principalul vinovat de politica iresponsabila, superficiala si demagogica a liberalilor de dupa iesirea din scena a guvernului Tariceanu este nimeni altul decat deja obositul sau presedinte, Crin Antonescu. In loc sa se fi inhamat la caruta partidului organizat dupa reguli mafiote, intr-o opozitie sabotoare si instigatoare la dezordine sociala, PNL ar fi avut acum alt rol politic daca intra la guvernare, atunci cand a fost invitat sa o faca. In primul rand si-ar fi pastrat oamenii, care au abandonat, rand pe rand, partidul si experienta de patru ani la putere i-ar fi dat competenta de a contribui la atenuarea efectelor crizei. In plus, Romania n-ar fi fost acum o tara neguvernabila, cu un premier incompetent, lipsit de autoritate si care confunda reforma cu austeritatea. Si, in mod cert, nici Basescu nu ar mai fi avut rolul pe care il are azi.
Pana la urma, PSD, asumandu-si rolul de lider al opozitiei, isi face numarul pentru a da satisfactie propriului electorat, cu o sustinere de nici unu la suta din populatie (asta, daca reusesc sa stranga maine 80.000 de protestatri). Fara derapajele care ii fac susceptibili de incercarea de a rasturna ordinea in stat, social-democratii, principalii invinsi ai alegerilor prezidentiale, au tot dreptul sa se manifeste ca opozanti. Insa, cand recurg la umilirea aliatilor in aceasta opozitie, ceva nu este in regula, iar liberalii ar trebui sa inteleaga, macar in ceasul al 12-lea, ca locul lor nu este in aceasta opozitie, a carei agresivitate este direct proportionala cu numarul dosarelor si gravitatea faptelor cercetate de DNA. Este deja mult prea penibil pentru Crin Antonescu, in particular, si pentru PNL, in general sa se afiseze ca lider, respectiv ca partid, care nici macar in opozitie nu au o identitate proprie.Unde vreti sa ajungeti stimati liberali, pe mana acestui lider si a politicii sale infantile si lipsite de consistenta?
Nu inseamna nimic pentru voi faptul ca, peste tot in tara, inclusiv la Braila, PNL a ramas in cativa oameni? Dupa ce a pierdut un senator si numerosi alti membri de partid, electoratul liberal este dezgustat ca filiala a incaput pe mana unei imitatii sinistre, prin mediocritate si meschinarie, a lui Crin Antonescu. E suficient sa cititi presa locala si veti constata la ce se rezuma contributia politica a lui Boboc: la nimic altceva decat la a repeta ca un patefon stricat tot ce emite liderul Crin si la a-si face rost, pentru el si pentru amici, de sinecuri. Zero idei, zero interes fata de comunitate. Si cati alti boboci liberali n-or fi in toata tara, marionete puse pe sforile inrosite ale PSD, un cos din care tanarul Ponta nu reuseste sa indeparteze merele stricate? In aceste conditii, in care PNL duce o politica de autosabotare, ce variante au mai ramas pentru ca Romania sa scape de Boc si sa nu sara din lac in put, cu "ajutor" din afara?
Prea si-au facut drum prin Romania in ultima vreme tot felul de personaje care mai de care mai influente in politica lumii (membrii Trilateralei, Angela Merkel, Gerhard Schroeder, George Soros) ca sa nu ne intrebam ce ni se mai pregateste, caci de la acest guvern, nu mai asteapta nimeni nimic bun!

marți, 19 octombrie 2010
Pentru cine tine ocupat Simionescu scaunul de primar?
Aurel Simionescu continua sa-si faca autoportretul de personaj lipsit de contur, exact tipul de ins care are nevoie de un stapan, dar de care nu are nevoie un oras ca primar. Intors de la Congresul National al PSD, prim-vicepresedintele filialei brailene isi exprima regretul ca modificarile aduse statutului nu au inclus si propunerea de la Braila, aceea privind numirea vicepresedintilor de catre presedintele ales. Motivul ar fi ca presedintele are nevoie de o echipa a lui, cu care sa conduca partidul. Cam cum face Stancu la Braila, de i s-a dus vestea in toata Romania. Evident ca ceilalti pesedisti, oameni cu experienta politicii, au respins o asemenea enormitate, in flagranta contradictie cu doctrina social-democrata (nu ca ar mai tine cineva cont in anul 2010 de doctrine, dar asa cred ei ca da bine la electorat).
Insa Simionescu nici nu poate gandi altfel, intrucat pana si Voda ii reproseaza ca fara a-l tari dupa el in campanie si fara contributia sa materiala (gurile rele spun ca Stancu se lauda ca ar fi suportat pana si cheltuielile vestimentare ale candidatului la primarie), Simionescu n-ar fi castigat in veci fotolioul de primar. Lipsit de initiativa si sters, asa cum se prezinta primarul Brailei, de avem senzatia ca Stancu este 3 in 1, ca pliculetul de ness cafe, fostul sef al UTC habar nu are, sau daca are, nu zice nici pas! la combinatiile coordonate de struto-camila politica PNL-PSD pentru alegerile viitoare.
Stancu stie ca pe mana lui Simionescu, in 2012, PSD va pierde alegerile si face tot felul de permutari, astfel incat sa maximizeze sansele puisorilor crescuti de grupul de interese pe care-l controleaza. Daca PSD ia in calcul sa-l scoata la bataie pe Marian Dragomir ( fost candidat la Senat), PNL i-ar putea face botezul in alegerile directe presedintelui Catalin Boboc. Nu e o intamplare ca ori de cate ori deschide gura in presa, Boboc il critica pe Simionescu. De parca cineva il sfatuieste cum sa se faca de ras, tanarul pseudo-liberal invoca de fiecare data motive puerile si lispite de fundament; asa cum a fost si declaratia cu privire la lucrarile pe Dorobaniti, ca si cum sinapsele neuronale ale brailenilor s-ar fi blocat si nu ar mai sti cine e adevaratul tartor al licitatiilor in Braila! Judecand insa dupa lipsa de consistenta a mesajelor acestuia si dupa imaginea de baiat de mingi al lui Vasile Varga, n-ar fi exclus ca insusi notarul sa-si asume rolul de candidat, varianta pe care BrailaNews a mai adus-o in discutie aici.
In aceste conditii, imaginea lui Aurel Simionescu s-a facut tandari la jumatatea mandatului, el fiind primarul cu cele mai vizibile sfori din cati a avut Braila in ultimii 20 de ani, daca nu in ultima jumatate de secol.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)