Gălăţeanul Constantin Dumitriu îi încaieră pe PDL-iştii brăileni

După data de 9 aprilie, democrat liberalii brăileni vor organiza alegerile interne. În acest moment, prin apropierea deputatului ex-PSD Viorel Balcan de PDL, actuala conducere reprezentată de Giana Pătraşcu are o concurenţă puternică din partea grupării deputatului Bădălan.
Pe parcursul timpului, Giana, incomodată de influenţa generalului în partid,  a avut grijă să îi îndepărteze pe apropiaţii acestuia. Printre cei care nu s-au mai regăsit în 2009 în BPJ sunt fostul prim-vicepreşedinte George Dragu şi fostul secretar general Alfredo Pascale. Dacă locul lui Pascale a fost luat de către Cristian Boală, postul lui Dragu s-a desfiinţat. Cei doi foşti prim-vicepreşedinţi, Stănel Necula şi Gheorghe Chiru, şi-au păstrat posturile. De asemnenea, în actuala structură a BPJ nu se regăseşte niciun membru al fostei conduceri a PD. Sub conducerea Gianei, au fost reactivaţi mai mulţi membri de partid cu ştate vechi în ApR şi PLD, care intraseră într-un con de umbră. Nu-i vorba, acum tot acolo se afla!  Adrian Scutaru, Cristian Pricop şi Nicolae Mitroi, dar şi nominalizările în funcţiile de vicepreşedinte ale lui Sorin Constantin, Gabriel Ciochină şi Marian Sârbu. Cei 25 de vicepreşedinţi ai organizaţiei judeţene a PD-L Brăila sunt: Ionel Adetu, Eugen Bădălan, Ionuţ Boca, Gabriel Ciochină, Sorin Constantin, Ilie Eftene, Ionel Gheorghe, Vali Grigoraş, Dănuţ Lungu, Stan Malinche, Ionel Meiroşu, Nicolae Mitroi, Nicolae Niţescu, Ioan Popa, Grigore Potec, Dima Priceputu, Cristian Pricop, Adrian Scutaru, Marian Sârbu, Teodor Smochină, Virginia Stăncescu, Ion Ştefan, Rică Tutulan, Ioan Ungureanu şi Georgel Vasile.
Niciunul din aceşti oameni nu s-a remarcat în plan local ca şi cum ar face parte din partidul aflat la putere, prestaţia lor de până acum arătându-i în postura de valeţi ai PSD şi ai lui Bunea Stancu. Nici cei trei din Prefectură- Dan Popa, Florin Cârligea şi Dorian Stoianovici, deşi sunt sprijiniţi de PDL, nu s-au arătat dornici să-i pondereze abuzurile preşedintelui CJ facând uz de funcţiile lor şi de atribuţiile prevăzute de lege.
De luna trecută însă, trecerea lui Viorel Balcan la PDL a aprins "flacăra revoluţionară" în organizaţia judeţeană, în acest moment mai mulţi primari PSD asigurându-l de sprijinul lor  pe deputatul care a ales să-l înfrunte pe Stancu, sub umbrela portocaliilor. Problema lui Balcan şi a prietenului său Bădălan este însă Constantin Dumitriu, gălăţeanul pe care vor să-l impună la conducerea filialei brăilene. Acesta, nu numai ca este privit ca un outsider, dar mai e suspectat că se află în aceeaşi sferă de influenţă faţă de Stancu, prin amiciţia care îl leagă, încă de când era pe băncile şcolii, de Ştefan Rădulescu- finul şi omul prin care Stancu face ce vrea cu bugetul CJ. Din acest motiv,  cu cât se apropie data alegerilor, cu atât starea de spirit a democrat-liberalilor brăileni devine incendiară. Ei nu au nici timp, nici chef de negocieri pe această temă şi trebuie să se mişte rapid, pentru că pe data de 15 iulie are loc Convenţia Naţională a PDL, eveniment care se va desfăşura pe parcursul a două zile.

În prima zi vor fi aleşi preşedintele, cei patru prim-vicepreşedinţi, secretarul general, precum şi preşedinţii comisiilior de Comisiei de Etică şi Litigii şi Comisiei Naţionale de Revizie şi Conturi.

În următoarea zi se vor alege cei 15 vicepreşedinţi, 3 secretari generali adjuncţi şi 6 secretari executivi.

De asemenea, s-a stabilit că alegerile pentru prim-vicepreşedinţi şi pentru secretarul general se vor face pe listă, candidaţii la funcţia de preşedinte urmând să-şi prezinte şi echipa. Noul statut  prevede suspendarea membrilor care au probleme cu justiţia (şi generalul Bădălan are, rămâne de văzut în ce fel partidul va găsi de cuviinţă să aplice statutul în cazul său). Despre siglă, singura modificare este eliminarea cratimei de la PD-L.

Vocea Mariei Răducanu şi chitara lui Maxim Belciug-o simbioză perfectă la Teatrul Maria Filotti din Brăila

Pentru că am avut ocazia de a mă întâlni cu muzica lor urmărind doar câteva clipuri pe internet, Maria Răducanu si Maxim Belciug, care au concertat în acest weekend la Teatrul Maria Filotti Brăila, au fost pentru mine o adevărată revelaţie. Doi tineri care demonstrează că talentul, seriozitatea, puterea de munca şi o atitudine aristocratică faţă de public şi faţă de ei înşişi, într-o lume cu valori răsturnate, nu au nevoie de contemporanul mecanism pervers de promovare, pentru că, atunci când se găsesc laolaltă, aceste calitati răzbat singure. Deoarece cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie ceea ce au reuşit să transmită cei doi artişti prin muzică, nu voi spune decât atât: vocea divină a Mariei Răducanu şi chitara din mâinile lui Maxim Belciug par a fi una şi aceeaşi. O simbioză perfectă, dăruire şi o măiestrie artistică desăvârşită. Aplauze şi respect pentru efortul pe care aceştia l-au făcut, binecuvântându-i pe cei care i-au ascultat, timp de aproape două ore.

Basarabia aparţine României.Cât vom simţi româneşte vom fi un neam

"...Dorul din pieptul meu/ E ca pământul de greu"- versuri dintr-o doină cântată brăilenilor de ansamblul "Semănătoarea" din comuna Bieşti, Republica Moldova, trasmiţând astfel că dorinţa lor de reîntregire e mai apăsătoare ca niciodată. Moldovenii de peste Prut au venit la Brăila pentru a sărbători în Patria Mamă ziua în care, acum 92 de ani, avea loc unirea cu Basarabia. Brăileni şi moldoveni au respirat în sala Studio a Teatrului Maria Filotti acelaşi aer al românismului, iar copiii de la Scoala Dimitrie Cantemir, membrii trupei folk "Generaţii" şi Corul Armonia au fost o adevărată încântare pentru cei care încă mai simt româneşte. Nedreptatea istorică de atâţia amar de ani începe să se razbune.
Vă recomand articolul de mai jos, preluat de pe blogul lui Victor Roncea
Basarabia lui Eminescu si Unirea – de ce hărţii nu-i poate lipsi colţul de sud. Un articol de Vlad Pârău pentru Veghea
Voind să mă provoace, m-a întrebat odată cineva dacă n-ar fi mai uşor să „lăsăm în urmă Basarabia”, fiindcă o eventuală Unire nu ar face decât să ne ruineze financiar şi, deci, ar fi mult mai practic să ne scăpăm de „cocoaşa Basarabiei”. întrebarea dacă nu ar fi mai simplu să îi lăsăm pe fraţii noştri în pace şi să gândim pragmatic, în avantajul nostru, este una complet deplasată, deşi destul de răspândită. Răspunsul pe care l-am dat eu a fost altul: oare ar fi în stare cineva să accepte să i se taie mâna dreaptă, în schimbul unei vieţi pline de bogăţie materială? Mai degrabă ar îndura oricâte greutăţi, numai să rămână sănătos şi cu trupul întreg, fiindcă aceasta e premisa oricărei bogăţii. La fel şi adevărata Românie nu va putea niciodată să rămână cu trapul mutilat şi cu fiinţa sfâşiată. Dar problema Basarabiei reprezintă ea însăşi o întreagă istorie, cu atât de multe faţete, încât pierderea din vedere a celui mai mic amănunt ar afecta grav înţelegerea întregului în această chestiune. De răpirea Basarabiei, dar mai ales a adevărului despre pământul românesc numit Basarabia, s-au ocupat veacuri de-a rândul falsificatorii de hărţi şi falsificatorii de istorie.
Ca în cazul oricărui furt, trăinicia unui act ca ruperea Basarabiei din sânul vetrei strămoşeşti nu putea fi asigurată decât prin încercarea de a da acestei nedreptăţi impresia legitimităţii, ceea ce nu se putea face decât prin denaturarea adevărului istoric. însă ideologia mincinoasă care a fost aruncată să plutească asupra destinului Basarabiei, încercând să slujească interesul cauzei pentru care a fost creată, a ajuns totuşi să îşi depăşească scopul, lovind până la urmă nu doar în conştiinţa naţională a locuitorilor acestei bucăţi de pământ, ci şi în sufletul poporului român ca ansamblu. Pentru că a rupe Basarabia înseamnă a îi inventa o identitate neromânească, ce putea fi încropită doar prin desfigurarea identităţii poporului ce i-a dat naştere. Astfel, suferind Basarabia, a suferit şi suferă întreaga naţiune română.
Cum a înţeles aşadar întregul să se apere, dacă nu prin glasul capului său celui mai de seamă, profetul poporului român în ansamblul său, „domnul Eminescu”? în activitatea sa de publicist, poetul romantic va îmbrăca haina analistului de un realism şi o putere de pătrundere fară putinţă de egalat. Prin aceasta a devenit Eminescu omul total nu doar al culturii române, cât al FIINŢEI ROMÂNEŞTI.
Din această poziţie „domnul Eminescu” şi-a făcut o virtute din apărarea adevărului istoric ca garant al sănătăţii spiritului naţiunii, în context chestiunea Basarabiei regăsindu-se ca o constantă. El i-a atribuit în articolele sale politice o importanţă majoră, cu atât mai mult cu cât a fost contemporan cu o parte din tragicele evenimente ce au marcat destinul Basarabiei.
Trăind între 1850-1889, simţea proaspete urmele anexării din 1812 a întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru la Rusia. A trăit pe viu retrocedarea către Moldova, prin Tratatul de la Paris din 1856, a unei părţi (Basarabia geografică) din teritoriul anexat abuziv de ruşi în 1812. A trăit unificarea ţărilor române extracatpatice sub Alexandru Ioan Cuza, la 1859. A fost contemporan cu războiul de Independenţă din 1877-1878, în fapt un război purtat de Rusia împotriva Turciei, participarea României ca aliată a Rusiei facându-se cu scopul obţinerii neatârnării faţă de Poarta otomană. Deşi Rusia se obligase prin tratatul de alianţă militară să garanteze integritatea teritorială a aliatei sale România, după câştigarea războiului va încălca vechile angajamente, condiţionând recunoaşterea Independenţei României de re» anexarea Basarabiei la Rusia, la schimb cu Dobrogea. Tratând problema Basarabiei în articolele sale de presă, Eminescu dă naştere unor argumentaţii de excepţie, însă în primul rând porneşte de la o trecere onestă în revistă a istoriei românilor timp de mai bine de patru secole, din sec. al XlV-lea şi până într-al XVIII-lea. întemeietorul Ţării Româneşti, Basarab I, reuşeşte să unifice mare parte dintre formaţiunile politico-statale de mai mici dimensiuni de la sud de Carpaţi şi până la Marea Neagră, cucerind în egală măsură de la tătari, în urma unei campanii militare din anii 1343-1345, teritoriul din nordul gurilor Dunării, aflat între Prut şi Nistru, care îi va prelua numele. Aceasta era Basarabia geografică, adică partea sudică a fâşiei de teren dintre Prut şi Nistru, imediat lângă Dunăre şi Mare. Astfel ia naştere denumirea de Basarabia, întâi pentru a desemna mica provincie danubiano-maritimă, iar apoi acest nume se va extinde asupra întregii Ţări Româneşti din epocă, în calitate de voievodat al lui Basarab. Eminescu lămureşte foarte bine acest episod: „Cam într-o sută de ani, de la Tugomir (tatăl lui Basarab I – n.n.) până la capătul domniei lui Mircea, Ţara Românească ajunsese la cea mai mare întindere teritorială, căci cuprindea Oltenia, Valahia Mare, ducatele Făgăraşului şi Omlaşului din Ardeal, mare parte a Bulgariei, Dobrogea cu cetatea Silistra, Chilia cu gurile Dunării şi ţări tătăreşti nenumite mai de aproape. în această vreme Valahia întreagă, împreună cu toate posesiunile ei, se numea în bulele papale, în documentele cele scrise latineşte ale domnilor, în scrieri contimporane: Basarabia.”
„După ce Ştefan cel Mare a luat de la Valahia, între anii 1465-1475, părţile de sud, câte le aveau Basarabii între Prut şi Nistru, aceste părţi au păstrat numele distinctiv al dinastiei primae ocupantis, a Basarabilor. Deci nu întreaga ţară dintre Prut şi Nistru e Basarabia, ci aceasta e numai o fâşie spre sud, hotărâtă şi mică, aşa cum ne-o arată Cantemir în Descriptio Moldaviae.
Iată deci marginile reale ale Basarabiei reale: Trage o linie curmezişă de lângă Nistru de la Bender până în vârful lacului Ialpug la Bolgrad şi ai o lăture; apoi ia-o de la Bolgrad până în Reni, ai a doua lăture, de la Reni pe Dunăre în sus până la Chilia, a treia lăture, apoi luând malul Mărei Negre până la Cetatea Albă la gura Nistrului, a patra lăture; apoi în sus pe Nistru de la Cetatea Albă până în Bender, a cincea lăture. Numai pământul coprins între aceste cinci linii s-a numit cu drept cuvânt Basarabia; tot ce-i deasupra e Moldovă curată, războtezată de la 1812 încoace.”
Vedem deci că Basarabia geografică, „reală”, cum o numeşte Eminescu, a aparţinut mai întâi Ţării Româneşti, pentru ca în final să facă parte din Moldova şi să rămână pe veci şi de drept a Moldovei, deşi anexată în dispreţul dreptului de către Imperiile vecine, întâi de către turci, apoi de către ruşi.
Referindu-se la existenţa unei mitropolii a Proilaviei (Brăilei), subordonată direct Constantinopolului, care fusese creată anume pentru credincioşii români rupţi din trupul Valahiei şi al Moldovei în noul context în care Dobrogea, regiunea Brăilei şi o parte din Basarabia Geografică se aflau sub turci, după care, în veacul al optsprezecelea, se aprobă desfiinţarea mitropo-liei de Brăila, iar componenţa acesteia este re-distribuită eparhiei de Huşi şi celei de Buzău, prin aceasta văzându-se în mod indirect cine era considerat a avea dreptul moral asupra acestor teritorii şi că Moldova era posesorul legitim al Basarabiei, Eminescu se foloseşte în mod strălucit de argumentul    organizării bisericeşti pentru a demonstra ceea ce politic nu era recunoscut în epocă de către mai-marii de atunci, formulând şi o morală de adâncă simţire creştinească, demnă să spulbere în zilele noastre orice suspiciune asupra unui pretins ateism eminescian: „Să mulţumim Bisericei noastre care, prin dumnezeiasca linişte şi statornicie ce a avut-o în vremile cele mai turburate, ne-a păstrat prin însemnările ei acest argument zdrobitor faţă cu orice subtilitate diplomatică. întrebarea posesiunei legitime nu mai poate fi controversată”.
Cum s-a ajuns ca teritoriul mult mai vast dintre Prut şi Nistru să fie denumit după mica bucată de pământ din sudul său (Basarabia) se explică printr-o neplăcută întâmplare cu ruşii de la începutul veacului al XlX-lea. Imperiul otoman intrase pe panta declinului, pe când puterea Rusiei creştea, expansionismul său în Europa Răsăriteană purtând stindardul ideologic al dezrobirii sau măcar protejării popoarelor ortodoxe din Balcani şi stindardul pragmatic nedeclarat al visului de a ajunge până la Marea Adriatică, cu popas intermediar pe Dunăre.
Astfel, va avea loc o serie întreagă de războaie ruso-turce. Unul dintre ele este războiul din 1806-1812, în care Rusia iese învingătoare, încheindu-se Pacea de la Bucureşti de la 28 mai 1812, tratatul fiind aprobat de ţarul Alexandru I pe 11 iunie, cu doar o zi înainte de a se declanşa invazia trupelor lui Napoleon asupra Rusiei. Rusia fusese interesată să încheie pace sub orice preţ la Bucureşti, întrucât invazia armatei lui Napoleon era iminentă şi ruşii se grăbeau să pună punct războiului cu turcii, pentru a nu fi nevoiţi să lupte pe două fronturi. însă, în cadrul procesului de negociere, dragomanul Dimitrie Moruzi, aflat în teritoriile româneşti în slujba înaltei Porţi, dar având interese vădite de a favoriza partea rusă, comite acest mare act de trădare, stabilind noile hotare pe Prut, în favoarea Rusiei şi în defavoarea Porţii. Aici s-a pus pentru întâia dată problema ocupării Basarabiei de către ruşi, iar Basarabia le-a fost oferită pe tavă ruşilor de către dragomanul trădător. Hărţile însă au fost falsificate, de aşa natură încât cu numele de Basarabia să fie însemnat până în Nord la
Hotin întregul teritoriu dintre Prut şi Nistru. De atunci şi până astăzi s-a păstrat obiceiul instituit de ruşi de a desemna prin numele de „Basarabia” Moldova de Răsărit, obicei care la origini ascunde un fals şi expresia jafului istoric petrecut la 1812. Totuşi, orice am înţelege noi prin denumirea de Basarabia, cedarea ei către Rusia a reprezentat un act ilegal. Turcia, ca putere înfrântă în război, nu putea oferi ca despăgubire un teritoriu ce nu-i aparţinea. Principatul Moldova, ce avea în componenţă Basarabia, era în afara Imperiului Otoman, legăturile lui cu Poarta fiind unele de vasalitate, iar nu de apartenenţă la Imperiu. însă, nedreptatea o dată făcută, Marile Puteri au închis ochii, şi de atunci şi până în zilele noastre s-a învăţat Rusia să aibă drepturi „legitime” în teritoriul dintre Prut şi Nistru.
Eminescu a trăit drama pierderii proaspăt recâştigatei Basarabii şi s-a exprimat foarte ferm împotriva acceptării pretenţiilor Rusiei: „Trebuie să stăm de pază şi să nu dăm decât morţi acest pământ de sub picioarele noastre. Da! Chiar dacă Rusia ar fi destul de aspră ca să-1 ia de la noi; noi înşine nu îl putem da sub nici un pretext, căci de acest pământ e legată demnitatea noastră, de la acest pământ atârnă viitorul nostru.” (…) „Cuvântul nostru este: de bună voie niciodată, cu sila şi mai puţin.”
Având ca şi fundal istoric prefigurarea unei iminente cereri a Rusiei de retrocedare a Basarabiei, seria de articole de mare angajament patriotic pe care o începe Eminescu la ziarul Timpul îşi revendică justificarea în intenţia de a răspunde unui articol publicat într-o gazetă străină care contesta adevărul că Basarabia aparţine de drept românilor. Eminescu dă dovadă de o desfăşurare de forţe nemaivăzută în a combate argumentele adversarilor săi de gândire. Pentru a da o replică pe placul său unei scrisori publicate de ziarul „Le Nord” prin care un anume domn X de la Bucureşti se exprimă cum că „posesorul legitim” al Basarabiei ar fi nişte tătari sub corturi, de unde concluzia că Tratatul de la Paris din 1856 care atribuia Basarabia Moldovei ar săvârşi o nedreptate istorică -afirmaţii foarte grave, însă de o slăbiciune evidentă, de vreme ce articolul domnului X abia dacă măsura câteva rânduri şi trata problema la modul cel mai superficial cu putinţă – Eminescu nu se mulţumeşte decât după ce termină de făcut un periplu istoric în detaliu, la dimensiunea a aproape o jumătate de mileniu, extrăgând din faptele istorice concluziile cele mai amănunţite. Astfel Eminescu răspunde cu o mie de tunuri la o lovitură de praştie.
Dacă „dreptul nostru era dezbrăcat de putere şi nu putea să se apere aceasta nu e o dovadă că Moldova a renunţat vreodată la dânsul. Căci UN DREPT NU SE PIERDE DECÂT PRIN ÎNVOIREA FORMALĂ DE A-L PIERDE”.
O neaşteptată mostră de candoare eminesciană, ce dezvăluie nobleţea sufletului poetului şi faptul că în epoca lui încă se mai credea în Onoare şi în Virtute, o reprezintă citatul următor: „iară noi nu i-o putem da (Rusiei – n.n.), pentru că, la urma urmelor, nu avem dreptul de a dispune după placul nostru de această parte din ţara noastră” (…) „Oricât de mulţi oameni răi s-ar găsi în această ţară, nu se găseşte nici unul, care ar cuteza să puie numele său sub o învoială, prin care am fi lipsiţi de o parte din vatra strămoşilor noştri.”.
In mentalitatea lui Eminescu, conducătorii ţării nu pot decide soarta ţării într-un chip nefericit pentru că nu au dreptul ca indivizi singulari să jertfească patrimoniul unui întreg neam. Se găseşte în această frază ceva din dictonul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt „Moldova nu este a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri”, şi anume conştiinţa că Ţara este o zestre sfântă care preţuieşte cu mult mai mult decât o întreagă generaţie, pentru că ea aparţine tuturor generaţiilor, iar cei din prezent se simt aproape la modul religios neputincioşi de a se atinge cu mâinile lor nevrednice de trupul construcţiei nepieritoare care este Ţara. Eminescu e ferm convins că dacă simţul personal al ruşinii poate nu i-ar împiedica pe unii să îşi vândă Ţara, totuşi simţul colectiv al răspunderii în faţa istoriei i-ar ţine departe de a comite un asemenea sacrilegiu.
Pe de altă parte, jurnalistul de geniu intuieşte faptul că în contextul de faţă problema nu se mai poate mărgini doar la peticul de pământ numit Basarabia, ci se referă la chiar dăinuirea spiritului românesc: „Cestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român. (…)Nenorocirea cea mare, ce ni se poate întâmpla, nu este dacă vom pierde şi rămăşiţa unei preţioase provincii pierdute: putem să pierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia poporului român. (…)Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ; noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic. Românul care ar cuteza să atingă acest principiu, ar fi un vânzător.”
Mihai Eminescu oferă o definiţie a ideii de martiriu, arătând că oricât de straşnic ar fi duşmanul şi oricât de mici şansele de izbândă, datoria unui popor este să lupte până la capăt şi să mărturisească prin jertfa lui, ca mai târziu eroii Războiului de Reîntregire, că „Pe aici nu se trece!”: „Dacă naţia românească va fi silită să piardă o luptă, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice măsură i~a trecut prin cap să ne impună.”
Strigând nedreptăţile şi jaful la care este supus un popor mai puţin numeros de către vecinul său mai puternic, exprimând atât de ferm şi în egală măsură înduioşător aspiraţia de secole a neamului românesc pentru Reîntregire, văzând în Basarabia un simbol al întoarcerii şi al noului început, Eminescu lasă în amprenta scrierilor sale acelaşi ecou al dorinţei sale ultime: „Pe mine mie redă-mă!”.
Vlad PÂRĂU,  pentru VEGHEA

Antena 1 Galaţi- Brăila nu mai emite

Deşi Mihaela Mirică, reprezentantă a departamentului de vânzări, a susţinut că întreruperea emisiei se datorează mutării Antenei 1 Galaţi-Brăila  în imobilul de pe strada Transilvaniei, deţinut de firma liberalului brăilean Cătălin Boboc, angajaţii au fost sfătuiţi să-şi caute alte slujbe. De altfel, ei nu şi-au mai luat salariile încă din luna decembrie a anului trecut, iar mulţi şi-au dat demisiile. Cărţile de muncă ale celor care au rămas vor fi închise începând cu data de 31 martie. Antena 1 îşi va păstra o echipă de evenimente formată din Vasilică Popescu, cameraman, şi Gabi Voiculeţ, reporter.
Cătălin Boboc neagă însă că ar găzui sediul televiziunii şi spune că a pus la dispoziţie un spaţiu firmei de producţie publicitară a lui Mihai Crăciun, şeful departamentului tehnic al Antenei 1 Brăila.
O echipă a departamentului tehnic de la Bucureşti a preluat deja toată aparatura existentă în staţia locală, de la masa de mixaj şi camerele de filmare, la reflectoare si cabluri.
La fel ca toate proiectele media locale, declinul staţiei Antena 1 Brăila a început în momentul în care aceasta  a ajuns sub controlul gălăţenilor, devenind Antena 1 Galaţi-Brăila, în urmă cu trei ani.
Până în acest moment, a mai tras obloanele Antena Suceava, iar Antena1 Oltenia s-a închis înainte de a emite.

Jurnalismul încotro? Publiciştii internaţionali caută şi găsesc răspunsuri. Cei din România se sfâşie între ei

Pentru ce mai avem nevoie de jurnalism? Şanse în ciuda crizei

La ce ne mai trebuie jurnalism? Etica omului de media este în pericol: jurnaliştii devin instrumentele politicienilor, au bloguri părtinitoare şi sunt înlocuiţi de amatori. Cum poate fi salvat jurnalismul - şi de ce am face-o? În această serie - editată de Stephan Weichert şi Leif Kramp - publicişti renumiţi răspund dezbaterii lansate de Süddeutsche Zeitung.

Hajo Schumacher, născut în 1964, lucrează ca jurnalist şi autor de cărţi şi scrie pentru Berliner Morgenpost.
În original Chancen trotz Krise, Serie: Wozu noch Journalismus?, publicat în Süddeutsche Zeitung în data de 28 Februarie 2010. Reprodus cu acordul redacţiei germane PR Journal şi a autorului. Traducere Casa de Traduceri, adaptare Dana Oancea, Forum for International Communications.
http://www.pr-romania.ro/

Într-un etaj cochet dintr-o clădire de cărămidă din Berlin câteva zeci de jurnalişti bine plătiţi lucrează la comandă: scriu despre miniştri care plănuiesc reforme geniale sau despre pilule noi şi binecuvântate, bineînţeles bazându-se pe studii. Materialele sunt livrate pe bandă rulantă, cu fotografii, grafice elegante, la cerere însoţite de interviuri cu personalităţi. Pentru aceste texte plătesc politica, companiile, asociaţiile.

"Pe vremuri redactorii erau încă sceptici şi mai şi verificau informaţiile", spune unul dintre scribii la comandă, "azi totul e preluat fără verificare." Chiar dacă e vorba despre ziare regionale, de anunţuri, tabloide sau publicaţii online - marfa este cerută cu nerăbdare. "Este de necrezut cum ne iau textele din mână", se confesează autorul. Nu este de mirare: Pentru că între timp textele generate prin activităţi de PR au o calitate mai bună decât ceea ce livrează câte un corespondent suprasolicitat şi prost plătit în grabă de la vreo conferinţă de presă. Şi mai sunt şi gratuite.
Jurnaliştii fac PR

Criza economică şi mediatică dublate de revoluţia digitală a schimbat fundamental rolul jurnalistului. Cuprinsurile mediatice sunt mult mai uşor de cumpărat decât înainte, pentru că multe edituri şi posturi tolerează orice formă mixtă, cât de promiscuă ar fi ea. Conferinţa de presă sau comunicatul de presă devin obsolete, dacă mesajele pot fi poziţionate fără redacţii incomode direct pe Internet sau în ziar.

Funcţia de control a jurnalistului independent se minimizează la o mărime teoretic-democratică, care nu mai are mare lucru în comun cu realitatea jurnalistică. Din ce în ce mai mult creşte o zonă gri, în care se cere curăţenie şi se diseminează chestii pline de îngrăşământ. "Jurnaliştii nu fac Relaţii publice" - această pretenţie a forumurilor jurnalistice sună nobil, este însă departe de realitate. Jurnaliştii fac încontinuu relaţii publice.
Zgomotul drept scop în sine

Dacă jurnalismul vrea să aibă un viitor, atunci trebuie să se privească pe sine la fel de critic cum face cu restul societăţii. Criza oferă posibilitatea sincerităţii într-o meserie, ai cărei reprezentaţi pun la zid cu o aroganţă morală moravurile decăzute şi încasează pentru asta bani de la o bancă federală toxică. Înainte ca viitorul jurnalismului să poată începe, trebuie mai întâi notat tristul status quo.

Trebuie să ne luăm la revedere de la exagerări, dar şi de la falsa modestie. Din păcate cel mult la bere se mai discută despre întrebările centrale: Există vreun consens între oamenii de media despre propriul rol? Se dezbat cinstit încâlcelile de zi cu zi? S-a pierdut branşa în propriul mit despre puterea independentă de control? Doar când propria percepţie este adaptată, încrederea în sine şi din partea celorlalţi poate fi generată din nou. Douăsprezece observaţii despre o meserie, care crede despre sine că este periculos de onestă:

1. Minciuna distanţei
Fiecare generaţie de jurnalişti a învăţat de la maeştri idealul libertăţii. Jurnalistul trebuie să fie independent şi obiectiv, numai adevărul să îl preocupe, controlul puterii să fie unicul său ţel. Protecţia surselor şi statutul redacţiei îl apără - El este apărătorul distanţat al democraţiei şi omenirii. Răul sunt toţi ceilalţi, care trebuie puşi la zid: persoanele lacome de bani, de putere, de glorie. Acest tablou despre sine este o fata morgana. Cine se declară într-o lume a interdependenţelor pe sine drept singurul distanţat, manevrează înspre lipsa de credibilitate.
2. Mitul independenţei
Jurnaliştii urmăresc interese. Fiecare persoană din media este prinsă într-o serie de loialităţi şi roluri. Jurnaliştii îndeplinesc sarcini, aşteptări şi urmăresc scopuri. Indiferent dacă pe post de freelanceri sau angajaţi, în economia liberă sau instituţiile publice - jurnaliştii reprezintă de exemplu interesele angajatorilor lor. Jurnaliştii mai sunt în afară de asta plătitori de impozite, fani ai lui Schalke, membri de partid, membri Greenpeace, le este frică să îşi piardă jobul, vor să câştige bani, vor cea mai bună şcoală pentru copiii lor, vor să ajungă celebri sau să primească cel puţin un mobil gratis. Cine este însă îndatorat unei multitudini de aşteptări şi scopuri, nu poate fi independent. Individul şi obiectivitatea sunt antonime.
3. Zgomotul drept scop în sine
Sistemul de recompensare din media şi opinia publică nu favorizează pe cel deştept, ci pe cel zgomotos. Captarea atenţiei în sine, vulgo zgomotul, trece drept cea mai mare realizare. Unde creşte nevoia de zgomot, scade puterea de control, ritualuri de indignare înlocuiesc dezbaterile deschise. Şi toţi participă.
Tot mai mult jurnalism-reclamă

4. Stresul schimbării
Imaginea meseriei de jurnalist se schimbă dramatic: din ce în ce mai multe inovaţii tehnologice, lucrări orientate strict pe profit, reduceri de personal. Nu mai domină calitatea jurnalistică, ci supravieţuirea economică. La această schimbare se mai adaugă remunerarea din ce în ce mai proastă. Multe persoane care activează în domeniul media sunt obligaţi să accepte joburi în publicitate, marketing, relaţii publice. Modelul de câştig patchwork nu este o excepţie, ci normalitate, contractul cu asigurare de pensie şi participare la profit un model pe cale de dispariţie. Jurnalismul şi antrenamentele de supravieţuire devin una.
5. Apropiere înceţoşată
Întrebările de interviu sunt discutate dinainte, informaţiile ţinute la loc călduţ, articolele lansate sau cenzurate contra acţiuni în judecată, informaţii schimbate pe atribute măgulitoare, exclusivitatea pe lipsa de critică, penibilităţile sunt ascunse sub covor. Majoritatea articolelor sunt rezultatul unei negocieri apropiate. Acest jurnalism de bazar nu se mai regăseşte doar pe paginile de călătorie sau auto, ci şi în foiletoane sau în pagina economică. Presiunea concurenţială externă şi internă favorizează continuu jurnalismul de reclamă.
6. Conflicte de roluri
Jurnalistul se găseşte în faţa unei dileme: spre exterior avem faţada valabilă de generaţii a controlorului independent, spre interior avem un dealer în serviciul multor pieţe. Întrepătrunderea morală continuă a realităţii mediale este în conflict cu transparenţa necesară a intenţiilor şi scopurilor, care se bazează pe reguli clare şi drepte.
7. Intenţii ascunse
Ameninţarea generală se naşte mai puţin prin comunicarea cumpărată decât prin practica intenţiei ascunse. Un funcţionar de relaţii publice în slujba unei companii, unui partid sau a unei organizaţii este mai transparent şi mai sincer decât un jurnalist, care îşi îndeplineşte sarcina "politică" de luptă în spatele unei faţade etice. De ce nu îşi recunosc public convingerile jurnaliştii în loc să ducă un război de partizani mediatici, indiferent dacă împotriva neoliberalilor sau ai locuitorilor hamacului social?
Scopuri? Lipsă


8. Scârba prefăcută fată de Relaţiile Publice
Nimic nu este mai mincinos decât scârba prefăcută faţă de "comunicarea cumpărată". De mult imaginile breslelor jurnaliştilor şi a oamenilor de Relaţii publice s-au apropiat. Revistele de firmă oferă jurnalism interesant, ziarele locale în schimb sunt numai un vehicul pentru suplimente colorate. Diferenţa între jurnalişti care scriu la comanda unui investitor preocupat de profit advertoriale şi oameni de relaţii publice care ridică în slăvi o companie este marginală, sarcina lor identică: îi ajută pe alţii să se însceneze sau se înscenează chiar ei. Această realitate nu trebuie gustată de toată lumea, trebuie însă luată la cunoştinţă.
9. Mitul monopolului asupra opiniei publice
Jurnalismul clasic mai reprezintă în lumea medială modernă în cel mai fericit caz numai părţi ale realităţii. Publicitatea, relaţiile publice, comentariile clienţilor sau cititorilor au cel puţin acelaşi efect ca şi articolele de fond cizelate. Pretenţia informării cuprinzătoare nu poate fi satisfăcută doar prin mass-media.
10. Verificatori obosiţi
Boala de serviciu numărul unu este oboseala. Un jurnalism obosit este însă depăşit de sarcinile sale cuprinzătoare de verificare. Este timpul să ne asumăm status quo-ul: mari părţi din ţară rămân neafectate de controlul medial.
11. Scopuri comune?
Nicio altă meserie nu este atât de prost reprezentată de propriile sindicate ca cei care lucrează în media. Scopuri? Lipsă. De ce asociaţiile de jurnalişti nu cer obligativitatea informaţiilor instituţiilor publice după modelul din SUA? Dacă adâncimea documentării are de suferit trebuie create condiţii ca cel puţin controlul teoretic să crească.
12. Curaj spre transparenţă

Cine le cere parlamentarilor să aibă buzunare transparente, trebuie să le arate în schimb pe ale lui. Transparenţa în jurnalism are trei niveluri: nivelul articolelor, nivelul individual şi nivelul public.

La nivelul articolului trebuie să ne asigurăm că autorul şi expeditorul articolului, sursele şi conţinuturile trebuie făcute publice. Advertorialele trebuie marcate ca atare. La nivel individual jurnalistul trebuie să facă public pentru cine lucrează, cine îl plăteşte.

La nivel public este nevoie de o documentaţie cuprinzătoare a muncii jurnalistice, un soi de memorie electronică. Modelele anglo-saxone ca de exemplu www.journalisted.com ajută jurnaliştii să identifice colegii de breaslă cu toate articolele şi angajatorii aferenţi, dar şi cu joburi secundare. Această transparenţă pe trei nivele ar împăca breasla cu sine însăşi şi ar face din jurnalist ceea ce vrea să fie de atâtea generaţii: feciorul model al burgheziei onorabile.

Hajo Schumacher, născut în 1964, lucrează ca jurnalist şi autor de cărţi şi scrie pentru Berliner Morgenpost.
În original Chancen trotz Krise, Serie: Wozu noch Journalismus?, publicat în Süddeutsche Zeitung în data de 28 Februarie 2010. Reprodus cu acordul redacţiei germane PR Journal şi a autorului. Traducere Casa de Traduceri, adaptare Dana Oancea, Forum for International Communications.
http://www.pr-romania.ro/

Concert in memoria actorului Cornel Cimpoae, sambata, la Teatrul Maria Filotti

De Ziua Mondială a Teatrului, pe 27 martie, la Teatrul Maria Filotti va avea loc un eveniment muzical ce va fi dedicat memoriei actorului Cornel Cimpoae. Este vorba despre Concertul pentru privighetoare şi chitară. De la Garcia Lorca la Eminescu şi Esenin. Interpretează Maria Răducanu (voce) şi Maxim Belciug (chitară).

Concertul va avea loc în Sala Mare, ora 19.00

„Prietenia dintre Maria Răducanu şi Maxim Belciug a dat cele mai frumoase roade pe tărâmul muzicii. Fiecare îşi are propria carieră: Maria Răducanu este unul dintre cele mai pregnante nume în jazz-ul românesc, iar Maxim Belciug este emblematic pentru chitara clasică. Împinşi de dragostea lor pentru muzica făcută sincer, cu suflet, cei doi s-au regăsit însă în mod constant într-un proiect comun ce s-a plasat, încă de la debutul lor în duo, în anul 2005, sub semnul autenticităţii emoţiei. De o ţinută undeva între clasic şi tradiţional, muzica lor nu e nici jazz şi nici nu are pretenţii autenticiste sau culte. Ci este expresia curată a unui genuin nelăsat la voia întâmplării, capabil să nască în noi zvâcnete pe care nu le mai ştiam ale noastre de când, în loc să înţelegem ce trăim, trăim doar ceea ce înţelegem.”- se arată în comunicatul TMF.

Mile Cărpenişan a murit

Medicii din Timişoara au încercat să îl reanimeze însă, din cauza infecţiei generalizate, eforturile lor au eşuat. Deşi se impunea transferul la un spital din Capitală iar Antena 1 pregătise un elicopter pentru acest transfer, medicii au spus că starea acestuia era atât de gravă încât mutarea a fost imposibilă. Vineri a fost lansat chiar un apel umanitar, în urma căruia s-a donat sânge pentru Mile. Avea doar 34 de ani şi a murit luptând pentru viaţa altcuiva. Dumnezeu să-l odihnească!

Scandalul Voicu ţine presa departe de Ministerul Transporturilor şi de Radu Berceanu

Cum spuneam în postarea precedentă, facând dovada deprofesionalizării sale, presa s-a năpustit pe dosarul Voicu(care scoate la iveală încrengăturile mafiote pesediste şi liberale)în timp ce membri ai Guvernului Boc îşi vad liniştiţi de treburile lor, la fel de condamnabile, dar pe care jurnaliştii nu-i mai monitorizează.
Radu Mircea Berceanu este cel de-al doilea ministru care ar trebui să beneficieze în mod special de atenţia presei, după Vasile Blaga, pentru că se pregăteşte de o "lovitură" de proporţii.
Scurtă biografie
Acesta a indeplinit functia de ministru al Industriei si Comertului in Guvernul Ciorbea (1998-1999) si in Guvernul Radu Vasile (1999-2000). A fost si ministru al Transportului si Constructiilor in Guvernul Tariceanu I (2006-2007). Din decembrie 2008 pana in octombrie 2009, Radu Berceanu a fost ministru al Transporturilor in Guvernul Emil Boc I, executiv ce a fost demis prin adoptarea unei motiuni de cenzura de catre Parlament. A ramas insa interimar pe acest post si in decembrie 2009 a fost numit in aceeasi functie in Executivul Boc II, investit dupa ce presedintele Traian Basescu a fost reales. Imediat după revoluţie, în 1990 şi 1991 a urmat cursuri de specializare pe instituţii democratice în SUA şi de specializare pe probleme parlamentare în Canada
Avere considerabilă
Cat timp a fost ministru al Industriilor si Comertului, prin masurile luate, a declansat o serie de controverse. Scandalurile de coruptie in care a fost implicat, toate finalizate cu "neinceperea urmaririi penale" de catre procurori, l-au scos totusi, ulterior, pe Berceanu, din zona suspiciunilor.
Berceanu are o avere impresionantă: apartamente la Craiova, Râmnicu-Valcea, şi în Spania, două maşini Toyota si Volvo, bijuterii de mii de euro, plasamente, investiţii, depozite bancare şi actiuni de milioane de euro.
Relaţii apropiate cu ruşii
Partea mai puţin cunoascută a biografiei ministrului Transporturilor îi schiţează acestuia un profil dubios. Numele lui real (asa cum este trecut în ducumente de speciaIitate): Arad Bercovici, fiul evreului Haim Bergovici. Acesta a intrat în atenţia serviciilor de informaţii încă înainte de 1989, pe cînd era inginer la Fabrica de Avioane din Craiova. Fiind deţinător de secrete, el a întreţinut relaţii neoficiale cu unii cetăţeni străini care aveau legături de afaceri cu întreprinderea la care lucra. De asemenea, era în relatii apropiate cu agenţi ai spionajul militar sovietic, GRU. Fostul comandant al celei mai mari unitati de gradul zero din sudul României (de la Balta Verde, judeţul Dolj) a descoperit, în timpul loviturii de stat din decembrie 89, că Berceanu era trecut pe toate documentele secrete ale Armatei ca „CI”-st. Actualmente, privatizarea CFR Marfă, desfăşurată sub oblăduirea sa, este o afacere la fel de păguboasă pentru statul roman ca şi "Petrom" şi "Flota. Profitînd de situaţia de criză, Radu Berceanu pregăteşte privatizarea CFR Marfă, prin reducerea personalului, făcând jocurile viitorului proprietar, operatorul austriac Rail Cargo (multe din firmele austriece care au investit în România sunt de fapt controlate de ruşi- vezi Laminorul Brăila). Valul de disponibilizări colective de la CFR Marfă face parte dintr-o schemă pe care Radu Berceanu a stabilit-o la începutul acestui an cu operatorul austriac, prin care se urmăreşte ca după privatizare să nu existe costuri cu restructurarea şi profitul. Negocierile dintre austrieci şi Radu Berceanu se desfăşoară de aproape un an de zile, timp în care compania a fost pregătită pentru a fi servită celui mai important operator feroviar european, la un preţ subevaluat, dar contra unui comision de 300 de milioane de euro, care se adaugă sumei de 500 de milioane de euro, pe care va fi privatizată CFR. Dincolo de aceste socoteli, austriecii mai sînt pregătiţi ca alte 10 milioane de euro să ungă rotiţele mai mici ale angrenajului privatizării atît din cadrul ministerului, cât şi pentru liderii sindicali, care vor avea un important rol în procesul de privatizare.
Va urma Adrian Videanu

Ca să nu se ocupe de naşul Blaga, presa molfăie dosarul Voicu

Niciodată ca până anul acesta nu mi-a fost dat să văd o campanie de manipulare, dezinformare şi diversiuni de asemenea proporţii. Îngrijorător este că presa deprofesionalizată nu mai are forţă să iasă din capcanele care i se întind. La ce mă refer: este mai mult decât evident că de 20 de ani, tot felul de infractori s-au cocoţat în vârfurile decizionale, numai că cei aflaţi acum la putere sunt mai abili în ale deghizării mediatice, lăsându-i în lumina reflectoarelor pe nefericiţii din tabăra perdantă. Pentru că unul din cititorii blogului meu a criticat faptul că am scris despre dosarele Voicu şi Patriciu şi mi-a reproşat că pe portocalii i-aş crede sfinţi, voi încerca să echilibrez balanţa şi să încerc să explic, între paranteze, ce se întâmplă cu presa, care nu mai reuşeşte să se dezmeticească în noianul de informaţii suculente care vulnerabilizează opoziţia şi lasă puterea în plan secund. Ca să nu mai vorbesc şi despre faptul că aceeaşi presă nu mai face diferenţa între subiectele cu adevărat importante şi falsele teme de discuţie sau, mai grav, transformă zvonurile în dezbatere pe durata întregii zile, doar pentru că are încă o ocazie să demonstreze megalomania, reaua-credinţă şi accentele dictatoriale ale unui personaj care obsedează întreaga clasă politică (povestea cu titlul de academician, care a şi fost refuzat de altfel, este concludentă şi reprezintă o bilă neagră pentru jurnalişti).
Încep cu evenimentul care ne-a distras atenţia în cu totul altă parte: probabil vă mai amintiţi că PDL programase iniţial Biroul Permanent în aceeaşi zi cu Congresul PSD. Apoi a revenit, reprogramându-l la o dată neprecizată. Ziariştii au dat năvală la pesedişti, au tocat scandalul rozelor pe toate părţile, iar de BP-ul PDL nu s-a mai ocupat nimeni pentru că în ziua în care a fost anunţat, ministrul Muncii şi ministrul de Finanţe au făcut scăpată, încă de la prima oră, informaţia cu impozitarea pensiilior, care s-a dovedit a fi o simplă discuţie, o idee proastă a cuiva, nicidecum o intenţie a guvernului. După cum vă amintiţi, acest subiect a declanşat o întreagă nebunie mediatică, iar de BP-ul portocaliilor nu şi-a mai aminiti nimeni.
Acum se întâmplă acelaşi lucru: în PDL sunt tensiuni mari, taberele sunt la fel de puternice, se fac modificări de statut care urmăresc propulsarea unor personaje şi marginalizarea altora, dar presa aceasta câtă a mai rămas din ea, a fost distrasă de la aceste frământări ale portocaliilor, dându-i-se dosarul Voicu la molfăit. Ca să evităm capcana portocalie, în paralel cu dezvăluirile despre Voicu şi legăturile lui scandaloase cu Poliţia, Justiţia şi politicieni din PSD şi PNL, încercăm să vedem prin ce s-au făcut remarcate personajele care deţin acum puterea. Cu voia dvs, primul pe listă îl aşez pe Vasile Blaga, ministrul de Interne.


Dacă despre activitatea politică a lui  Vasile Blaga se ştiu destule, despre afacerile lui, mai puţin. Acestea acoperă o arie foarte vastă: comisionariat vamal, activităţi ale instituţiilor financiare şi bancare, producţie de mobilier (scaune), comerţ cu piese şi accesorii pentru autovehicule etc. În prezent, soţii Blaga sunt acţionari, în cel puţin 11 societăţi comerciale fie direct, fie prin achiziţionarea de acţiuni de pe piaţa bursieră.
Conform declaraţiei de avere completată la 22 ianuarie 2007, printre participaţiile deţinute de către Vasile Blaga se numără acţiuni la societăţile Petrolsub SA (374.000 acţiuni = 1,7%), BRD (80.000 acţiuni X 19.5 = 1560000 RON ), România Combi SA (692 acţiuni - provenite din aport la Combi Spedition SA Arad 700 mil. ROL), Banca Transilvania (280.870 acţiuni X 0.735 = 206439.45 RON ), Banca Romexterra (248 acţiuni), SC Broker SA (8.406 acţiuni X 2.12 = 17820.72 RON ) şi SIF Banat-Crişana (8.000 acţiuni X 2.78 = 22240 RON ).
De asemenea, Vasile Blaga deţine în coproprietate cu soţia sa un teren de 378 metri pătraţi în Oradea şi un imobil de 346 metri pătraţi evaluat la 170.000 RON. Este posesorul unor depozite bancare totalizând 296.000 euro, 44.000 dolari şi 320.000 RON.
Înainte de a fi numit ca ministru, Vasile Blaga deţinea 44,5% din acţiunile SC Multimod SA (având ca obiect de activitate producţia de mobilă) , pe care le-a cesionat în anul 2005 pentru 308.000 euro către SC Master SA. De asemenea, în anul 2003, el mai figura ca acţionar şi la Supermod Impex SRL Oradea (9,99%), Mobimod SA (44,5% - societate orădeană cu acelasi domeniu de activitate ca Multimod SA) şi Confort Astra Import Export SA (46,26%, împreună cu soţia sa). În plus, soţia sa, Margareta Violett Blaga figura separat ca acţionar la alte trei societăţi: Romagro Transport SRL Suplacu de Barcău (20%), Selinvest SA Braşov (15%) şi România Combi SA (0,16%).
^Sursa: Wikipedia

În perioada cât a fost prefect, director al Direcţiei Regionale Vamale Oradea, senator, ministru, preşedintele organizaţiei municipale Bucureşti şi secretar general al PD, Vasile Blaga a intrat în relaţii de afaceri cu numeroşi afacerişti dubioşi din Oradea, Satu Mare şi Bucureşti, unii cu antecedente penale, care au fost cu toţii cercetaţi penal pentru evaziune fiscală, contrabandă sau alte infracţiuni. Cu concursul lui Blaga, au reuşit însă să scape de tragerea la răspundere penală, deşii unii dintre ei au fost arestaţi. Pentru a salva aparenţele, Blaga a aplicat cu toţi aceşti afacerişti metoda năşitului, devenindu-le naş de căsătorie ori naş de botez la copii. În acest fel a relizat afaceri şi profituri substanţiale cu afaceriştii Radu Pentie, Mircea Şumălan şi Coriolan Pop -Bruchental din Oradea şi cu afaceriştii Viorel Cardoş şi Dumitru Pop din Satu Mare.

Finii naşului Blaga au derulat afaceri bănoase cu alcool, bere vrac, ulei alimentar, produse petroliere şi lucrări finanţate cu bani publici. Cu toţii au fost anchetaţi pentru evaziune fiscală, contrabandă sau alte infracţiuni (fals şi uz de fals), doi dintre ei fiind şi arestaţi (Coriolan Pop-Bruchental şi Dumitru Pop). Trei dintre ei (Mircea Şumălan, Coriolan Pop-Bruchental şi Viorel Cardoş) au derulat afaceri petroliere cu sprijinul naşului Vasile Blaga, care era acţionar semnificativ (deţine 374.000 acţiuni, în valoare de 10 miliarde lei vechi, reprezentând 1,7% din capitalul social) la Societatea comercială Petrolsub SA din Suplacu de Barcău, judeţul Bihor, care a fost cea mai importantă societate de forare, extracţie şi prelucrare de petrol din Transilvania, până ce a fost falimentată cu câţiva ani în urmă. Totodată, Vasile Blaga a fost prieten bun (inclusiv de şpriţ şi de poker) cu directorul general Tudor Cladovan de la SC Petrosub. Concret, celor trei fini le-au fost livrate produse petroliere în valoare de zeci de miliarde de lei vechi, pe care nu le-au mai plătit furnizorului şi, de multe ori, nu le-au înregistrat în gestiunea firmelor lor.
În ultimii ani, Vasile Blaga a deţinut în conturi sute de mii de euro şi sute de mii de lei (RON). În declaraţiile de avere ale lui Vasile Blaga figurează două împrumuturi dubioase, unul de 600.000 RON de la Doina Stoina şi unul de 500.000 RON de la Valer Crişan, pe care susţine că le-a contractat, fără dobândă, pe termen de 10 ani, în data de 12 iunie 2007. Blaga n-a vrut să furnizeze presei niciun fel de date despre cei doi creditori, rezumându-se să spună doar că sunt „doi prieteni”. El a motivat că din cele două împrumuturi, totalizând 330.000 euro la cursul de la data respectivă, a achitat restanţa la locuinţa cumpărată de la senatorul UDMR Verestoy Attila cu 860.000 de euro. Luarea acestor împrumuturi este cel puţin ciudată, în condiţiile în care, conform unei estimări a valorii veniturilor declarate de Vasile Blaga, aceasta s-ar fi cifrat, la data de 14 iunie 2007, la peste un milion de euro. La fel de ciudată este înscrierea de către Vasile Blaga în declaraţia sa de avere a vânzării unui apartament fiicei sale Agathe Cristina contra sumei de un miliard de lei, deşi în Ardeal şi la români obiceiul este ca părinţii să le cumpere nu să le vândă locuinţe copiilor. „
Sursa: Blogul lui Ovidiu Ohanesian

Abia azi, la Topliţa, unii care au stat ani întregi la putere şi-au dat seama că statul român e suveran, unitar şi indivizibil

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a adoptat, la Topliţa, un memorandum în care se arată că românii din cele trei judeţe “duc cu greu povara luptei” pentru păstrarea identităţii, iar cu paşi mărunţi, fără oprelişti, s-a ajuns la “crearea de facto a unui stat în stat” în zonă.
“Noi, românii din Covasna, Harghita şi Mureş, pe lângă problemele cu care se confruntă toţi fraţii noştri de pe cuprinsul patriei, la peste 90 de ani de la Marea Unire, încă ducem cu greu povara luptei pentru păstrarea identităţii şi a fiinţei noastre naţionale”, se arată în memorandum, menţionându-se că în aceste trei judeţe trăiesc peste 400.000 de români.
Numai orbii nu văd şi rău-voitorii nu înţeleg direcţia în care se merge
Semnatarii documentului susţin că în judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş “se produce un fenomen antieuropean de enclavizare nemaiîntâlnit în Europa”.

“Comunitatea maghiară se transformă într-o masă etnică închisă, blocată între propriile frontiere mentale, obsesiv segregaţioniste. An de an, cu paşi mărunţi, dar hotărâţi, fără oprelişti, s-a ajuns la crearea de facto a unui stat în stat, cu imn, cu drapel, cu stemă. Numai orbii nu văd şi rău-voitorii nu înţeleg direcţia în care se merge. Opinia publică românească trebuie să înţeleagă faptul că probleme precum separatismul, izolarea, a doua limbă oficială, discriminarea românilor pe meleagurile natale nu sunt doar probleme ale românilor din arcul intracarpatic”, se menţionează în documentul adoptat la Topliţa.
Nu vom fi niciodată de acord cu proiectul ce vizează autonomia pe criterii etnice
De asemenea, semnatarii acestuia protestează faţă de modul în care populaţia românească din zonă este “nesocotită, marginalizată şi tratată ca o populaţie aservită, neexistând egalitate de şanse la obţinerea unui loc de muncă şi nici un comportament civic prietenesc şi de colaborare, ci doar unul de intoleranţă şi exclusivism”.
“Mult trâmbiţata autonomie secuiască în toate timpurile a însemnat pentru românii din zonă asuprire, umilinţe, intoleranţă şi în cele din urmă asimilare. (…)Nu vom putea rămâne indiferenţi la aceste incitări periculoase şi nu vom fi niciodată de acord cu proiectul ce vizează autonomia pe criterii etnice a aşa-zisului Ţinut Secuiesc. Demersurile liderilor maghiari pentru obţinerea autonomiei teritoriale sunt întreprinse cu ignorarea totală a comunităţii româneşti, fapte care în fond reprezintă acte de nepermisă aroganţă şi sfidare la adresa locuitorilor care nu aparţin etniei maghiare din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi, totodată, un atac la adresa unităţii naţionale”, se mai arată în memorandum.
În opinia semnatarilor documentului, majoritatea discursurilor liderilor maghiari sunt astfel concepute “ca şi când istoria acestor meleaguri ar începe doar odată cu aşezarea secuilor aici, o istorie în care românii nici nu ar fi fost şi nici nu ar mai avea ce să caute”.
Ce cere Forumul Civic al Românilor din Covasana, Harghita şi Mureş
Reprezentanţii Forumului Civic al Românilor din Covasana, Harghita şi Mureş mai susţin că “românii din această zonă a ţării nu dispun de instrumentele legale şi de pârghii eficiente pentru a contracara prin forţe proprii efectele negative ale descentralizării, în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale aflate sub autoritatea perpetuă a formaţiunilor etnice maghiare”.
“De aceea solicităm autorităţilor statului, Parlamentului României, Preşedinţiei, Guvernului, precum şi întregii societăţi româneşti, Patriarhiei, Academiei, mass-media, societăţii civile să ia atitudine şi să-şi exprime public şi neechivoc o poziţie tranşantă referitor la acţiunile revizioniste şi separatiste care atentează făţiş la unitatea şi suveranitatea statului şi naţiunii române şi la existenţa noastră pe aceste locuri. Ne îngrijorează uşurinţa cu care s-a adoptat tacit de Senatul României legea promovată de UDMR cu privire la regionalizarea României, lege prin care se doreşte refacerea formulei staliniste de tristă amintire a regiunii autonome maghiare şi a regiunii de nord-est a Transilvaniei, ruptă din trupul ţării prin Dictatul de la Viena”, subliniază semnatarii memorandumului.
De asemenea, aceştia solicită Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Traian Băsescu să nu adopte, respectiv să nu promulge Legea Statutului minorităţilor naţionale iniţiată de UDMR şi “însuşită de Guvern”, apreciind că prin acest act normativ “se urmăreşte legiferarea bazei autonomiei teritoriale pe criterii etnice, sub formula autonomiei culturale”.
Forumul Civic al Românilor din Covasana, Harghita şi Mureş mai solicită Guvernului şi Parlamentului să adopte cadrul legislativ care “să asigure respectarea statutului limbii române ca singură limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale”.
“Se impune adoptarea unor norme legale clare, imperative şi lipsite de echivoc, care să garanteze, sub sancţiune, înlăturarea abuzurilor autorităţilor locale comise în aplicarea legii pe principiul că «ceea ce nu este interzis de lege înseamnă că este permis»”, arată semnatarii memorandumului.
Totodată, aceştia mai cer şi înfiinţarea unei comisii parlamentare care “să ancheteze abuzurile şi discriminările la care sunt supuşi românii din cele trei judeţe”, iar printr-o lege “să fie stabilite garanţii în procesul de descentralizare şi asigurarea unui cadru pentru reprezentarea populaţiei româneşti în structurile decizionale legislative şi administrative locale şi centrale”.
Memorandumul a fost citit în plen de Ioan Solomon, preşedintele Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş.
Mediafax 
PSD, care s-a folosit de UDMR în  toate guvernările, a fost reprezentat la nivel înalt. Dacă pe tânărul Ponta nu-l putem acuza de istoria pătată a partidului, Hrebenciuc, tovaraş la cataramă cu Verestoy Attila, a avut mare tupeu să fie prezent în sală şi mare noroc că nu a fost alungat de acolo.

Victor Ciutacu confirma ca problema sângelui pentru Mile s-a rezolvat

 Jurnalistul timişorean Mile Cărpenişan e în comă şi are nevoie de transfuzie de sânge. A2 pozitiv.Victor Ciutacu a precizat pe blogul sau ca exista sange in acest moment . "I-a facut rost Antena. Plus un elicopter care-l asteapta in curtea spitalului, da’ nu e transportabil. Acu’ e psihoza ca afla taica-sau si d’aia nu se da nimic pe post", a precizat Ciutacu.

Diana Tuşa, preşedinte interimar la PNL Brăila

Crin Antonescu a numit-o astăzi pe deputata Diana Tuşa preşedinte interimar la organizaţia judeţeană PNL Brăila, după ce senatorul Constantin Cibu şi-a dat demisia din această funcţie, cu câteva zile înaintea Congresului Naţional. Demisia lui Cibu a fost motivată de imposibilitatea de a schimba componenţa Biroului Teritorial, Ludovic Orban blocându-i sistematic orice tentativă de a-şi face o echipă la partid. Diana Tuşa are misiunea de a organiza alegerile interne din cadrul filialei, cel mai probabil la sfârşitul acestei luni, dar nu are intenţia de a candida la preşedinţia acesteia. Deoarece nici Constantin Cibu nu mai doreşte un nou mandat, Cătălin Boboc, preşedintele organizaţiei municipale rămâne deocamdată singurul interesat.

Primarul Aurel Simionescu a finanţat ilegal APAM Horez. DSVSA a dat interdicţie activităţii hingherului

Update: Primăria face presiuni pentru ca mâine să fie redeschisă activitatea APAM Horez
Când procurorii îşi fac treaba, complicităţile dispar

*Direcţia Sanitară Brăila a interzis activitatea APAM Horez*  Este prima victorie a unei campanii de presă care a demonstrat cârdăşia unor reprezentanţi ai administraţiei locale într-o serie de abuzuri, pe care doar organele de cercetare le mai pot descâlci* De altfel, primarul Aurel Simionescu este reclamat, alături de hingherul şef Vasile Horez, în trei dosare la DNA*

O concesiune făcută cu scopul de a scuti bugetul local de un efort anual de 600 de milioane de lei vechi a dus, de fapt, la o împovărare cu sute de mii de euro în trei ani. Este ceea ce am reuşit să demonstrez, împreună cu reprezentanţii societăţii civile, în ciuda ostilităţilor de tot felul. Decizia de săptămâna trecută a Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila arată că ne aflăm pe drumul cel bun. Instituţia a interzis activitatea APAM Horez, prin ordonanţa nr. 9/03/2010, semnată de directorul coordonator Dragoş Frigioiu, medic primar veterinar. Decizia a fost luată în urma unei campanii ce a durat aproape doi ani, concretizată cu trei dosare penale trimise de Poliţia Brăila către DNA, în care sunt implicaţi primarul Aurel Simionescu, viceprimarul Doiniţa Ciocan, Marioara Barbu, şef serviciu Direcţia de Administrare şi Gospodărire Locală, subalternul acesteia, Nicolae Pârlog, şi Vasile Horez. Este vorba despre dosarele penale nr4311/P/2008, nr.5079/P/2008 si cel cu nr.1173/P/2008.  

Primăria Brăila a finanţat cu 300.000 de euro hârjoneala lui Horez cu maidanezii 
Pusă în faţa evidenţei, DSVSA  Brăila a luat decizia de a interzice activitatea concesionarului serviciului public de gestionare a câinilor comunitari deşi, timp de doi ani, procurorii  au ignorat nenumăratele dovezi că acesta şi-a creat o reţea de complici la cele mai înalte niveluri în structurile administraţiei locale. Această situaţie a dus la irosirea a cca 300.000 de euro de la bugetul local în timp ce câinii fără stâpân s-au înmulţit  necontrolat. Pentru că singura publicaţie care urmărea fenomenul –“Ziarul de Brăila”, prin intermediul propriei mele semnături- a fost închisă, toate aceste lucruri au fost ţinute sub controlul grupului de interese reprezentat de Vasile Horez, în condiţiile în care presa locală, fără nicio excepţie a prezentat permanent doar punctele de vedere ale Primăriei şi ale APAM Horez.

Reamintesc faptul că în urma acestei campanii, în care m-am implicat personal alături de reprezentanţii Federaţiei Române pentru Protecţia şi Controlul Animalelor, Primăria a desecretizat clauzele păguboase pentru buget din contractul cu APAM Horez, în urma unei acţiuni în instanţă. Au fost făcute publice obligaţiile contractuale ale concesionarului serviciului de gestionare a câinilor comunitari şi s-a demonstrat nerespectarea lor, inclusiv condiţiile ilegale în care a avut loc concesionarea. Cu toate acestea, Primăria Brăila a continuat să finanţeze acest serviciu timp de doi ani de la semnalarea acestor deficienţe.

O rezoluţie neprofesionistă a procurorului Ciutac, infirmată de prim procurorul Ciuciumiş 
De asemnea, am sesizat şi faptul că diversele plângeri formulate împotriva lui Vasile Horez au fost instrumentate defectuos, până când prim procurorul  Georgica Ciuciumiş de la Parchetul de pe lângă Judecatoria Brăila le-a dat, luna trecută, o lectie de profesionalism poliţiştilor şi procurorilor care au instrumentat dosarele. Aceasta a considerat că sesizările pe tema neregulilor care s-au petrecut sistematic pe filiera APAM Horez- DAGL- Primăria Brăila sunt întemeiate şi a semnat şi o rezoluţie de admitere a plângerii formulate anul trecut de FRPCA, înregistrată cu nr. 4076/P/2009, şi de infirmare a rezolutiei initiale, prin care procurorul Ciutac a respins-o, fără să solicite verificări şi nici audierea martorilor . Este vorba despre ultima ispravă a lui Horez care a caputurat câini pe raza altei unităţi administrative decât cea cu care avea contract, mai exact la Chiscani, dar pentru care, prin bunăvoinţa primarului Aurel Simionescu, au plătit tot brăilenii.

Guvernul de inconştienţi ai lui Boc atentează la vieţile noastre, acceptând experimente şi reguli respinse de alţii

Am primit e-mailul de mai jos şi am decis publicarea lui pe blog deoarece Codexul Alimentar chiar reprezintă o ameninţare reală la adresa sănătăţii noastre. La presiunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aceeaşi care a creat panica pe tema gripei porcine de pe urma căreia a profitat industria farmaceutică, se urmăreşte impunerea acestui Codex în toate statele. Ca de obicei, România, din cauza incompetenţei, inconştienţei şi ignoranţei celor care au putere de decizie, acceptă toate acestea fără nicio obiecţie.

Pe pachetele de pâine Titan scrie deja că pâinea este fabricată conform Codex Alimentarius.
România va experimenta pe populaţie produsul cancerigen initium 13 January, 2010 15:05 PMExperimentul "Codex Alimentarius" începe cu România. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat să înceapă implementarea "Codexului", alături de alte 165 de state semnatare (95% din populaţia planetei).

"Codex Alimentarius" este un pachet de norme după care se vor alimenta populaţiile ţărilor semnatare. Acesta porneşte de la principiul că Terra nu mai poate hrăni pe toată lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificială, din produse chimice, cea modificată genetic etc. Adepţii Teoriei Conspiraţiei susţin că măsura nu este altceva decât
una de exterminare, care va reduce populaţia globului la cca doua miliarde, o masă mult mai uşor de hrănit şi de controlat de forţele oculte.
Nu a trecut o lună şi iată că apare ştirea că România este prima ţară din lume care va folosi în agricultură un compus chimic pe bază de initium, un
ingredient activ din noua clasă a substanţelor chimice impuse de"Codex Alimentarius". Produsele vor fi furnizate de compania germană BASF şi vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapa.Pentru publicul larg se spune că "beneficiile pe care le-ar aduce această substanţă sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor, dar, totodată ea micşorează şi durata în care se obţine recolta." După ce acest produs va fi experimentat în România, urmează să fie omologată utilizarea lui şi în Olanda, Germania , Franţa, SUA, Canada şi Marea Britanie.
Neoficial, conform cercetătorilor care combat "Codex Alimentarius",folosirea produselor cu initium sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, substanţă care intră rapid în combinaţii chimice, devenind reziduală în organism. De pilda 1 mg de initium intrat în organism o singură dată se elimină în aproape un an. Or, dacă acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, aşa cum initium ajută la creşterea rapidă a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la mărirea tumorilor
maligne. (S.L.) D-zeu să-i ajute pe români.

Dacă eşti împotriva folosirii acestei substanţe, semnează petiţia online:http://www.petitieonline.ro/petitie-p66425048.html 

Dumitru Dan,
www.energielibera.net http://www.energielibera.net/ http://www.pressreleasepoint.com/first-approval-worldwide-fungicides-initium %C2%AE-wine-and-vegetables (ATENTIE! SITE CU REPUTATIE PROASTA; ESTE PERICULOS PENTRU CALCULATORUL DUMNEAVOASTRA. Titi Mircea)

Pe acest site BASF-ul se lăuda pe 11 ianuarie !!!!!! că pentru prima dată în lume a fost autorizat într-un timp record fungicidul Initium care în România va fi vândut sub numele EnervinT
Acum cineva ar putea spune : şi ce dacă, este un nou fungicid ce creşte producţia . Ce mă intrigă pe mine este viteza cu care a fost aprobat şi băgat pe piaţa românească. Probabil nu vei putea să vinzi cartofi decât dacă dai cu Initium ..........
Te cruceşti de ce sunt în stare conducătorii noştri pe care i-am ales

În ce ţară trăim????????????????????????? ?????????
Ar fi bine să răspândiţi cât mai mult că aşa cum s-a întâmplat cu vaccinul contra cancerului de col uterin şi împotriva gripei porcine se pare că nu este în zadar. Poate cine ştie, deşi ni se cântă de 20 de ani Deşteaptă-te române, poate totuşi ne vom deştepta odată!

Autorităţile de mediu sunt obligate să spună de unde provine pulberea toxică

   Un inspector curajos de la Agenţia de Protecţie a Mediului Constanţa a făcut publice rezultatele prelevării unor probe suspecte, sub formă de pulbere argintie care s-a depus după ploile de săptămâna trecută . O scurtă ştire în Adevarul, şi despre ploaia toxică nu a mai zis nimeni nimic.  Ploaia conţinea o pulbere ,în a cărei compoziţie s-au găsit: fier, cupru, plumb, nichel, cadmiu şi zinc.
  Fenomenul a fost semnalat în judeţul Constanţa, în Câmpia Bărăganului (de plouat, a plouat şi la Brăila dar nu ştim dacă pulberea s-a depus şi la noi,  nu există sesizări despre care să avem cunoştinţă) dar şi în Bucureşti. Probabil vă mai amintiţi ştirea despre zăpada toxică. De asemenea, in aerul respirat de cei din Dobrogea s-a regăsit si crom, plumb, nichel, arsen şi cadmiu. Specialistii declară ca aceste metale grele se regasesc în mod normal doar în sol şi că periculozitatea pulberilor este dată nu doar de compozitţa chimică, ci şi de dimensiunile particulelor. Prin inhalare, acestea ajung în plămâni.
   Cine ar împrăştia şi prin ce mijloace şi, mai ales, de ce? Scandalul din SUA despre aceste publeri spreiate cu ajutorul avioanelor, numite chemtrails, care lasă pe cer urme persistente, altceva decât condensul natural care dispare imediat, a fost celebru.  În urma unor anchete jurnalistice, guvernul american a fost acuzat direct că face experimente la scară extinsă.Un fost primar belgian are explicaţii destul de alarmante asupra acestor chemtrails.

După cât a dat din coate şi din conturi, Stancu a primit doar o ciosvârtă de la Năstase

La Consiliul Naţional al PSD, unde Năstase s-a prezentat cu o listă de şefi de departamente pentru a-şi asigura susţinerea lor, Gheorghe Bunea Stancu a ajuns din trezorier, cum îl prezenta un articol comandat la gazetă, doar un biet coordonator în relaţia cu mediul de afaceri şi IMM. O poziţie suficient de discretă cât să nu sufere imaginea PSD când Vodă va trebui să dea socoteală instituţiilor de control care se pregătesc să-l întrebe ce a făcut în ultimii cinci ani. Despre echipa lui Nechita, consider că nu va avea şanse în faţa lui Năstase.

Comisarul Alimănescu şi echipa "Fulger" sau cum au lichidat ruşii curajul şi spiritul justiţiar al românilor

Nu v-aţi săturat să vi se spună că suntem un neam de nevolnici? Nu v-aţi săturat de liota de infractori care îşi bat joc de noi şi de copiii noştri? De minciunile sfruntate din cărţile de istorie, de seria de compromisuri care împovărează conştiinţe? Cei mai mulţi dintre noi suntem oameni cu credinţă în Dumnezeu, cum de am ajuns să ne coordoneze vieţile cei vânduţi răului absolut? Nu ne lipsesc nici voinţa, nici modelele, deşi gaşca de bolşevici care a pătruns ca o gelatină în toate structurile statului lucrează de jumătate de secol la desfiinţarea fiinţei naţionale a poporului român. Site-ul descopera.ro are un serial interesant despre istoria şi figurile emblematice ale românilor, pe care vi-l recomand să-l cititţi pentru că merită acest efort.
Redau mai jos un fragmente dintr-un articol care îl evocă pe comisarul Eugen Alimănescu, omul care, apelând la recruţi, tineri aflaţi încă pe băncile Academiei de Poliţie, şi aspiranţi la un post in Poliţia Bucureştiului, pentru a înfiinţa organizaţia "Fulger", a făcut, până l-au lichidat ruşii, linişte printre mafioţi. Despre el şi despre mulţi alţi români asemenea lui, nu se vorbeşte în carţile noastre de istorie. Mă întreb, când va veni timpul şi Academiei Române să se cureţe de bolşevici?
"Coruptia atinsese cote inimaginabile, timidele tentative ale politiei de a prinde unii dintre criminali finalizandu-se rapid cu eliberarea acestora sub pretexte care mai de care mai ridicole. In schimbul unor sume de bani, a unor bunuri sau favoruri, avocatii, judecatorii, procurorii, medicii sau politistii faceau scapat aproape orice raufacator. Probele incriminatoare dispareau fara urma, martorii erau ucisi inainte de a putea depune marturie in fata justitiei iar cei care scapau cu viata isi retrageau subit afirmatiile. In rarele situatii in care un gangster ajungea in spatele gratiilor, acesta era eliberat din cauza "gravelor probleme medicale", "pentru buna purtare" sau, pur si simplu, pentru ca pedeapsa data era prea mica in comparatie cu gravitatea faptelor. Va suna cunoscut?
Parea ca nimic nu se mai poate face dar, totusi, in Romania acelor vremuri existau inca oameni care nu puteau fi cumparati. Iar unul dintre ei a fost comisarul Eugen Alimanescu". Citiţi articolul complet aici pentru că merită.

Graniţa cu Ucraina e nepăzită

Înfloreşte contrabanda la graniţa de răsărit 

Acesta este o fotografie pe care am facut-o anul trecut la graniţa cu Ucraina (borna 850). Nimeni nu păzeşte aici pentru că românii nu au personal, pe urcaineni nu-i interesează şi consideră că cei care trebuie să se ocupe de graniţă suntem noi. Fâşia de graniţă este plină de buruieni, de urme de animale şi de oameni. Pe lângă ţigări, oare ce s-ar mai putea introduce în ţară pe aici? Dar criminalii care îşi pierd urma ar putea trece nestingheriţi pe aici?

În Brăila, vânzătorii ambulanţi au invadat pieţele, staţiile mijloacelor de transport în comun, dar şi aleile cartierelor mărginaşe. Deseori, poliţiştii le iau urma şi le confiscă marfa înainte de a fi pusă în vânzare, iar jandarmii îi surprind în flagrant delict la „locul de muncă”. Vezi aici articolul complet.

Pe filieră arabă, CJ Brăila atribuie contracte pe bandă rulantă firmei Siemens SRL

CJ Brăila nu se mai opreşte din cumpărarea tomografelor şi a altor aparate de diagnostic, deşi Spitalul Judeţean nu i le-a cerut pentru că s-a dotat din fonduri europene nerambursabile. Vă mai amintiţi, probabil, că la inceputul anului CJ Brăila a atribuit un contract cu valoarea de 1,500,000 ron firmei SIEMENS SRL din Bucureşti. Ei bine, aceeaşi firmă mai primeşte unul în valoare de 851,850 ron. Anunţul a fost publicat pe 11 februarie, tot pe un site arăbesc.

Numarul anuntului in JO: 2009/S233-333247 din 03.12.2009
SECTIUNEA V : ATRIBUIREA CONTRACTULUI
Contract nr: 26 Denumirea: furnizare aparat diagnostic cu raze X proiect Echip Amb de Specialitate integrat Sp TBC Braila
V.1) Data atribuirii contractului 2/9/2010
V.2) Numarul de oferte primite 1

În condiţiile în care la Spitalul Judeţean există în acest moment 2 echipamente de diagnosticare imagistică- unul provenind dintr-un proiect european cu finanţare neramburasbilă, altul cumpărat pe bani grei de CJ, fără ca beneficiarul, adică spitalul, să-i solicite acest lucru, Consiliul Judeţean Brăila a dotat si spitalul TBC cu echipament de diagnosticare. Pentru această nouă achiziţie făcută tot de la SIEMENS SRL cineva a încasat din nou un comision gras.
Era să uit.
Pentru Concivia şi-a dat şi un bonus în valoare de 
565,600 ron pentru lucrarea de închidere a terasei de la cabinetul etajului I Corp D Palat Administrativ.
Ca un exerciţiu de perspicacitate, ghiceste cineva câte ilegalităţi sunt în faptele enumerate?

În doi ani de mandat, primarul Simionescu a făcut pe dos decât a promis

Vă mai amintiţi?

Stimate cetăţean al municipiului Brăila

Oferta electorală a candidatului PSD, Aurel Simionescu, pentru mandatul de primar al Brăilei 2008-2012 cuprinde obiective ce corespund nevoilor şi realităţilor sociale ale brăilenilor şi care răspund doleanţelor dvs., exprimate în cele peste 10.000 de propuneri şi opinii.

·        Vom construi în Brăila peste 1000 de locuinţe pentru tinerele familii;

·        Vom finaliza sistemul de canalizare în cartierele din municipiul Brăila iar străzile vor fi reabilitate şi modernizate;

·        Parcul Monument, Grădina Publică, Faleza Dunării, Staţiunea Lacu Sărat şi Patinoarul Municipal vor deveni locuri de agrement pentru brăileni şi vom amenaja în fiecare cartier locuri de joacă pentru copii;

·        Vom acorda abonamente gratuite pe mijloacele de transport în comun tuturor pensionarilor, elevilor şi studenţilor;

·        Pieţele Brăilei vor rămâne pieţe publice, iar curăţenia oraşului va redeveni motiv de mândrie pentru brăileni.

Având sprijinul tuturor  formaţiunilor politice care au avut propuneri ce se regăsesc în oferta noastră, vă asigur că împreună vom reda Brăilei mîndria şi farmecul de altădata.

Semnat, evident, Aurel Simionescu

Ce l-o fi împiedicat să ţină cont de cele 10.000 de propuneri, dacă a avut atâta sprijin?Cât despre mândria şi farmecul Brăilei, gunoaiele, zăpada necurăţată şi mai ales câinii vagabonzi sunt emblematice pentru mandatul lui Aurel Simionescu.A, era să uit: şi regretul împărtăşit cu edilul nostru pentru Tataia, că doar el, comunist cum era, a fost singurul primar care a făcut un renume acestui oraş! Jenant!