marți, 27 septembrie 2011

Cacealmaua lui Catalin Chivu

Mare pișicher este Cătălin Chivu. Cum-necum, a reușit el să inducă în eroare opinia publică trimițând ziarului Obiectiv o scrisorică potrivit căreia ar fi fost repus în funcție definitiv. Sunt convinsă că i-au trecut fiori reci pe șira spinării pe toți aceia care săreau într-un picior de bucurie c-au scăpat de cel mai controversat șef de poliție pe care l-a avut Brăila.
Numai că ce spune Chivu e parțial adevărat. După cum știe toată lumea, el avea două procese pe rol. Pe primul l-a câștigat și s-a emis ordinul de repunere în funcție începând cu data de 14 septembrie. Însă ce nu spune smecherul de Chivu e că pe cel de-al doilea proces l-a pierdut iar al doilea ordin - de eliberare din funcție- are aplicabilitate peste câteva zile.
Mărturisesc cu această ocazie că modul în care a ales Chivu să trateze beleaua în care se află îl face un personaj interesant, care ar putea face o figură bună în politică, dacă scapă onorabil din povestea asta in care a intrat singur. Nu pot decât să-i urez inspirație în alegerea taberei.

Buletinul de presă al IPJ Brăila ajunge mai întâi la nevasta purtătorului de cuvânt Jenel Șogor, apoi la presă

buletinul-de-presa-al-ipj-braila-ajunge-mai-intai-la-nevasta-purtatorului-de-cuvant-jenel-sogor-apoi-la-presa

vineri, 23 septembrie 2011

Pe Gh. Bunea Stancu îl persecută Guvernul Mondial, Papa de la Roma şi CIA

 Acum să nu credeţi că am luat-o și noi razna şi apelăm la exagerări conspiraționiste. Manifestul chiar există, a fost distribuit astăzi pe străzile oraşului, tipărit chiar în sediul ISTRU, la care baronul persecutat este acţionar prin Bursagrirom, manifest finanţat de două dintre restaurantele sale, după cum rezultă din reclame. Adică Gheorghe Bunea Stancu, victima sistemului, susţine logistic şi financiar toate aceste elucubraţii, în speranţa că o mai găsi în rândurile electoratului vreo doi – trei rătăciţi care să creadă inepţiile redactate la comadă de clienţii pe caiet ai cârciumilor sale.

pe-gh-bunea-stancu-il-persecuta-guvernul-mondial-papa-de-la-roma--si-cia

joi, 22 septembrie 2011

Dumitriu vrea să cumpere bunăvoinţa organizaţiilor PDL din colegiul 5 cu şpriţ şi chiftele

Organizaţiile PDL din colegiul 5 au fost convocate în această seară la o masă festivă la căminul cultural din Însurăţei. Felicitările, masa şi dansul le-a asigurat Constantin Dumitriu, prin prietenii cotizanţi Fusea şi Rădulescu. Dumitriu  caută, cu un şpriţ şi trei chiftele, să-şi rezolve criza acută de popularitate şi de autoritate în care se află, după ce a dat afară din BPJ doi dintre cei mai buni primari democrat-liberali, ca să nu mai pun la socoteală nenumăratele sancţiuni pe care le-a aplicat, în încercarea disperată de a fi recunoscut ca şef. Preşedintele venit de la Galaţi ştie că poziţia sa în partid se şubrezeşte de la o zi la alta şi s-a gândit astfel că poate induce în eroare organizaţiile din colegiul 5, de implicarea cărora are nevoie ca de aer pentru a-şi duce la capăt blatul cu Gheorghe Bunea Stancu privind candidatura la Camera Deputaţilor în colegiul respectiv. Ca de obicei, gălăţenul subapreciază inteligenţa brăilenilor, împotriva cărora s-a manifestat constant de când a venit şef la PDL Brăila, exact ca în zicala cu conlocuitorul care se vede împărat.
BrailaNews ofera un premiu de 300 de lei pentru cea mai expresivă poză de la petrecerea portocaliilor la Insuratei.

miercuri, 21 septembrie 2011

BrăilaNews și ”panarama imbecilă” i-au venit de hac baronului

Gheorghe Bunea Stancu ar putea fi eliberat din funcție, dupa ce Agenția de Integritate a finalizat verificările. Articolele publicate de doi ani pe acest blog dar și modul în care baronul a ales să reacționeze împotriva mea, prin atacuri de cea mai joasă speță preluate și de posturile centrale de știri, i-au adus pe cap controlul unor instituții care nu se vor opri aici. După ANI, ar trebui să urmeze și DNA, chiar dacă Serviciul Teritorial Galați nu a reușit să-și termine treaba, în ciuda nenumăratelor sesizări primite împotriva lui Gheorghe Bunea Stancu.

http://viatabrailei.ro/agentia-nationala-de-integritate-georghe-bunea-stancu-ar-putea-fi-eliberat-din-functie_1450

duminică, 18 septembrie 2011

Culmea sancțiunilor la PDL Brăila: suspendarea din funcții inexistente

Constantin Dumitriu devine din ce în ce mai penibil. Pentru că nu are argumente suficiente împotriva democrat-liberalilor care stau în calea fericirii sale ( a se citi impunerea autorității într-un partid destructurat din cauza propriilor greșeli), a reușit imposibilul. Adică i-a suspendat din toate funcțiile politice pe câțiva membri de partid care nu dețin nicio funcție. Aiuritoarele sancțiuni votate în BPJ au fost încurajate de deputatul Eugen Bădălan, dar nu au obținut și votul lui Viorel Balcan. Din motive pe care nu am reușit să le descifrez, Balcan s-a abținut la acest vot, adâncind și mai tare prăpastia dintre el și ceilalți doi cu care împarte puterea din ce în ce mai anemică a PDL Brăila.
Cei sancționați pe o perioadă de șase luni ar fi, potrivit surselor mele, Dănuț Lungu, Alfredo Pascale și Cristian Boală. Niciunul dintre aceștia nu deține funcție politică în PDL Brăila, astfel încât măsura luată împotriva lor nu arată decât lipsa de discernământ a unora care au planuri de a candida anul viitor. Cu alte cuvinte, nu-s în stare să conducă un partid, dar vor să conducă Brăila!

vineri, 16 septembrie 2011

Gălățeanul Dumitriu pregătește alte sancțiuni în PDL Brăila, iar Bădălan îi pregătește lui o surpriză

Starea de spirit în PDL Brăila e deplorabilă, ca pe un vapor care se scufundă. Așa este interpretată și noua serie de sancțuni pregătită pentru mâine. În ședința Biroului Permanent Județean, alți primari și consilieri județeni vor îngroșa rândurile celor picați în dizgrația fostului viceprimar gălățean. De aproape un an de zile de  când a fost ales președinte al filialei brăilene, în urma sforilor trase de Vasile Blaga, singura realizare a lui Constantin Dumitriu este destructurarea unui partid care a reușit performața în 2008 de a sparge monopolul PSD-ului în județ. După ce a dat cu barda în directorii PDL care au refuzat să se prezinte cu sume considerabile de bani (democrat -liberalii brăileni vorbesc ca lui Octavian Bănică i s-au cerut 10.000 de euro și ca refuzul acestuia ar fi adevăratul motiv al schimbarii cu Emilia Voicu), gălățeanului i s-a pus pata și pe consilierii județeni și primarii PDL care nu-l recunosc de șef. El a mai încercat și în urmă cu o lună să-i sancționeze, atunci opunându-se Viorel Balcan. Interesant că în tot acest război deputatul Bădălan nu pare a juca niciun rol, însă din ce în ce mai multe voci susțin că strânge mărturii împotriva lui Dumitriu de la cei sancționați, pentru a le prezenta la nivel central și a-și pregăti preluarea organizației județene a partidului, înainte ca Dumitriu să o desființeze de tot.

miercuri, 14 septembrie 2011

Aurel Simionescu, candidatul USL la Primăria Brăila, sedus de grația Elenei Udrea

În timp ce Victor Ponta și Crin Antonescu au făcut febră musculară alergând între Antena 3 și Realitatea TVși au răgușit spunând cât de nașpa e cu guvernul PDL și cât de nefrecventabili sunt oamenii președintelui, candidatul USL la Primăria Brăila, Aurel Simionescu, a fost de-a dreptul încântat de ”dușmanul” de clasă, Elena Udrea. Primarul PSD a întâmpinat-o pe Udrea cu zâmbete largi și flori asortate cu sigla PDL, doar-doar ministrul MDRT va uita de povestea Bulevardului Dorobanti, a cărui reabilitare o execută Tancrad&Concivia, după ce le-a fost dedicat caietul de sarcini.

simionescu-a-incercat-sa-intre-in-gratiile-elenei-udrea-dupa-ce-mdrt-a-descoperit--ca-licitatia-pentru-dorobanti-a-fost-dedicata-tancrad

duminică, 11 septembrie 2011

PDL-iștii brăileni n-au aflat încă de trecerea de la portocaliu la verde, spre dezamagirea Elenei Udrea. UPDATE: Dumitriu dă replica

Elena Udrea, un personaj extrem de atent la detalii, a remarcat imediat că PDL-iștii brăileni n-au nicio treabă cu tendințele partidului. Cum responsabil de imaginea filialei este croitorașul Staicu, e de două ori mai rușinos pentru ei că n-au fost inspirați să schimbe culoarea materialului cu care au decorat masa, aducând aceleași eșarfe cu care au gătit mesele când Blaga l-a adus pe gălățeanul Dumitriu șef de organizație la Brăila. De altfel, pedeliștii (câți au mai rămas la vedere) nu și-au întâmpinat ministrul, așteptând cu toții sosirea Elenei Udrea pe vaporul Cameliei Potec, mai puțin Constantin Dumitriu, aflat în Rusia cu mai vechiul amic din PC, Radu Cosca, acum omul lui Durbacă în PDL.

PS. Printr-um SMS, Dumitriu mă anunță că am ”mintea zdruncinată”, el având obiceiuri sănătoase, adică a fost plecat în Rusia cu nevasta. Îl anunț pe această cale că  nu am vrut să insinuez nimic când am scris de amicul Radu, prezența sau absența soției din călătoria sa la Moscova nefiind de interes pentru cititorii acestui blog. Cum mie nu mi-a trecut prin cap să-i aduc astfel de acuzații, explicațiile sale sunt cel puțin ciudate. Francezii au o vorba - qui s'excuse s'accuse- dar n-am de gând să insist pe această temă.

marți, 6 septembrie 2011

După ce a predat PNL-ul necondiționat lăcustei roșii, Boboc se miră că pierde primarii

O vară întreagă, Cătălin Boboc, președintele de fațadă al PNL Brăila, n-a avut habar de mișcările de trupe în rândul primarilor nemulțumiți că liberalii au cedat județul Brăila, fără luptă, social-democraților, asigurându-și astfel ieșirea pe ușa din spate a politicii pentru mulți ani de acum înainte. Odată cu venirea toamnei, a ieșit bobocul la numărat primari. Și ce să vezi? Îi dă cu lipsă! Neputând înțelege regulile politicii câtă vreme e captivul grupului de interese, în funcție de care liberali, social-democrați și liberal-democrați își schimbă culorile doctrinare precum cameleonii, lui Boboc i-a cășunat pe năbădăiosul primar de la Chiscani, care nu de mult acuza de hoție exact pe individul căruia i s-a subordonat Boboc și tot PNL-ul local. Cum Ion Crăciun n-are niciun chef să tragă la alegerile viitoare pentru Stancu & comp. și ca el mulți alții și mai cunoaște și motivele non-politice care îl duc destul de des pe liderul PNL în comuna pe care o păstorește, tânărul care încă se joacă de-a politica prin curtea școlii nu a îndrăznit să-l acuze de trădare. Asta nu înseamnă că nu va proceda și el precum pseudo-liderul PDL, Constantin Dumitriu, care, neputând obliga primarii să adopte politica struțului față de abuzurile baronului PSD, s-a apucat sa-i excluda! Ăștia doi nu vor în ruptul capului să învețe să-și conducă partidele, așa încât n-ar fi de mirare dacă îi va prinde campania electorală doar pe ei în gașca PSD-ului, partidele lor alegând calea corectă, cea a confruntării cu puterea la care lăcusta roșie nu renunța nicicum.

luni, 5 septembrie 2011

După ce a ratat cu consilierii, Dumitriu a trecut la execuția primarilor PDL

Acțiunea de destructurare a PDL Brăila continuă într-un ritm accelerat. După ce a eșuat în încercarea de a exclude din partid ultimul lot de consilieri județeni democrat-liberali, gălățeanul Constantin Dumitriu, intrat în criză de autoritate, a plecat val-vârtej la București, unde s-a plâns că primarii Malinche de la Gropeni și Georgel Vasile de la Bordei-Verde îl tratează așa cum merită. Sătui de ifosele sale, cei doi primari nu mai participă de câteva luni la ședințele BPJ prezidate de gălățean, ședințe care seamănă din ce in ce mai mult cu menajeria unui circ. Pentru Dumitriu și Bădălan, care îl împinge de la spate pe fostul viceprimar conservator de Galați, este un motiv întemeiat să scape ce povara unor critici avizați.

duminică, 4 septembrie 2011

Doar presa aservită are dreptul să-și facă reclamă la Brăila; tandemul Stancu-Simionescu a amenințat că taie cu flexul panourile publicitare ale publicației care il critica

Incredibil câtă frustrare au acumulat Vodă&Simionescu! La fel de incredibil că metodele securiste cu care sunt obișnuiți domnii încă mai funcționează! La doar două zile după ce au fost montate panourile publicitare ale publicației Viața Brăilei, cei doi indivizi cocoțați în fruntea administrației au făcut presiuni asupra celei mai mari firme de publicitate în spațiul public din Europa Centrală și de Est, Euromedia, să le demonteze. Culmea, firma s-a executat de frică să nu piardă panourile amplasate pe spațiul concesionat de la Consiliul Local, o mașinărie controlată de pesediștii ranchiunoși care nu admit că libertatea presei nu poate fi îngrădită prin astfel de metode moștenite de la securiatea lui Ceaușescu. Dacă nu ați înțeles că acești oameni au senzația că sunt stăpânii orașului, iată cum se manifestă!

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Tata Pesi, ingerul copiilor, și-a început cariera la Dudești, județul Brăila

In memoriam Alexandru Pesamosca

sursa: Formula AS, nr. 876/2009

Alexandru Pesamosca este un nume gigantic al medicinei romanesti. Un doctor fara arginti, care a salvat de la moarte mii de copii. Astazi, el traieste in totala singuratate, uitat si dispretuit de colegi

Tata Pesi, ingerul copiilor


"Fara dumneavoastra, nu as fi fost astazi in viata"

* "Acum 31 de ani am fost operat de dumneavoastra si vreau sa va aduc recunostinta si multumirile mele si sa va doresc din tot sufletul multa sanatate. Mama mi-a povestit ca, dupa operatie, m-ati luat in brate si mi-ati zis: "Mama ta de oltean, mi-ai tras un fior rece ca am crezut ca o sa te pierd". Aveam atunci numai un an si trei luni. Multumesc domnule doctor, pentru ca fara dumneavoastra nu as fi fost astazi in viata!"
* "Sunteti un gigant al meseriei de medic si va multumesc pentru ca mi-ati salvat copilul in anul
1985, de la o complicatie grava, din cauza deviatiei ureterelor, printr-o operatie foarte delicata si riscanta. Rar in ziua de azi ca un medic sa stea zi si noapte langa cei grav bolnavi, asa cum stateati dumneavoastra. Nu ajung toate comorile din lume sa vi le daruiesc pentru binele pe care ni l-ati facut. Acum copilul meu are 25 de ani, e informatician si e sanatos tun. Ma inclin cu tot respectul si pretuirea in fata dumneavoastra."
* "Numele dumneavoastra ar trebui sa devina un termen in dictionar, sinonim cu corectitudine, respect, profesionalism, devotament. Ar trebui sa fiti un model pentru toti doctorii din lumea de astazi. Sunteti salvatorul copiilor nostri si pentru asta nu va vom uita niciodata."
* "Daca ar fi posibil ca toti copiii salvati de dumneavoastra sa va cante in cor o oda a recunostintei, cu siguranta ca glasurile lor s-ar auzi pana la stele."
Dr. acad. Alexandru Pesamosca. Numele lui este astazi o legenda. Are 79 de ani si a operat peste 45.000 de copii. Adica populatia unui oras intreg. A operat cele mai grave cazuri venite din toate colturile lumii. Nu era doar un doctor. Era o institutie. Nimeni nu spunea "merg la doctor". Era un soi de mandrie sa mentionezi ca mergi la Pesamosca. Viata lui toata si-a daruit-o acestor copii. De la ei sau de la parintii lor primeste si acum sute de scrisori. De ziua lui, de Pasti, de Craciun. De 50 de ani, s-au adunat saci intregi. In schimb, autoritatile de azi il umilesc. Fostii lui discipoli, astazi oameni cu functii, il iau in bataie de joc sau doar il ignora. Bolnav si scarbit de toate astea, sta zi si noapte ascuns in camaruta lui ticsita cu amintiri. Casa lui e aici, in fostul cabinet din spital. Au fost zeci de ani in care a uitat cu totul de el. Gandurile lui toate erau doar la copii, iar unicul rost a fost sa-i faca din nou sa zambeasca. Si-apoi, intr-o zi, s-a trezit singur, bolnav si fara un adapost. A ramas in camaruta asta, ca un calugar in chilia lui. Nu iese niciodata de aici, nu vrea sa mai stie nimic din ce-i afara. Singurele lui bucurii sunt acolo. In sacii aia plini cu scrisori.
Spitalul Clinic de Urgenta pentru copii "Marie Curie". Nu-i un spital oarecare. Aici, orice priveliste doare. Plansul si spaima din ochii copiilor iti sfasie sufletul. Te doare sa auzi atatea scancete laolalta, sa vezi mogaldete de doi, trei ani zacand pe o targa, ori prichindei ingroziti, cu capul infasurat in bandaje. Degeaba ma straduiesc sa ignor tot cosmarul asta. Umblu nauc pe holuri, cautand camaruta in care traieste doctorul Pesamosca. Incep insa sa ma indoiesc de povestea asta. Cum ar putea cineva sa locuiasca intr-un spital, intr-un asemenea loc? Si totusi, o asistenta amabila imi alunga imediat indoiala. O urmez cativa pasi pe coridorul care duce la saloane. Se opreste in dreptul unei usi tapisate si bate anemic, cu vadita sfiala. De-acolo, dinauntru, se aude vocea usor haraita a unui barbat. "Poftim, indrazneste!" Femeia deschide usa incet si de-acolo, din prag, anunta vizita mea. Deschide apoi larg usa si ma pofteste sa intru. "Scuza-mi deranjul. Da, uite, in camera asta imi tarai eu infirmitatile. Ce sa fac? O viata intreaga n-am avut vreme sa ma chivernisesc." Chipul lui n-are varsta. Ochii ii sclipesc precum unui adolescent. Si totusi, respira greu, abia rostind vorbele. Intins pe pat, cu capul saltat pe o perna, ma urmareste indelung cu privirea. Incearca sa se ridice mai mult, dar cade la loc icnind de durere. Se pare ca fiecare miscare il costa. "Da, sunt cam rablagit. Am corazon-ul in pioneze. Ma intreb, ce-oi vrea dumneata de la un bosorog ca mine?" Ii zambesc si ma asez langa pat, pe un scaun. Aici, in camaruta asta cat o chilioara de manastire, se afla toata averea lui de-o viata. Sute de carti, studii de medicina, teze de doctorat, registre, diplome, suveniruri, fotografii, scrisori, discuri de picup, toate stau ingramadite in jurul lui, ca intr-un templu al amintirilor, gata parca sa se pravaleasca peste el si sa-i inabuse rasuflarea. Inchide ochii si ofteaza adanc. El, salvatorul a mii de copii, doar atat mai poate sa faca. Neputinta asta il chinuie rau, e ca un cutit rasucit in inima. Dincolo de usa, timpul e neindurator. Fiecare secunda e ca o picatura chinezeasca. Aici insa, in camaruta asta inghesuita, timpul nu mai inseamna nimic. "Eu nu mai am ce sa astept. M-am pregatit demult pentru Judecata de Apoi. Am iubit mult copiii, toata viata m-a urmarit zambetul lor de dinaintea unei operatii. Zambeau intr-un fel pe care mi-e greu sa-l descriu. Cam toti aveau aceeasi reactie. Zambeau cu lacrimi in ochi. Spaima, durere, resemnare, speranta. Si mila, cu zambetul ala imi cereau toata mila din lume. Cum sa nu te tulbure imaginea asta? Si totusi, n-aveam voie sa gresesc, eram obligat sa ignor orice emotie." Se opreste sa-si traga sufletul. Sirul asta de vorbe l-a obosit. Ofteaza cu naduf si-apoi ramane cu privirea pierduta. "Da, am iubit mult copiii. Macar si doar pentru asta ma rog la Dumnezeu sa fie mai ingaduitor cu mine si sa-mi mai ierte din pacate." Acum vreo 12 ani, au venit la el parintii unui copil grav bolnav. Erau de undeva, de prin Ardeal. Au fost la zeci de medici din tara. Toti ridicau neputinciosi din umeri si spuneau sec, fara nici o sovaiala, ca nu mai e nimic de facut. Doar unul din ei, mai milostiv, si-a calcat peste orgoliu si le-a zis ca singura incercare ar mai fi la Bucuresti, la profesorul Pesamosca. A doua zi, bietii parinti erau deja aici, in cabinetul renumitului medic. Chiar si el, infailibilul Pesamosca, a ramas uluit vazand despre ce e vorba. Radu avea numai sapte ani, iar esofagul lui era plin de formatiuni tumorale benigne. In somn, copilul se putea sufoca in orice moment. In 50 de ani de cariera, Pesamosca cunoscuse tot felul de drame, insa povestea asta l-a tulburat poate cel mai tare. Teoretic, verdictul cumplit dat de catre ceilalti medici nu era departe de adevar. Cazul era deosebit de grav, doar o minune il mai putea salva pe bietul copil. Doctorul a inteles ca n-are de ales. In fata lui, doi oameni ingroziti asteptau cu lacrimi in ochi un raspuns. Un simplu gest de indoiala, o vorba impleticita sau o ridicare din umeri ar fi fost tot una cu o crima. Da, a acceptat sa-l opereze. Ferm, fara nici o ezitare. Dincolo de pricina pur emotionala, era vorba si de o provocare profesionala. Au urmat ore de zbucium, de cautari, de ganduri rascolitoare. A recitit capitole intregi din carti prafuite, a rasfoit zeci de reviste medicale, a scotocit prin toate lucrarile de cazuistica a afectiunilor de esofag. N-a aflat nimic, nici o solutie. Situatia era mult prea grava. S-a apropiat de iconita din peretele cabinetului, acolo unde isi regasea mereu tihna si nadejdea. Si-a impreunat mainile, a soptit o rugaciune numai de el stiuta si-apoi s-a pregatit de operatie. A intrat in sala total relaxat, desi n-avea inca nici cea mai vaga idee despre ce-avea de facut ca sa salveze bietul copil. "O sa zici, poate, ca sunt teatral sau patetic, dar in momentul in care l-am deschis am simtit asa, ceva, ca un fior venit de deasupra mea, ca o mangaiere calda pe crestet. Ce putea sa fie chestia asta daca nu o influenta divina, o inspiratie providentiala? Dumnezeu mi-a dat atunci forta sa iau poate cea mai grea hotarare din viata mea. I-am inlaturat tot organul bolnav si-am inceput sa reconstruiesc altul, dintr-un cadru de colon. Adica, i-am luat un segment de colon din care i-am facut un esofag nou-nout. Totul intr-o singura operatie. Asa ceva nu s-a mai facut niciodata.
Tata Pesi, ingerul copiilorDormitorul din cabinet
Si n-o spun deloc cu mandrie, ci dimpotriva, cu o mare smerenie, pentru ca operatia asta a fost opera lui Dumnezeu. Eu n-am fost decat instrumentul lui sau, cum s-ar zice, mijlocitorul." Astazi, Radu se apropie de 20 de ani. Duce o viata normala, are o iubita, conduce o masina, totul ca si cum atunci, cu 12 ani in urma, s-ar fi nascut a doua oara. Si totusi, desi a fost vorba de-o premiera mondiala, nimeni nu a catadicsit sa recunoasca oficial ori sa promoveze acest mare succes. "Nu mi-au placut niciodata titlurile, medaliile, diplomele, desi am primit cateva. Asa ca nu prea m-a afectat faptul ca operatia asta n-a fost recunoscuta. Eu am ramas cu multumirea suprema ca Radu e un flacau sanatos si ca parintii lui sunt fericiti. N-am fost niciodata trufas. Trufia e cel mai urat pacat al medicului. Din nenorocire, astazi cam toate spitalele sunt bantuite de pacatosi d-astia. Doctori care se cred Dumnezeu. Pentru ei, toti pacientii sunt niste gunoaie. Intind mana sa le ia plicul cu bani si-apoi ii trateaza in bataie de joc. Toata viata m-am luptat cu buldogii astia imbuibati." Se opreste brusc si duce mana la piept, ca si cum dezgustul si furia i-ar fi piscat inima. Glasul ii tremura usor si respira tot mai greoi. Inchide apoi ochii si ramane asa, fara sa mai scoata o vorba. Astept sa-si revina. Un minut, doua, trei. Mana ii aluneca incet de pe piept, iar capul ii cade intr-o parte. Doarme dus. E zece seara si forfota de pe holuri s-a domolit. Usor jenat, ma ridic de pe scaun incercand sa ies. Doctorul Pesamosca tresare. Deschide larg ochii si ma priveste nedumerit, ca si cum m-ar vedea prima oara. "Imi cer scuze, ii spun, cred ca am stat cam mult." Isi ridica ochelarii pe frunte si se sterge la ochi. "Se pare c-am adormit nitel. Scuze. Ma intelegi si pe mine, dupa zeci de ani cu nopti nedormite, organismul isi scoate si el parleala. Trebuie sa ai rabdare cu mine, n-am ce face, sunt un bosorog bolnav. Acum stai jos. Chiar daca-s obosit, ma bucur sa mai vorbesc si eu cu cineva." Se invioreaza apoi repede, de parca ar fi dormit ore in sir. Scoate din raftul de deasupra lui un album cu fotografii. Il deschide incet, in liniste, si brusc, un zambet ghidus ii lumineaza chipul.
In copilarie, visa sa ajunga ofiter de marina, ca si tatal lui. In '48 insa, cand toti cei din Marina Regala au fost aruncati in strada, visul asta s-a naruit. Mai tarziu, s-a hotarat sa incerce la medicina. A invatat pe rupte, in vremurile alea concurenta era acerba. A intrat printre primii pe lista, dar calvarul abia atunci incepea. Ani de zile de studii, laboratoare, disectii si examene dure. Dupa facultate, in 1954, a fost repartizat la Niculesti-Jianu, un satuc amarat de langa Fetesti, ridicat de sarbii deportati din Banat. A stat acolo trei ani. Mai exact, trei ani in care n-a iesit aproape deloc din spital. Era un doctor sarac. Un costum ponosit, din velur, un pulover si o suba groasa, de ceferist. Asta era toata garderoba lui. De luat ciubuc de la oropsitii din sat, nici nu putea fi vorba. O singura data a primit un cadou. A fost insa ceva mai special, greu de refuzat.
Tata Pesi, ingerul copiilor
Venisera la el doi batrani, sot si sotie. Femeia avea o iesire a mitrei, adica uterul desprins. Traia asa de vreo 40 de ani, de cand nascuse ultimul copil. Multe femei de la tara aveau betesugul asta. Bagau acolo, in pantece, niste carpe si gata, problema era rezolvata. Dupa 40 de ani insa, femeia asta tinea mortis ca tanarul doctor s-o "repare". N-a fost tocmai usor. Pentru el, atunci, la nici 25 de ani, operatia asta era o premiera. A pierdut cateva nopti citind niste carti si dupa ce s-a dumirit de-a binelea, s-a apucat de treaba. Totul a decurs perfect, operatia a fost impecabila, iar in cateva ore femeia era complet "reparata". Apoi, dupa vreo luna, Pesamosca s-a pomenit din nou cu batranii la usa. Mosul l-a luat de brat si l-a tras mai deoparte. "Stiti, domnule doctor, i-a zis el, pentru noi acuma sunteti ca tatal nostru. Vreau sa va spun ceva, numai sa n-auda baba. Eu, de pe la 30 de ani, n-am mai avut nici o bucurie barbateasca. Nu mi-am inselat niciodata femeia, ca e pacat mare, iar cu ea, ce Doamne iarta-ma era sa mai fac, ca sangera tot timpul si nu stiam cum sa mai procedez. Acu, domn doctor, daca ati reparat-o, ce sa mai zic? Dupa atatia ani, am vrut sa vad si eu cum mai e. Nu stiu daca am facut vreun rau, ca ea m-a primit. Si uite, pentru bucuria ce ne-ati facut-o, v-am adus si noi ceva, ce-am putut. Numai sa nu ne refuzati, c-ar fi mare pacat in fata lui Dumnezeu." Apoi mosul a iesit putin afara si s-a intors cu o cutie mare din lemn. A desfacut-o si a scos din ea un cocos urias, falnic si alb ca spuma laptelui. "Primiti-l, ca ati facut pentru noi o mare minune!" A fost primul cadou din cariera lui, iar amintirea asta il copleseste. Ochii ii lucesc de-atata nesat si bucurie, de parca ar fi din nou cu totul acolo, in satucul ala amarat. "Da, n-am mai vazut niciodata un cocos asa de frumos. Au fost niste ani minunati. Munceam enorm, ca un nebun, dar tocmai asta era frumusetea. Oamenii aia ma iubeau mult si pentru mine asta era cea mai mare bucurie."
Acolo, la Niculesti-Jianu, s-a nascut primul lui baiat. Apoi, in '57, s-a transferat in Bucuresti, la Spitalul de copii "Grigore Alexandrescu". S-a despartit greu de satul ala. A plecat cu inima stransa, gandind ca vor ramane bietii oameni fara ajutorul lui. Era totusi o oportunitate pe care nu voia s-o rateze. In plus, de cand i se nascuse baiatul, a rasarit in sufletul lui o dragoste uriasa pentru copii. A facut atunci un sfant legamant ca isi va dedica intreaga lui cariera doar prichindeilor suferinzi. A ramas la Grigore Alexandrescu vreme de 27 de ani. Aproape zi si noapte, fara nici un concediu. Usor, usor, osteneala lui dadea roade, rezolva cazuri tot mai delicate, iar numele lui devenea tot mai cunoscut. Mai tarziu, femeia pe care-o iubea i-a nascut al doilea baiat. Apoi, dupa cativa ani, o alta femeie i-a daruit doua fete. "Povestile astea personale au fost tot timpul deliciul dusmanilor mei. Da, lumea poate ma judeca, insa eu am avut tot timpul o viata dubla. N-am stiut niciodata ce inseamna o familie, in sensul obisnuit al cuvantului. Familia mea a fost tot timpul aici, in spital. A fost poate un pacat, iar acum platesc pentru el. Daca aici m-am simtit mereu acasa, cu asta m-am ales. Cu debaraua asta in care imi tarai sfarsitul."
Tata Pesi, ingerul copiilor
Ofteaza adanc, furios parca de revenirea asta la un prezent dureros. Apoi, brusc, ridica privirea spre mine. "De ce ma chinuiesti in halul asta? Stateam si eu linistit si, hodoronc-tronc, ai venit tu sa ma tulburi." N-o spune cu rautate, e doar o gluma, un rasfat. "Ma tot sucesti, ba in trecut, ba in prezentul asta nenorocit. Parca mi-ai zice, hai, mosule, spune mai repede tot, acum, cat mai poti, si pe urma poti sa te duci in Inaltul Cerului. Of! Asa va faceti voi treaba, repede, superficial, toata lumea se grabeste, nu mai are nimeni rabdare cu un bosorog ca mine!" Deschide iar albumul cu poze si furia i se mai domoleste. Da, cum zicea, 27 de ani a stat acolo, la Grigore Alexandrescu. A muncit pe branci, a operat copii de tot felul, de la fii de nomenclaturisti la plozi de tigani. Pe toti i-a ingrijit la fel. De la nimeni n-a luat nici un sfant, pentru el asta ar fi fost tot una cu furtul. Fericirea lui suprema era sa-i vada pe copii dupa operatie, cum se ridica din pat, il apuca de-un crac si ii spun "tata Pesi". Asa ii ziceau toti copiii, iar pentru el nu exista o mangaiere mai mare.
In 1984 s-a mutat la Budimex, adica tot la un spital de copii. Pesamosca era deja un nume greu in lumea medicala. Veneau la el parinti din toata tara, zilnic era coada la usa lui. Faima asta i-a adus insa si oarecare neplaceri. Invidia era mare si unii colegi au inceput sa-i cam caute pricina. Barfe, sicane, reclamatii aiuritoare. Iar totul a culminat cu o scrisoare trimisa pe adresa Militiei. "Un grup de tovarasi", printre care si unii colegi pe care i-a invatat meserie, reclama faptul ca doctorul Pesamosca incalca flagrant disciplina spitalului, petrecand cu indivizi necunoscuti, noaptea, dupa orele de program. De fapt, asta se intampla doar o data pe an, pe 14 martie, cand isi sarbatorea ziua de nastere. Sute de oameni veneau atunci la el sa-l felicite. Prieteni, fosti pacienti, parinti, profesori, doctori, actori, cantareti, muncitori, tarani, lautari, tot felul de oameni ii treceau pragul si ii umpleau cabinetul cu flori si cadouri. Fireste, se deschideau sticle de sampanie si distractia se intindea pana spre dimineata. Atata placere merita si el, o data pe an. Reclamatia n-a avut nici un fel de impact, Pesamosca era un nume prea greu. Si totusi, pentru el a fost un moment dificil. "De-atunci mi-a fost o mare scarba de oamenii astia. Nu stiam cine sunt, doar banuiam. Cel mai greu mi-a fost sa constat ca nici cei mai apropiati colegi ai mei nu mi-au luat apararea." Era o mare dezamagire, crezuse orbeste in oamenii astia de langa el, ca intr-o adevarata familie. A inteles insa atunci ca doar copiii mai merita increderea si dragostea lui. Intoarce inca o foaie din albumul cu poze si ramane cu privirea fixata pe chipul unui copil. "L-am operat acum 20 de ani, chiar dupa scandalul ala cu scrisoarea. I-am reparat puta. Astazi e mare stab la Banca Nationala." Constat, apoi, ca fiecare lucru din camaruta asta poarta cu el amintirea unei operatii, a unui copil. Suveniruri adunate intr-o viata, asta e toata averea lui.
Tata Pesi, ingerul<div class=
In vremurile de aur, cand era pretuit si curtat
In 1993, intr-o zi ploioasa, o veste ingrozitoare i-a secerat sufletul. Fiul lui cel mare, de 39 de ani, a murit. Stia ca va veni ziua asta, dar se incapatana sa nu creada. Era grav bolnav, avea o tumora la creier. Iar el, tatal lui, salvatorul a mii de copii, tocmai pentru el n-a putut face nimic. Ca o batjocura a destinului, mainile lui magice n-au putut atunci decat sa mangaie trupul lipsit de viata al fiului sau. A fost o lovitura cumplita, un joc necinstit din partea lui Dumnezeu. Si totusi, dragostea si osteneala lui pentru copiii bolnavi au ramas neschimbate. La fel si credinta. Prin ele si-a regasit in timp echilibrul, reusind sa ramana acelasi chirurg genial. De-atunci, singura lui nadejde a ramas Gino, cel de-al doilea baiat. "El se ocupa de toate, ma vizita, imi aducea mancare. Mai tarziu, tot el s-a ocupat si de camera asta, el a amenajat-o. Singura mea furie era ca n-a ajuns si el doctor. Am facut eu doctori din toate nulitatile si tocmai cu baiatul meu nu mi-a reusit." Au trecut apoi anii si el uita sa-si caute o casa ori sa mai iasa din spital. Iar atunci cand iesea, se minuna ca un om de la tara. Chipul orasului se schimba cu o viteza ametitoare. Zeci de cladiri noi, blocuri din sticla, mii de masini, limuzine stralucitoare, reclame uriase, trotuare inghesuite, adica nimic din orasul pe care-l stia. Era parca un buimacit calator prin timp, picat dintr-un feeric trecut intr-un prezent vulgar si anost. Dezolat, se intorcea degraba "acasa", in spitalul lui, acolo unde se simtea in deplina siguranta. In camaruta asta consulta, manca si dormea. Apoi, zi si noapte, opera incontinuu. "Uneori, n-apucam sa atipesc mai mult de un sfert de ceas. Doamne, nu stiu cum rezistam! Dar uite ca oboseala aia se razbuna acum." Incearca sa se intoarca pe-o parte, insa durerea il tine in loc. Isi indeasa capul in perna si-apoi ramane din nou cu privirea pierduta. Zambeste. Isi aminteste de o fetita de noua ani. Venise la el cu o infirmitate cumplita. Se nascuse fara sfinctere, cel anal si cel ureteral. Asta inseamna ca biata copila se scapa pe ea tot timpul. Pesamosca era deja dupa doua nopti nedormite. N-a motait mai mult de o ora si-apoi, fuga la sala. Cu o ingeniozitate de geniu, a reusit sa ia din pulpa fetitei un manunchi de fibre musculare, din care a confectionat doua noduri. Le-a prins apoi cu mare migala, unul in dreptul anusului, celalalt in dreptul ureterului. Nodurile alea erau de-acum noile sfinctere, iar fetita isi putea controla nevoile fara nici un efort. Operatia a fost filmata, fiind vorba de-o premiera mondiala. Mai tarziu, dupa vreo 12 ani, Pesamosca a primit o invitatie la un botez. Era vorba de copilul nou nascut al fetei operate la noua ani. "Astea impliniri, domnule. Nu vile, masini sau mai stiu eu ce rahaturi. Sa repari un copil-paianjen, care merge in patru labe, sa-i innadesti si sa-i carpesti tendoanele si ligamentele si sa-l faci biped si sanatos tun, sa alerge la tine si sa te stranga in brate, asta inseamna fericire!" Dupa atatia ani insa, cu-atatea nopti nedormite, Pesamosca incepuse sa simta oboseala. A hotarat sa se ocupe doar de cazurile mai grave, lasand rutina interventiilor curente pe seama ucenicilor lui. Mai tarziu insa, au aparut primele semne ale bolii, iar rolurile s-au inversat. Nu mai putea risca, mainile nu prea il mai ascultau. In timp ce el se limita la sfaturi sau operatii mai usoare, situatiile dificile au ramas in grija celor mai buni chirurgi scoliti de el.
Pe la inceputul anului 2006, ministrul de-atunci al sanatatii a dat ordin scris ca toti medicii de peste 65 de ani si profesorii de peste 70 sa inceteze activitatea in sistemul public. Pesamosca avea aproape 76 de ani. Pe 13 ianuarie, printr-o scrisoare oficiala, a fost anuntat personal ca va trebui sa-si clarifice situatia cu privire la exercitarea profesiei de medic, dar si cea referitoare la spatiul pe care-l ocupa in spital. Scrisoarea era semnata de unul din fostii lui studenti, ajuns mare director. "Putea macar sa-mi dea un telefon, ca doar eu l-am invatat meserie. Iar acu, nu mai dadea doi bani pe mine. Niciunul dintre colegi n-a sarit sa m-ajute." Glasul lui tremura iar, amintirea asta murdara il scoate din fire. El, Pesamosca, ditamai chirurgul cunoscut in lumea intreaga, omul care si-a sacrificat viata lui personala si sanatatea in numele medicinii romanesti, magicianul care-a salvat vieti din situatii imposibile era acum la mila si cheremul unor banali functionari.
Tata Pesi, ingerul copiilorSingura bucurie
"Da, asta voiau sa-mi faca buldogii astia! Noroc cu voi, ziaristii, ca altfel ajungeam in strada. Dar povestea asta m-a chinuit rau, de-atunci boala mea s-a agravat incontinuu." Ridica incet mana deasupra capului si ia de pe raftul cu carti un dosar. Il deschide si scoate de-acolo un plic. "Vreau sa-ti citesc o scrisoare. E de la tatal lui Ionut, din Oravita, un baiat cu arsura de esofag pe care l-am operat tocmai acum vreo 40 de ani. Asculta! "Stimate domnule profesor, am citit in presa cu o enorma indignare faptul ca niste oameni de nimic vor sa va alunge din spital. In momentele cele mai triste ale vietii mele, dumneavoastra ati reusit sa faceti dintr-un copil pierdut, pe care nimeni n-a avut curajul sa-l opereze, un copil sanatos tun, care a adus numai bucurii in familia noastra. Astazi, el este macaragiu sef aici, la Oravita. Mai am doua fete, avem o casa mare, cu tot ce trebuie, si noi toti ne-am gandit, pentru a nu mai suferi atata umilinta de pe urma unor oameni care ar trebui sa-si aplece umerii in fata dumneavoastra, sa va propunem cu toata sinceritatea, ca de azi inainte, sa veniti aici, sa locuiti la noi acasa. Avem camere multe, nu ducem lipsa de absolut nimic, iar pentru noi, dar si pentru toata Oravita, ar fi cea mai mare cinste sa va avem aici, in casa noastra. Va rog din suflet sa acceptati invitatia noastra. Nu va trebuie nimic, veti avea tot ce va trebuie, fara absolut nici o obligatie, nu trebuie decat sa veniti aici si veti avea toata grija si dragostea noastra..."" Glasul doctorului se ineaca in lacrimi. Impatureste hartia si o asaza la loc, in plicul ei. In camaruta asta zac sute de asemenea scrisori. Cand si cand, batranul Pesamosca isi mai alina cu ele durerile. Una singura pare de nealinat. E o rana care ii sangereaza fara oprire. Acum cateva luni, Gino, cel de-al doilea baiat, s-a prapadit. Si el, tot de cancer. Singura lui nadejde, cea mai iubita fiinta, icoana vietii lui. S-a dus, sta acum langa fratele sau. De-atunci, pentru Pesamosca, viata asta nu prea mai inseamna nimic. De ziua lui nu-l mai cauta nimeni. Nici un coleg, nici un prieten, nici un lautar. Primeste cateva scrisori si atat. Si-a daruit viata si acum a pierdut totul. Sta zi si noapte in camaruta lui, tanguindu-se de dureri la orice miscare. Inca se mai teme sa nu ajunga in strada. Cu greu, abia mai poate face cateva consultatii pe zi. Doctorii mai tineri vin cand si cand sa-i ceara sfaturi. Singura multumire e ca lasa in urma lui doi chirurgi valorosi si poate la fel de dedicati ca si el: Niculina Bratu si Radu Spataru. Sunt singurii oameni care nu l-au dezamagit niciodata. In rest, citeste mult si scrie texte religioase, pentru niste reviste bisericesti. Desi harsait de-atatea nenorociri, n-a incetat niciodata sa creada sau sa se roage. In camaruta asta, printre atatea icoane, poze, suveniruri si saci cu scrisori, tata Pesi se pregateste ca un calugar pentru Judecata de Apoi.

joi, 1 septembrie 2011

Caracatița politică brăileană își apără puii: șeful PDL, Dumitriu, primește sprijin de la USL

După ce luna trecută, PNL Brăila strecura presei controlate un sondaj de opinie care îl dădea pe Aurel Simionescu drept viitor primar, iar PDL avea un procent rușinos, de 11 la sută, la nivel central au ajuns cu totul alte cifre. Astfel, chiar în perioada în care primarii democrat-liberali, disperați de non-combatul conducerii județene, au strâns semnături pentru demiterea lui Constantin Dumitriu, USL dă publicității sondajul de opinie realizat în județe unde PDL Brăila ar avea spectaculosul procent de...23 la sută, cu mult peste media partidului la nivel central. Și asta în fieful PSD! Singura explicație a diferenței uriașe între cifrele publicate în presa locală și cele furnizate de USL la nivel central, în ceea ce privește PDL Brăila, este ajutorul pe care Gheorghe Bunea Stancu îl dă iepurașului său portocaliu, pentru ca nu cumva Dumitriu să fie înlocuit între timp de la șefia filialei, iar baronul să fie nevoit să se confrunte cu un adversar adevarat. Citește mai multe aici.

PDL Brăila: niciun BPJ fără scandaluri provocate de Constantin Dumitriu

*Noile excluderi propuse de Dumitriu au declanșat revolta generală în Biroul Permanent*

O nouă ședință la PDL, un nou scandal. De data aceasta, tensiunile au atins cote maxime întrucât președintele gălățean Constantin Dumitriu, neliniștit de criza de autoritate în care află și alimentat de zvonurile potrivit cărora membri ai partidului au strâns semnături pentru demiterea sa, a încercat retragerea sprijinului politic unor consilieri și primari. În opinia lui Dumitriu, acestia s-ar face vinovați de trădare. Nu vă imaginați că trădarea invocată de Dumitriu vizează abandonul liniei politice a PSL și pactizarea cu adversarul. Nicidecum. Dumitriu se simte el însuși trădat și își vede compromise planurile de preamărire, așa cum le-a pus la punct cu Vodă, al cărui iepuraș electoral se dorește în schimbul unui mandat de deputat în colegiu 5, unde PSD intenționează să-l execute pe Rizea. Asta în situația în care cele cinci colegii ramând neatinse de reforma administrativă propusă de partidul pe care ar trebui să-l reprezinte.
Cât privește rezultatul ședinței de aseară, vom reveni cu amănunte, urletele care s-au declanșat odată cu propunerile de mazilire a ”insubordonaților” împiedicându-i pe cei prezenți să mai înțeleagă ce se întâmplă în filiala locală a PDL.