Se afișează postările cu eticheta Conspiratie si nu prea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Conspiratie si nu prea. Afișați toate postările

miercuri, 23 noiembrie 2011

joi, 20 octombrie 2011

Un recensământ dubios

Demontarea minciunilor care sunt în favoarea Recensământului 2011
Sunt câteva idei care se repetă mereu în rândul celor care susţin acest recensământ.
Vom demonta pe rând aceste idei ca să nu mai fie puse în discuţie pe viitor.
Minciuna 1: Recensământul e ceva normal şi nu trebuie să ne sperie.
Tocmai că acest recensământ nu este unul normal prin natura întrebărilor prea intime. Recensământul are scopul de a afla dinamica populaţiei şi nu aspecte legate de viaţa privată a individului.
Trebuie spus că acum, faţă de trecut, statul deţine forme informatice (hardware şi software) superioare de gestionare a informaţiei. Pe scurt, statul vrea să îşi creeze propriul Facebook cu toată populaţia României. Cel puţin pe Facebook spui ce vrei tu despre tine, la recensământ spui ce vrea să afle statul. Informaţii smulse sub ameninţarea amenzii.
Minciuna 2: Confidenţialitatea este calitatea de bază a Recensământului 2011.
NU EXISTĂ CONFIDENŢIALITATE!
Dacă ar exista, atunci de ce statul nu oferă un contract de confidenţialitate? Pentru că nu poate. Statul va trimite datele obţinute la Eurostat iar acolo, la datele dvs., vor avea acces puteri straine şi companii straine.
Englezii au făcut mare scandal pe tema asta. Nemţii au dat statul în judecată.
Minciuna 3: Statul va vrea binele si pentru asta are nevoie de datele dvs.
Statul nu se prea omoară cu datele obţinute din recensământ ca să aplice politici sociale. Există declaraţiile unor oficiali ai statului român că politicile sociale nu sunt aplicate după datele din recensământ, ci după alte criterii politice.
În urma obţinerii unor date, de obicei statul vine cu noi taxe şi impozite. Când au văzut că românii îşi aduceau maşini de afară, au pus taxa de primă înmatriculare, deşi nu le pasă de mediu (Roşia Montana şi jaful din pădurile României). Această taxă este ilegală. Dar pentru binele dvs. ce nu face statul.
Minciuna 4: Statul cheltuie bani şi e păcat de ei să nu participăm la recensământ.
La recomandarea puterilor străine statul a cheltuit bani şi pentru vaccinuri. Vaccinurile nocive care au lăsat copii paralizaţi. Deşi sunt foarte multe cazuri la noi în ţară, nu apare nimic la ştiri. Copii paralizaţi, manipularea Tecuceanu şi nu în ultimul rând, cazul Finlanda. Un caz de răsunet mondial în care finlandezii au spus că vaccinul pentru gripa porcină este nociv.
La noi nicio vorbă. Presa este interesată de vulgar şi din când în când prezintă că statul ne vrea binele şi să răspundem la toate întrebările recensământului lor. Altfel amendă!
Minciuna 5: Nu trebuie să răspundeţi la toate întrebările din chestionar.
Să fie clar, dacă la unele întrebări răspundeţi şi la altele nu răspundeţi, atunci riscaţi amenda, căci e refuz de cooperare cu recenzorul. Decât să nu răspundeţi la unele întrebări pe un chestionar semnat de dvs., mai bine îi luaţi recenzorului chestionarul din mână şi îl rupeţi, apoi îl daţi afară pe uşă.
Minciuna 6: Dacă nu deschideţi uşa primiţi amendă.
FALS! Proprietatea este inviolabilă şi este dreptul dvs. dacă deschideţi sau nu, uşa.
Minciuna 7: Dacă nu sunteţi în localitate trebuie să vă prezentaţi la Comisia de recenzori altfel primiţi amenda.
Rezultatele recensământului vor fi complete în 2014. Abia atunci se poate discuta acest lucru. Şi ca să poate fi pus în discuţie, trebuie să vă aducă în faţă o persoană care a declarat că nu sunteţi în localitate. Până în 2014 se vor schimba foarte multe, inclusiv preşedintele. Dar cei cu apucături de informatori să aibă grijă, că tot ce e semnat se află. Ca şi acum de altfel. Cine ar fi ştiut ca Voiculescu e fost informator, dacă nu era o semnatură?

vineri, 23 septembrie 2011

Pe Gh. Bunea Stancu îl persecută Guvernul Mondial, Papa de la Roma şi CIA

 Acum să nu credeţi că am luat-o și noi razna şi apelăm la exagerări conspiraționiste. Manifestul chiar există, a fost distribuit astăzi pe străzile oraşului, tipărit chiar în sediul ISTRU, la care baronul persecutat este acţionar prin Bursagrirom, manifest finanţat de două dintre restaurantele sale, după cum rezultă din reclame. Adică Gheorghe Bunea Stancu, victima sistemului, susţine logistic şi financiar toate aceste elucubraţii, în speranţa că o mai găsi în rândurile electoratului vreo doi – trei rătăciţi care să creadă inepţiile redactate la comadă de clienţii pe caiet ai cârciumilor sale.

pe-gh-bunea-stancu-il-persecuta-guvernul-mondial-papa-de-la-roma--si-cia

luni, 24 ianuarie 2011

Unirea Principatelor Romane s-a realizat acum 152 de ani, constiinta natiunii nu s-a definitivat nici azi

Cei 152 de ani scursi de la unirea Principatelor Romane Tara Romaneasca si Moldova nu au fost suficienti pentru definitivarea personalitatii etnice a poporului roman, situatie explicabila atata vreme cat conturul geografic este neispravit iar pe teritoriul limbii romane exista inca bariere. De aici, si haosul din Romania ultimilor 20 de ani, tradarea intereselor nationale de catre elita conducatoare si lipsa de coeziune a poporului, dupa ce nationalismul si patriotismul care au caracterizat"epoca de aur" au disparut odata cu Nicolae Ceausescu.
Caracterizarea cea mai adecvata a romanilor o face istoricul D.Draghicescu, la inceputul secolului XX: "rasa occidentala cu obiceiuri orientale".
El spune ca "imprasiterea in care se gaseste inca neamul romanesc, ciopartit si subjugat in state vecine puternice, a impiedicat si va mai impiedica evolutia caracterului si inteligentei romanesti".
Modul in care se desfasoara istoria noastra, lipsa de viata istorica propriu-zisa, amestecul istoriei noastre cu a altora care au determinat cum au vrut cursul istoriei romanesti, impunandu-ne in toate vointa si capriciile lor, au facut ca mentalitatea si caracterul romanilor sa fie marcate de incoerenta in actiune, de viata morala sovaielnica si una intelectuala fara forme precise. Privind din acest unghi, momentul de la 24 ianuarie 1859 poate fi explicat tot prin influente straine. Gheorghe Jurma ridica putin acest val, apeland la contextul european si istoria "secreta", cea care explica de ce marile evenimente din istoria popoarelor nu apar din senin si au elemente comune.
"In 1859, existau trei loji masonice de obedienţă franceză, cu acelaşi nume: „L'Etoile de Danube" la Bucureşti, Iaşi şi Galaţi; la cea dintai venerabilul, avînd calitatea de Mare Maestru, era I. C. Brătianu, la cea din urmă venerabil era colonelul Alexandru loan Cuza. Intrucît delegaţia europeană sosită pentru supravegherea alegerilor din ianuarie 1859 era formată în întregime din fraţi masoni, la sfatul acestora către fraţii români de a alege aceeaşi persoană în ambele principate, lojile masonice decid desemnarea lui Al. l. Cuza. Istoria secretă rezolvă simplu un act capital al istoriei româneşti.
Reformele lui Cuza au fost de inspiraţie masonică: secularizarea averilor mănăstireşti, împroprietărirea ţăranilor, abolirea sclaviei ţiganilor etc. Pentru acestea şi pentru altele, Cuza apelează la forţă, intrînd treptat în conflict cu Masoneria, iar în 1862, după unii autori, chiar desfiinţează loja Steaua Dunării din Bucureşti, înlocu-ind-o cu loja Alexandru loan Cuza.
Dar dacă masoneria l-a adus la putere, tot ea l-a doborît, prin lovitura de stat din 1866. Se pare că încă din 1864 se constituie societăţi culturale (şi politice) care îi concentrează pe potrivnicii domnitorului.                                        _
La sugestia lui Napoleon al Ill-lea (acelaşi care a sprijinit - din aceleaşi motive - unirea românilor, spre a dejuca interesele Turciei şi Rusiei), complotiştii l-au adus pe prinţul Carol, din familia Hohenzollern-Sigmaringen, o familie de masoni (Radu Comănescu, Em.M. Dobrescu). Aşa s-a instalat regele Carol l. Sub domnia lui, francmasoneria română ia un mare avînt, astfel încît în 1880 se înfiinţează Marea Lojă Naţională a României.

In legătură cu Alexandru loan Cuza s-au formulat mai multe opinii, în afara celei evidenţiate ceva mai sus prin condeiele lui Radu Comănescu şi Emilian M. Dobrescu. Una din ele pune sub semn de întrebare chiar calitatea de mason a domnitorului. O alta contestă unele aserţiuni cum ar fi de exemplu aceea a desfiinţării lojii „Steaua Dunării". Chiar dacă numele lui Al. l. Cuza nu este nominalizat în lista francmasonilor moldoveni alcătuită de Vasile Pogor (sursă documentară importantă), există suficiente argumente care pledează pentru a-l include pe primul domnitor al principatelor în fruntea celor care reprezintă francmasoneria română. De altfel străbunicul şi unchii acestuiase regăsesc în evidenţele unor loji masonice în 1992, printr-un Decret special, Supremul Consiliu al Ordinului Masonic Român de la Paris a instituit Marea Medalie de Onoare şi Merit „Alexandru loan Cuza Princeps". Aceasta reprezintă cea mai înaltă distincţie a Supremului Consiliu Masonic Român (al cărui sediu este la Paris) care se atribuie personalităţilor de înalt rang care au adus servicii deosebite poporului român. Medalia însăşi este un argument în favoarea ideii că Alexandru loan Cuza a fost mason. Simbolul său de prinţ al unităţii românilor pare să fie important pentru masonerie". 
De altfel, Francmasoneria Română Unită şi-a desfăşurat reuniunea de unificare la 24 ianuarie 1934. Mai multe loji au purtat numele lui Alexandru loan Cuza. Tot astazi, se implinesc 18 ani de la reaprinderea Luminii Masonice, ritual in urma caruia in Romania a fost reinfiintata Marea Loja Nationala.
La 24 ianuarie 1993, trei loje din Romania – care se aflau in obedienta Marelui Orient al Italiei – au fondat Loja Nationala, iar Lumina a fost primita de la Puterile Masonice Universal Recunoscute.


Bibliografie: 
D.Draghicescu, "Din psihologia poporului roman"; Ed. Albatros,1996;
Gheorghe Jurma, "Conspiratia universala", Ed. Timpul, 1994;


 

duminică, 16 ianuarie 2011

"Suntem SCLAVI!"

BY garduldefier
Un american ne-a trimis acest material de exceptie.

Filmele si educatia scolara prefera un portret al sclavilor ca fiinte legate in lanturi si batute cu biciul, creeand astfel o imagine opusa sclaviei, care poate fi indicata prin comentariul:”Tu nu esti asa, de aceea tu nu esti un sclav”.
Dar istoria ne arata ca sclavii au fost tratati in toate felurile, unii mai cu cruzime decat altii, dar chiar si cu cel mai amabil tratament, sclavul tot sclav ramane.
Lasand la o parte imaginea stereotipa a sclavului, ca persoana nefericita legata in lanturi, sclavii sunt deseori greu de recunoscut in istorie. In cateva cazuri, de ex. in epoca medievala, erau tinuti sclavi de catre stapani prin credinta religioasa, desi ei nu se considerati sclavi, totusi asa erau tratati.
Sclavii privilegiati ai monarhilor din Asia purtau bijuterii pt. a fi stele de cinema, dar in ciuda ornamentelor si a confortului lor, erau tot sclavi.
Deci, ce este un sclav? Cum definim un sclav? Ce test sa folosim pentru a spune ca cineva e sclav? Ce ii deosebeste de oamenii liberi?
Oamenii liberi pot spune “nu”, pot refuza cererile de bani, timp si copii. Sclavii nu pot. Nu exista libertate fara libertatea de a spune “NU”. Daca cineva iti cere sa faci ceva si tu poti sa spui “nu” si sa refuzi, atunci esti o fiinta libera. Daca poti fi fortat sa faci ceva sau sa renunti la ceva la care nu vrei,atunci esti un sclav.Nu trebuie folosit nici un alt test.
Cand esti fortat sa cedezi jumatate din munca ta catre guvern prin taxe care cresc mereu, atunci esti un sclav.
In istorie sclavii trebuiau sa presteze munca pentru propria subzistenta, apoi sa presteze in plus munca pentru stapani. Pentru sclavii romani, raportul dintre munca-pentru-sine si munca-pentru-stapani era de 50-50.
Cand aduni toate taxele vazute si nevazute, impozitele plus pretul crescut pe care-l platesti pentru produse, pentru ca firmele care le produc sa-si plateasca impozitele, vei descoperi ca americanii sunt in acelasi raport: jumatate-pentru-sine versus jumatate-pentru-stapani! Poti sa le impui stapanilor sa reduca taxele? Nu? Felicitari. Esti un sclav.
Stapanii au decis ca ei vor razboaie cu oricine traieste pe un pamant cu petrol. Ideea este ca e mai bine pentru corporatiile americane sa fure petrolul de care au nevoie, decat sa-l plateasca. Milioane de americani (si milioane in toata lumea) nu vor razboi, dar stapanii l-au inceput oricum, mintind lumea. Poti sa refuzi razboiul? Poti sa refuzi sa fii mintit? Nu? Felicitari. Esti un sclav.
Stapanii vor copiii tai pentru viitoarele razboaie. Poti refuza confiscarea copiilor? Nu? Felicitari. Esti un sclav.
Frauda voturilor nu poate fi stopata in tara, caci impunerea unui sistem de vot electronic inseamna ca alegerile vor fi decise nu de cei care voteaza, ci de cei care numara voturile. Poti refuza un proces necinstit de votare? Nu? Felicitari. Esti un sclav.
Daca nu vezi lanturile sclaviei, asta nu inseamna ca ele nu exista. Lanturile din fier sunt evidente, dar lanturile facute din opinii (atitudini mentale de a accepta si a consimti ceva fara a avea garantia ca e adevarat ) nu sunt recunoscute intotdeauna asa cum trebuie. Hitler a facut din poporul german sclavi si i-a fortat sa intre in razboi cu opinia (motivarea) ca Polonia era pe cale sa-i invadeze. LBJ a subjugat poporul american fortandu-i sa intre in razboi cu pretextul ca Vietnam atacase USS Madox in golful Tonkin.
Polonia n-a invadat pe nimeni. Nu au existat avioane torpedo in golful Tonkin, dar sclavii, tinuti de lanturi invizibile de opinii, au mers la razboi. Milioane au murit.
Din 2003, lanturile au inceput sa fie vizibile. Dreptul constitutional la libera exprimare a fost limitat la zone “libere-de-comunicare”. Un sclav poate avea o opinie atata timp cat ea nu este exprimata acolo unde deranjeaza pe alti sclavi.Alte drepturi si protectii constitutionale au fost inlaturate din constitutie. Ti se poate interzice sa calatoresti, doar pentru ca ai un nume neagreat.
Daca cumperi prea mult aur, sau scoti prea mult cash, sau acumulezi hrana, guvernul te va lua in evidenta.
Discutia despre constitutie este acum considerata motiv pentru a suspecta legaturi teroriste.
Esti in stare sa refuzi aceste modificari ale constitutiei? Nu? Felicitari. Esti un sclav.
Guvernul (la toate nivelele) a imprumutat zeci de miliarde de euro si a condamnat copiii tai la plata lor. Copiii inca nenascuti vor plati datoriile. A declara viata copiilor inca nenascuti, lasati singuri la o varsta la care au drept de vot, in serviciul statului este sclavie evidenta si odioasa. Poti refuza raspunderea de a plati datoriile pe care guvernul le-a facut fara permisiunea ta? Nu? Felicitari. Esti un sclav.
Esti un sclav pentru ca clasa conducatoare poate face orice vrea, poate sa ia orice vrea, si tu nu poti refuza. Poti avea libertatea sa decizi la ce canal TV te uiti diseara, sau ce marca de masina sa conduci pana la serviciu, dar ai prea putina putere asupra vietii tale in rest. Chiar si casa pentru care ai muncit ca sa o platesti in ultimii zece ani, poate sa-ti fie confiscata intr-un moment “eminent”. Poti refuza? Nu? Felicitari. Esti un sclav.
Nu numai ca suntem sclavi, dar in sfarsit incepem sa ne dam seama ca am fost mereu sclavi. N-am avut drepturi pentru ca un drept nu poate sa-ti fie luat. Ceea ce am avut au fost indulgente (toleranta), date de stapani sclavilor, care pot fi luate atunci cand stapanilor le e frica de resentimentul si mania sclavilor.
Ce se poate intampla in viitor…SCLAVII TREBUIE SA PRIVEASCA DOCILI LA STAPANII CARE-I MANEVREAZA!!!
1. Va mai fi un atac terrorist contrafacut. Cei care au sperat ca Iraq va fi pune capat razboaielor vor avea un soc dur. Agresorii politici vor sa domine toata planeta, fie direct condusa de USA, fie condusa de regimuri-papusa supuse.  Alt “atac” este necesar.
2. USA poate va pierde razboiul pentru cucerirea lumii. USA nu are suficiente trupe pentru a pune garnizoane peste tot. Asa cum Hilter a invatat prea tarziu, doar avand arme superioare nu inseamna ca vei castiga razboiul cand ai dezgustat pe oricine in lume. Practic vorbind, mai devreme sau mai tarziu, USA va pactiza in razboi cu cineva care detine in mod real arme nucleare de distrugere in masa.
Dovezile sunt numeroase obiective subterane care au fost construite sau modernizate in ultimii ani.
Un asemenea atac asupra USA este un pret mic de platit pentru cei care promoveaza aceste razboaie, nu pentru America, ci pentru alta natiune care este in asteptare in timp ce victimile ei sunt indoctrinate sa se lupte unul impotriva celuilalt.
3. Fara un razboi, guvernul USA va intra in colaps asa cum s-a petrecut in Uniunea Sovietica, trasa in jos de datorii si coruptie.
Cred ca motivul pentru care inca nu s-a vazut, este faptul ca americanii au fost conditionati sa astepte sa vina un erou sau salvator si sa indrepte lucrurile. Noi stim ca lucrurile au mers prost, dar noi asteptam pe cineva sa faca ordine, Superman, cavalerul care vine si salveaza, Spartacus, Batman, etc. Aceasta opinie ca trebuie sa asteptam linistiti un erou face parte din mecanismul de sclavie, pentru a te mentine la locul tau, sa te supui Cezarului, sa cresti alti sclavi, sa astepti salvarea care nu vine niciodata.
Totusi, asa cum ne arata istoria, chiar si rabdarea unui intreg popor poate expira…In Noiembrie 1989, Romania parea stabila sub conducerea lui Nicolae Ceausescu. O luna mai tarziu, un eveniment sportiv s-a transformat intr-un protest politic si pe 25 decembrie, Ceausescu a fost condamnat la moarte. Ceausescu a demonstrat ca tiranii nu trebuie sa confunde linistea cu consimtamantul. Poporul roman si-a dat seama in final ca nimeni nu venea sa-i salveze, si au avut curajul sa se salveze singuri. Colapsul din URSS a fost la fel de rapid si neasteptat.
Guvernul actual a restrictionat limitele constitutionale asupra puterii si autoritatii lor, in timp ce au marit obligatiile poporului. Esti in stare sa ii refuzi? Nu? Acesta e motivul principal pentru care ai renuntat sa fi un om liber si acum esti un sclav.
Esti un sclav. Cand traiesti sub un guvern care iti ia sanatatea si copiii tai si te minte pentru a te mentine docil si te sperie pentru a te mentine supus, poate fi altfel?
Esti un sclav. Poti ramane asa sau nu. E simplu. Nimeni nu vine sa te salveze. Nu exista eroi, nici cavaleri care vin sa te salveze. Depinde numai de tine daca tu si copiii tai vor trai ca sclavi sau ca fiinte libere.VOI CE ALEGETI?!?
NE-AM NASCUT LIBERI,NU NE-AM NASCUT SCLAVI!

marți, 21 decembrie 2010

Revolutia vazuta dupa 21 de ani; Romania, devorata de "Corbi"

Ceea ce vedeti in aceasta fotografie este capul desprins de trup si infipt intr-o osie al colonelului Trosca, cel care i-a deconspirat pe agentii KGB infiltrati la varf in structurile Statului Roman. Dosarul "Corbii" i-a neutralizat pe agentii sovietici de pe teritoriul tarii, toti recrutati in timpul studiilor la Moscova. Ei s-au reactivat la Revolutia din '89, au preluat puterea, dar s-au si razbunat crunt pe cei care aparau interesele Romaniei.Generalul (r)Nicolae Militaru (caruia Stanculescu i-a cedat comanda Armatei) a fost cel care a dat ordinul ca Trosca, ajuns seful uslasilor (unitatea speciala de luptatori antiteroristi), sa-si faca echipa si sa vina personal in sprijinul MApN cu  trei TAB-uri, in timp ce diviziei de militari inarmati pana in dinti care aparau ministerul li s-a spus ca vor fi atacati de teroristi. Echipa lui Trosca a fost macelarita, iar cadavrele bietilor luptatori au fost profanate zile intregi. Mesajul pentru cei care ar fi fost tentati sa-i impiedice pe emanati sa preia puterea? "Iata ce veti pati daca va puneti cu noi!" Pentru ca probabil il mustra constiinta, Ion Iliescu i-a reabilitat pe uslasi, declarandu-i eroi post mortem (UP DATE: in martie 2011, presedintele Traian Basescu face o noua nedreptate memoriei celor ucisi in fata MApN si le retrage titul de eroi celor macelariti in urma diversiunii lui Militaru).
Priviti cu atentie fotografia acestui om, colonelul Trosca, cititi raportul de mai jos semnat de Iulian Vlad, seful Securitatii, care impreuna cu generalul Gusa, au facut eforturi supraomenesti sa-i impiedice pe emanati sa cheme trupele rusesti, si poate va va starni revolta uriasa minciuna care ni se serveste de 21 de ani. Lista celor carora trebuie sa le multumim pentru dezastrul ireparabil pe care il traim azi  incepe cu  Iliescu, Militaru, Brucan, Roman, Gelu Voican Voiculescu si generalul Stanculescu si se termina la Basescu&comp.Acesti oameni si gastile lor, ca niste adevratai corbi, se infrupta si azi din cadavrul tarii.
Daca regimul lui Ceausescu a fost odios, noul regim care a debutat cu ororile din fata MApN si de la Otopeni, cand au fost macelariti adevaratii patrioti, luptatorii de la USLA (Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista), pentru "vina" ca seful acestei unitati i-a demascat pe "Corbi", acest regim, care a destructurat Romania,  construit pe razbunare, pe morti inutile si pe executia a doi batrani in ziua de Craciun cum poate fi el numit? Romani!  "Corbii", adevaratii ucigasi ai tinerilor din decembrie '89, si urmasii lor formeaza azi elita conducatoare. Mortii acestia se vor razbuna.Ne mai prefacem mult ca nu stim asta? (N.n-ziarul Curentul, care a publicat fotografia de mai sus, a scris ca victima acestei orori este Ghe. Trosca, insa Teodor Filip, fost comandant la trupei de elita, scrie in "Secretele USLA" ca trupul dezmembrat apartine de fapt altui uslas- Ion Muicaru).

marți, 30 noiembrie 2010

Parlamentarii romani au acceptat prezentarea unui raport rusinos asupra Rosiei Montana

Raportul de mai jos, intocmit de un "expert" britanic, a fost prezentat ieri in Parlamentul Romaniei. Reamintesc faptul ca printre sustinatorii romani ai proiectului criminal RMGC se afla si sotia liderului PNL Crin Antonescu, europarlamentarul Adina Valean, in acelasi timp consiliera lui Dinu Patriciu.

"Ca urmare a preocuparii clientului nostru, Rosia Montana Gold Corporation, pentru protectia si punerea in valoare a patrimoniului cultural al Rosiei Montane, RMGC a dorit ca aceasta dezbatere sa beneficieze de expertiza stiintifica si de obiectivitatea unui reputat expert european in protectia patrimoniului. In acest sens, RMGC a incredintat arhitectului britanic Dennis G. Rodwell, expert UNESCO si membru ICOMOS, misiunea de a intocmi un raport independent de evaluare a situatiei patrimoniului din Rosia Montana, raport ale carui concluzii urmeaza sa fie integrate in strategia de profil a companiei.
In raportul intitulat Reflectii privind relevanta si adecvarea declararii Rosia Montana ca Obiectiv de Patrimoniu Mondial al UNESCO, Dennis Rodwell arata ca propunerea de a include Rosia Montana pe lista tentativa a UNESCO are “deficiente majore” si ar trebui adandonata imediat. “Sugestia de a include Rosia Montana pe lista tentativa UNESCO, afirma expertul britanic, pune la indoiala integritatea procesului de selectie si are potentialul de a discredita Romania in obligatiile sale, ca semnatar al Conveniei Mondiale UNESCO pentru Patrimoniu din 1972, precum si de a-i slabi pozitia in cazurile cu adevarat justificate”. Pe langa aceasta concluzie importanta, expertul UNESCO mai atrage atentia si asupra unui criteriu cheie de includere pe lista UNESCO a unui monument sau sit istoric – acceptul si participarea comunitatii locale la sustinerea acestei initiative –, criteriu care nu este indeplinit in cazul sitului de la Rosia Montana, comunitatea locala opunandu-se acestui demers. Aceste concluzii, precum si multe alte observatii pot fi gasite pe larg in raportul redactat de expertul britanic Dennis Rodwell, pe care il atasam.
Patrimoniul de la Rosia Montana este o componenta importanta a proiectului minier propus de RMGC. Pornind de la prevederile legale in vigoare, compania a intreprins in zona un amplu program de cercetare arheologica, in valoare de 11 milioane USD, care a scos la lumina vestigii pana atunci necunoscute, prin eforturile a 80 de cercetatori romani si straini. De asemenea, RMGC a inaugurat in februarie 2010 prima cladire restaurata din centrul istoric al comunei, care adaposteste in prezent expozitia permanenta de istorie a mineritului, “Aurul Apusenilor”. Pentru a continua lucrarile de cercetare, conservare si punere in valoare a patrimoniului, RMGC a alocat deja un buget suplimentar de 35 de milioane USD pentru crearea unui muzeu modern al mineritului, protejarea in situ a galeriilor romane din centrul istoric si pentru restaurarea in intregime a acestuia, dupa demararea proiectului minier". 
Cititi aici ce sustine o echipa de ofiteri SRI: zacamintele de aur si argint de la Rosia Montana ar fi praf in ochi: „La Roşia Montană sunt sute de mii de tone de URANIU pur”.   
Cu toate acestea, jurnalistul  de la Formula AS Ion Longin Popescu,  care urmareste de ani de zile ce se intampla la Rosia Montana, a vorbit cu  fostul inginer sef, Aurel Santimbrean, iar acesta nu stie sa se fi pus in evidenta radiatii. Ion Longin Popescu a precizat pentru BrailaNews ca inginerul Santimbreanu "crede ca nu exista uraniu. Mai mult, in analiza din 1973, cand au fost cercetate si descoperite mai multe metale rare in roca de pe varful Cetate (varful geaman cu varful Carnic), au fost identificate titan, vanadiu, galiu etc., dar nu uraniu. Pe de alta parte, in urma cu cativa ani, Gold Corporation s-a inscris pe lista firmelor care ar fi dorit sa participe la constructia si exploatarea grupurilor III, IV de la Centrala Nucleara Cernavoda. De ce a facut-o? Sa fi gasit totusi uraniu? Deci lucrurile nu sunt clare, dar mai degraba nu exista decat exista", a adaugat jurnalistul propria sa opinie.   

joi, 25 noiembrie 2010

Ce misiune are Mugur Isarescu?

*"Ultim" apel al lui Basescu, din sediul BNR, catre politicieni: "Fiti responsabili!" Ultim, altfel ce?* Si, da, stimati politicieni, fiti responsabili, terminati cu chiulul din Parlament si cu cearta la televizor si alungati-i pe cei care promoveaza interesele FMI si saracirea populatiei!* Parlamentarii braileni Ion Rotaru, Constantin Cibu, Diana Tusa, Mihai Tudose, Cristian Rizea, Eugen Badalan si Viorel Balcan, desi au opinii despre orice nu ne intereseaza, tac si ei malc pe aceasta tema* Daca niciunul nu misca in front, nu exista decat doua variante: ori nu inteleg ce se intampla, ori sunt complici* In ambele cazuri, nu mai au dreptul sa ne reprezinte*

Foto:AGERPRES
Ca guvernatorul BNR Mugur Isarescu este responsabil de catastrofa economia in care ne aflam este din ce in ce mai evident. Dar sa ajunga sa spuna ca romanii sunt vinovati de lacomia bancilor, asta e cel mai sfidator tupeu pentru care trebuie sa dea socoteala. De fapt, interesele cui serveste trilateralul Isarescu?El, mai mult decat Basescu si Boc, e vinovat de cursul pe care il ia destinul Romaniei pentru ca el intelege cel mai bine mecanismele finaciare care ne duc in sapa de lemn. Politicienii sunt doar niste profitori vremelnici ai unui sistem in care pana la urma vor ajunge si ei in situatia in care ne-au adus pe noi, niste scalvi moderni.
Sa vedem unde ne va duce politica lor, pusa in aplicare doar pe jumatate! Citez din Jan van Helsing, ale carui carti au fost interzise in multe tari europene, din cauza dezvaluirilor despre jocul banilor si centrele de putere: "Creditele FMI sunt prezentate natiunilor ca o momeala. Dupa ce FMI are toate informatiile economice ale statului resepctiv, acestuia i se comunica: 1) cand si cu ce suma poate fi imprumutat de la o banca internationala; 2)reducerea drastica a importurilor; 3) reducerea drastica a cheltuielilor; 4) taierea subventiilor pentru marfuri de prima necesitate (alimente); 5) taierea ajutoarelor in domeniul social; 6) devalorizarea monedei nationale sub motivul ieftinirii exporturilor, dar prin aceasta masura se scumpeste importul si astfel creste suma datorata. (N.n.- asta abia acum urmeaza)
ACESTA ESTE PRIMUL PAS.
Al doilea consta in acceptarea unui program de refinantare pentru plata dobanzilor. In aceasta faza, bancile straine isi asigura o multime de drepturi de proprietate in statul respectiv. Amanuntele tranzactiei nu sunt divulgate niciodata populatiei. In numele bancilor internationale, FMI-ul are functia unei politii".
Daca aceasta reteta este cunoscuta, cei care o prepara nu pot fi de partea populatiei.

"Stop Banque": o campanie impotriva bancilor

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

FMI conditioneaza imprumutul de controlul agresiv al populatiei

FMI si Banca Mondiala conditioneaza acordarea imprumuturilor de initierea de catre guverne a programelor agresive de control al populatiei. Cardul de sanatate, actele de indetintate cu cip  fac parte din acest program. In plus, mancarea este folosita ca o ARMA pentru depopulare. Guvernul Boc este singurul guvern din lume care a acceptat inceperea experimentului Codex Alimentarius, un pachet de norme prin care Romania trece la hrana artificială, din produse chimice si organisme modificate genetic.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Romania- o tara subjugata economic si politic intreselor straine

Zilele acestea am primit un e-mail continand un articol foarte bine documentat, care mi-a amintit de profesorul de economie de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii/ Universitatea Bucuresti. In anul 1994, Dan Focsa, care avea sa moara un an mai tarziu, fara sa ajunga sa-si publice cartea pe care o pregatea, ne-a spus un lucru pe care l-am considerat atunci ca facand parte din teoria conspiratiei, prin urmare l-am tratat cu rezerva. Citez din memorie: "sa tineti minte ca Romania este o piata de desfacere de 23 de milioane de oameni.Vor prefera sa ne dea bani sa stam acasa, ca noi sa nu producem nimic si sa consumam ce ni se ofera". Acum, cand vedem ca deciziile celor care s-au perindat la putere in Romania ne-au dus la faliment si la situatia in care statul asteapta bani de la FMI si ajutoare de la UE, vorbele profesorului Focsa au capatat sens. Cititi aici articolul invocat si urmariti ce spune Shimon Peres in anul 2007.

miercuri, 29 septembrie 2010

Romani, cat mai rabdam sa fim victime in razboiul pradatorilor?

Criza din Romania imbraca forme de manifestare care nu s-au regasit in nicun alt stat, de la debutul recesiunii economice. Profitand de greutatile si nemultumirile justificate ale populatiei, pe fondul unei guvernari incoerente, o mana de oameni cu evidente probleme in justitie incearca, cu ajutorul mass-media controlate, sa-si joace ultima carte. Daca ceea ce scrie Romania Libera astazi este real, si politistii au complotat cu revolutionarii si interlopii sa provoace violente in fata Palatului Cotroceni pentru legitimarea demarararii demersurilor de suspendare a preşedintelui, atunci intelegem de ce Basescu vrea maine raportul CSAT. Presedintele doreste sa aiba dovezile oficiale ca se incearca o lovitura de stat, mai ales ca mai urmeaza un miting de proportii pe 7 octombrie. La toate acestea poporul este deocamdata spectator, ceea ce ii isterizeaza de-a dreptul pe justitiabilii care ar prefera loviturii de stat o revolta populara.
Enciclopedia Universala Britannica defineste conceptul de lovitura de stat: "Rasturnare brusca, deseori violenta, a unui guvern existent, de catre un grup de conspiratori. Loviturile se stat sunt intalnite in tarile cu guverne instabile si in tarile slab democratizate. Succesul unei lovituri de stat depinde de elementul surpriza si de viteza. Loviturile de stat reusesc rareori sa schimbe politica sociala si economica fundamentala a unei natiuni sau sa redistribuie semnificativ puterea". 
Partea dramatica din tot ceea ce se intampla este ca cele doua grupuri incrancenate in lupta pentru putere nu dau doi bani pe soarta poporului si pe interesul national, singurele lor griji fiind acelea de a-si apara libertatea, averile facute prin furtul avutiei nationale si de a-si perpetua privilegiile de casta. Romanii par sa fi inteles cum stau lucrurile si, spre disperarea lacheilor mediatici, care vor sa mascheze lovitura de stat cu o revolta, au decis sa-i lase pe pradatori sa-si rezolve problemele intre ei.
Singura motivatie a unei revolte populare este, in acest moment, alungarea tuturor celor care au detinut puterea in statul roman in ultimii 20 si confiscarea tuturor averilor facute din capusarea marilor unitati de stat si instrainarea patrimonului national.

luni, 27 septembrie 2010

Daca Politia si Jandarmeria submineaza autoritatea statului, ne asteapta Legea Martiala?

Presedintele Traian Basescu a acuzat Politia si Jandarmeria ca "submineaza autoritatea statului" si a convocat CSAT-ul peste 2 zile. Daca institutiile care vegheaza la respectarea linistii si ordinii publice si a sigurantei cetateanului nu o mai pot face, urmatorul pas logic ar fi declararea starii de urgenta, adica suspedarea legilor civile si preluarea controlului de catre autoritatile militare?
Declararea starii de urgenta este de fapt o sintagma pentru instituirea legii marțiale, care suprimă unele dintre drepturile individuale ale cetățenilor, limitează durata unui proces, și prevede pedepse mai dure decât în mod obișnuit. În multe țări legea marțială prevede anumite reguli specifice, cum ar fi interzicerea circulației după anumite ore (seara). De cele mai multe ori, puterea judecătorească este exercitată de tribunale militare, numite curti martiale. De asemenea, autoritățile pot să dispună lipsirea de libertate a anumitor indivizi fără a fi nevoie de o condamnare judecătorească..
Daca presedintele a facut deja primul pas si a anuntat oficial ca administratia civila este pusa in pericol de culmea! Politie si Jandarmerie, sedinta de  miercuri a CSAT va confirma sau nu daca ne aflam in pragul unei incercari de a preveni o lovitura de stat.
Nu trebuie sa ignoram contextul in care se intampla toate acestea: Romania a confirmat, prin vizita lui Boc in SUA, ca va sprijini proiectul Nabucco (care vizeaza reducerea dependentei Europei de gazul rusesc), iar Traian Basescu a spus, in urma cu cateva zile, ca rezolvarea marilor dosare de coruptie este o conditie pentru intrarea in spatiul Schengen. Iar marile dosare de coruptie sunt deschise pe numele unor personaje cu greutate in politica, in special din PSD si PNL, si in afaceri cu statul.
Priviti cu atentie pe unde trece Nabucco si veti intelege care sunt taberele care si-au declarat razboi pe viata si pe moarte in Romania, pe seama populatiei tinuta deliberat in bezna informationala. Pozitia Romaniei in acest proiect este cruciala pentru reducerea dependentei de gaze rusesti a intregii Europe.

vineri, 18 iunie 2010

Cititorii BrailaNews propun articolele pe care vor sa le citeasca: astazi, despre Mugur Isarescu

Un cititor al blogului BrailaNews mi-a trimis urmatorul mesaj, in care isi manifesta interesul fata de Mugur Isarescu si deciziile sale care au dus, in final, la prabusirea economiei: "Aura,iti urmaresc de ceva vreme comentariile de pe blog si poate n-ar fi rau sa te ocupi putin și de domnul Isarescu.Nu ințeleg de ce toti injura guvernul și nimeni nu baga de seama ca atat Isarescu cat si consilierii sai Vasilescu și Croitoru au devenit foarte vocali in ultima vreme(lucru neobisnuit pana acum) și susțin masurile lui Boc.(sau Basescu....ma rog....)Eu il urmaresc de mult timp și nu-mi place deloc.Cateva lucruri dubioase; legaturi cu Sever Mureșan și banca Dacia Felix prin anii 90,o specutatie pe leu impreuna cu președintele ING BANKde atunci (un olandez ,nu-mi amintesc acum numele) caderea FNI atunci cand era prim-ministru,apartenenta la masonerie,la comisia trilaterala,plus ca imediat dupa revolutie se auzea ca ar fi fost ofiter de securitate.Daca subiectul te intereseaza poate il dezvolti.Toate cele bune iti doresc!"

Iata ce am gasit, cautand informatiile sugerate de cititorul blogului (documentarul este cutremurator si arata modul in care poporul roman este jefuit sistematic de 20 de ani cu concursul larg al lui Isarescu):

http://badeadan.blogspot.com/2009/05/micile-secrete-ale-lui-mugur-isarescu.html




luni, 14 iunie 2010

Cinci motive pentru care motiunea NU va trece

1. Nimeni nu renunta de bunavoie la putere, deci nici parlamentarii PDL si UDMR sau independentii lui Oprea nu au motive sa o faca, cu toate verigile slabe care au cedat nervos cand s-au vazut fata in fata cu electoratul. Cu alte cuvinte se vor mobiliza, vor fi prezenti si vor vota impotriva motiunii;

2. Daca Ponta ameninta ca ii va exclude din PSD pe parlamentarii care vor lipsi, asta inseamna ca incearca sa previna ceea ce aude ca s-ar putea intampla, dar chiar si asa se vor gasi parlamentari care sa lipseasca cu motive intemeiate;

3. Crin Antonescu a lasat deschisa optiunea ca PNL sa intre la guvernare si asta e suficient pentru liberalii care au vrut de la inceput sa guverneze alaturi de PDL sa voteze impotriva motiunii sau se se abtina, cu gandul la remanierea ce va sa vina si care le-ar putea aduce si lor ceva posturi;

4. Daca primele trei argumente nu ar fi realiste si motiunea are sanse sa treaca, nu este foare clar in jurul carui partid s-ar putea forma o noua majoritate parlamentara. PSD si PNL au viziuni diferite si nici nu sunt dispuse sa ajunga la putere in plina criza;

5. Inainte de a fi anuntate reducerile veniturilor,  ne amintim cu totii ca FMI s-a intalnit cu reprezentantii celor trei partide parlamentare, asa cum a facut si Joe Biden, cand americanii au decis sa amplaseze in Romania scutul antiracheta. Putin le pasa americanilor cine iese presedinte, au vrut sa auda de la cei trei prezidentiabili ca nu au nimic impotriva. Dupa aceasta logica. FMI a discutat cu partidele masurile ce trebuie luate iar fiecare isi joaca rolul. Opozitia depune motiune de cenzura, puterea se asigura ca motiunea nu trece. QED.

joi, 10 iunie 2010

Dupa noile sanctiuni impuse Iranului, Putin si Sarkozy pun lumea la cale tete-a-tete



* Acuzata de Israel ca-i inarmeaza pe inamicii sai, printre care si Iran, Rusia considera ca sanctiunile sunt inutile* Grupul Bildenberg ar fi discutat, saptamana trecuta, in Spania invadarea Iranului
Premierul rus Vladimir Putin se afla in Franta azi si maine. Inaintea vizitei sale, Putin a acordat un interviu Agentiei France-Press (Xinhua/Reuters Photo) si canalului de televiziune France 2. Interviul, realizat luni la Soci, statiunea turistica de la Marea Neagra care va gazdui JO de iarna in 2014,  a fost difuzat aseara pe postul tv. Putin se intalneste in cadrul acestei vizite cu Sarkozy, in contexul international al tensionarii situatiei in Orientul Mijlociu si al crizei economice si financiare cu care se confrunta Europa, unde se pune problema devalorizarii monedei unice in raport cu dolarul. Pe acest fond, declaratiile celui mai puternic om din Rusia s-au axat in principal pe zona euro, politica de sanctiuni impotriva Iranului si pe libertatile publice din Rusia.
"Nimeni nu are interesul sa distruga Uniunea Europeana"
Ziarul Le Monde preciza ieri ca Putin s-a declarat increzator in moneda euro, afirmand ca “in ansamblu, fundamentele economiei europene sunt destul de puternice”.  El a estimat ca autoritatile economice europene actioneaza intr-o “maniera absolut corecta”. Potrivit lui Putin, “nimeni nu are interesul sa distruga Uniunea Europeana” care are in randurile sale “adevarati lideri in materie de stabilitate”, anume “economiile Germaniei si Frantei”.  
Referindu-se la relatiile comerciale franco- ruse, Putin a revenit asupra unei eventuale achizitii de la francezi  a unei nave de razboi Mistral. Potrivit spuselor sale, “ aceasta tranzactie nu ar putea fi interesanta decat daca va fi insotita de un transfer de tehnologie “. El a subliniat ca printre altele, “cooperarea intr-un domeniu atat de sensibil ca productia industriala a armelor  conduce la ameliorarea increderii intre tari”. Achizitionarea acestei nave nu inseamna, potrivit lui Putin, nicio intentie de agresiune. "Franta detine port- elicoptere de acest tip. Pe cine se pregateste ea sa atace? De ce oamenii se gandesc ca Rusia va ataca inevitabil pe cineva daca va dispune de mijloace”, s-a intrebat retoric Putin.  

"Per ansamblu, sanctiunile sunt ineficace”
In materie de politica externa, prim ministrul rus a reiterat opozitia sa fata de sanctiunile impuse Iranului, considerand ca “ in ansamblu, ele sunt ineficace. Dand de exemplu Coreea de Nord: "Impotriva Coreei de Nord sanctiunile a fost aplicate. Programul se dezvolta oricum, conducatorii nord-coreeni anuntand ca au arma nucleara, chiar sub  aceste sanctiuni. Atunci, ce valoare au ele?"
Intrebat despre atacul flotilei ‘umanitare” in drum spre Gaza, interventie care a dus la noua morti din randurile pasagerilor, Putin si-a exprimat consternarea: “Trebuie sa facem ceva cu totii pentru ca nimic asemanator sa nu se mai intample”. El a afirmat ca “acest act s-a produs in apele neutre” si a precizat ca  Rusia a pledat totdeauna pentru ridicarea blocadei in Gaza. “ Nu cred ca aceste metode sunt eficiente pentru a rezolva problemele din regiune”.
Reamintesc ca saptamana trecuta armata israeliana a atacat un convoi umanitar care se indrepta spre Fasia Gaza, noua cetateni turci fiind ucisi, ceea ce a dus la ruperea relatiilor diplomatice dintre Turcia si Israel si intrunirea de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU. Pe acest fond, Israelul s-a aratat iritat si de atitudinea SUA, premierul Netaniahu anulandu-si intalnirea cu Obama, presedintele american fiind numit “tradator” din cauza apropierii fata de Rusia.  Ar mai fi si reuniunea din Spania a Grupului Bildenberg (singurul roman membru al acestui grup este guvernatorul BNR, Mugur Isarescu), despre care cunoscatorii spun ca ar fi adevaratul centru de comanda mondial, unde s-ar fi discutat invadarea Iranului. De altfel, Consiliul de Securitate al ONU a impus ieri noi sancţiuni Iranului, pentru a încerca să îl convingă să îşi suspende activităţile nucleare sensibile şi să dea asigurări comunităţii internaţionale privind natura paşnică a programului său, transmite AFP, monitorizată de Mediafax. Consiliul a adoptat în acest scop Rezoluţia 1.929, redactată de Statele Unite şi având drept coautori Germania, Franţa şi Marea Britanie, cu 12 voturi pentru, două împotrivă şi o abţinere. Brazilia şi Turcia au votat împotrivă, iar Libanul s-a abţinut.
Situatia este departe de a se calma. Cateva nave libaneze si iraniene se vor indrepta in cursul saptamanii viitoare spre Gaza. Le Monde scrie astazi ca sansele lor de a ajunge la destinatie sunt nule pentru ca Israelul a precizat in mai multe randuri ca va impiedica toate tentativele de a sparge blocada impusa in Gaza.  De data aceasta, pe navele cu ajutoare pentru Gaza se vor imbarca si jurnalisti. Vaporul Naji-el-Ali (numele unui caricaturist palestinian) va parasi Libanul avand la bord presa si materiale scolare pentru elevi. Chiar si premierul turc anunta saptamana trecuta ca va urca si el la bordul unei nave cu ajutoare umanitare pentru palestinienii din Fasia Gaza.
Asa stand lucrurile, vizita lui Putin in Franta capata dimensiuni mult mai profunde decat lasa sa se inteleaga interviul AFP . Lumea sufera schimbari majore, se reconsidera relatiile intre state,  iar Romania, din cauza incompetentei conducatorilor, se afla din nou la periferie. Spre rusinea ei, presa romaneasca, prinsa in jocurile politice dambovitene, ignora din neprofesionalism toate evenimentele majore pe plan international,  care vor avea efecte si asupra noastra.
Nu exista nicio dezbatere si nicio reactie oficiala a Statului Roman privind solicitarea Israelului de a face antrenamente aviatice in spatiul nostru aerian. Solicitare evreilor catre Romania vine dupa ce dupa ce Turcia nu le mai permite folosirea spatiului ei aerian in acest scop si a interupt toate relatiile cu Israel.

miercuri, 2 iunie 2010

Israel elibereaza o parte din prizonierii turci

La presiunea internationala, Israel a eliberat primii 50 de turci, din 300, arestati in timpul atacului de luni asupra flotilei umanitare care se indrepta spre Fasia Gaza, scrie cotidianul Le Monde de azi.
Marti seara, primul ministru israelian, Benyamin Nétanyahou, a anuntat ca toti  cetatenii straini arestati in timpul asaltului vor fi expulzati din Israel. Decizia a fost luata de cabinetul de securitate, restrans la sapte ministri, prezidat de Netaniahu. Potrivit radioului militar israelian, ultimele expulzari vor avea loc joi.
Dupa asaltul asupra flotilei internationale care se indrepta spre Gaza, cele sase vapoare au fost escortate de marina israeliana spre portul  Ashdod, la jumatatea drumului intre Tel-Aviv si Gaza. Dupa debarcare, ranitii au fost transferati la un spital si cei mai multi dintre pasageri trimisi la inchisoare. Printre pasagerii flotieli se aflau 380 de turci, 38 greci, 31 englezi, 30 iordanieni, 28 algerieni, 9 francezi, 6 italieni et 7 irlandezi.
Din 682  persoane care se aflau pe vapoare, 45 au acceptat sa fie expulzate. Ceilalti au fost dusi la inchisoarea din  Beer-Sheva, in sudul Israelului."Sunt mai bine de 500 de detinuti si intre cinci si opt avocati, deci va dura ceva timp sa fie vazuti toti", a precizat a Gaby Rubin reprezentatul unei organizatii pentru apararea drepturilor omului.
Obama: Ajutoarele pentru Gaza nu trebuie sa lezeze Israelul

Presedintele american, Barack Obama, si premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, au vorbit marti la telefon. Dupa aceasta conversatie cu liderul tarilor aliate in interiorul NATO, Obama a transmis "sincere condoleante pentru vietile pierdute si pentru ranitii in timpul operatiunilor israeliene impotriva navei sub pavilion turc, cu destinatia Gaza". Reafirmand sprijinul SUA pentru "o ancheta impartiala si transparenta asupra acestei tragedii", Obama a insistat asupra "interesului de a gasi cele mai bune solutii pentru transportul ajutoarelor umanitare cetatenilor din Fasia Gaza, fara a submina securitatea Israelului". (Traducere Aura Costea)

luni, 31 mai 2010

Turcii sunt in strada si cer razboi cu Israel!

Update: Maine (marti), reuniune de urgenţă a NATO la cererea Turciei

"NATO nu are compentenţa de a se ocupa de urmările acestui tip de incidente. Turcia nu a invocat articolul 5, care prevede acordarea de asistenţă oricărui aliat atacat, dar, dat fiind că mulţi cetăţeni turci par să figureze printre victime, este de înţeles că vrea să declanşeze consultări politice cu partenerii săi", a apreciat un diplomat.
 
*Turcia, ca si Romania, este stat NATO* Orice agresiune impotriva unui stat NATO este considerata agresiune impotriva Aliantei* SUA, la randul lor, se afla in relatii incordate cu Israel, din cauza politicii permisive fata de Rusia, acuzata de evrei ca-i inarmeaza pe arabi*

Situatia internationala s-a tensionat dramatic in ultimele ore. Turcii sunt in strada inca de azi dimineata. Ei cer armatei sa intrevina impotriva Israelului care a atacat azi dimineata flotila internationala a militantilor propalestinieni, care se indrepta spre Fasia Gaza cu ajutoare. Cativa  de pasageri au fost ucisi (unele surse au dat 20 de victime, altele 9).Israelienii si-au motivat interventia armata prin existenta la bordul navei a militantilor inarmati. Problema este extrem de complicata deoarece mai mulţi deputaţi europeni se aflau, cu titlu personal, la bordul flotilei care transporta sute de militanţi propalestinieni şi ajutoare în Fâşia Gaza.

 
La televiziunile din Turcia se difuzeaza imagini de la atacul comandourilor israeliene din aceasta dimineata, iar oficiali de la Ankara ameninta cu represalii "fara precedent si incalculabile". Aceasta coinicide cu rechemarea de urgenta in tara a sefului de Stat Major al armatei Turciei, generalul Ilker Basbug, care era intr-o vizita in Egipt si cu chemarea prntru explicatii a tuturor ambasadorilor israelieni in tarile Europei. Turcia este stat membru NATO  iar un conflict cu Israelul ar antrena toata structura de securitate nord-atlantica, din  care face parte si Romania. Mai mult, Israelul a adoptat un ton virulent si la adresa SUA, presedintele Barak Obama fiind  considerat de catre evrei "tradator". Premierului Netaniahu i s-a cerut astazi sa-si anuleze intalnirea cu Obama, caruia i se reproseaza ca a renuntat la sanctiunile impotriva Rusiei in Consiliul de Securitate. 
Securitatea Israelului a fost grav afectata, spun evreii, in urma deciziilor luate de Administratia Obama pentru a cumpara influenta Moscovei in Consiliul de Securitate al ONU, in ideea impunerii de noi sanctiuni Iranului. Este vorba de ridicarea embargoului impus Rusiei de a vinde sisteme de racheta S-300, cautate de Iran tocmai pentru a contracara atacurile aeriene americane si israeliene asupra facilitatilor nucleare ale Iranului.
Luna trecuta, presedintele rus Dmitri Medvedev avertiza ca a treia conflagratie mondiala e pe cale sa inceapa.

vineri, 28 mai 2010

"Soarta lumii n-ar trebui sa fie decisa de albi batrani si bogati care se aduna in secret"

Cercetatorul Andrew Marshall despre Grupul Bilderberg
Interviu HotNews.ro


Jim Tucker, unul dintre cei mai neobositi "vanatori" ai bilderbergilor, a spus urmatoarele despre selectul grup al elitelor occidentale: "poate ca Dumnezeu a creat Universul, dar, in privinta planetei Pamant, mesajul Clubului Bilderberg catre Dumnezeu este simplu: multumim, dar mai departe avem noi grija"*. Mai multe surse au anuntat ca saptamana viitoare ar putea avea loc cea de-a 58-a intalnire a Bilderberg Group, in localitatea spaniola Sitges, in apropiere de Barcelona. Andrew Marshall, cercetator in cadrul Centre for Research on Globalization, vorbeste pentru HotNews.ro de "fenomenul" Bilderberg.


Adrian Novac: Ai studiat si ai scris despre Grupul Bilderberg. Multa lume se intreaba ce e de fapt acest grup: un club social unde elita mondiala vorbeste libera despre evenimente curente sau e un guvern secret al lumii, asa cum sustin unii?

Andrew Marshall: Nici una, nici alta. Grupul Bilderberg actioneaza ca o organizatie internationala de tip think-tank, foarte secreta de felul ei si care nu ofera acces public la documentele sau la discutiile sale. Nu este un club social, deoarece membrii sai discuta chestiuni majore legate de politica, economie si societate. Pana la un anumit punct, este ceea ce pretind bilderbergii - "un mediu informal unde oamenii sunt liberi sa se intalneasca si sa discute deschis diferite probleme". Totusi, deoarece oficiali publici participa la aceste intalniri si chestiuni de interes public sunt luate in discutie, ele ar trebui sa fie la fel de deschise si de transparente precum Forumul Economic Mondial.
Grupul Bilderberg NU este un guvern mondial secret, nu are un astfel de statut institutional. Este o organizatie internationala de tip think tank, iar membrii sai si agenda de discutie sunt deseori modelate in jurul ideii de guvernare globala, care reprezinta, in parte, obiectivul formarii grupului si un punct central al intalnirilor pe care le au.
Dar nu trebuie sa confundam institutia cu scopurile sale. Bilderberg este, la modul simplu, un think tank occidental, fara indoiala cel mai puternic din lume, unde elitele occidentale din cercurile militare, politice, academice, ale serviciilor de informatii, economice, industriale si bancare se intalnesc pentru a discuta si a ajuta la creionarea schimbarilor majore globale la nivel social, politic si economic.

A.N.: Intalnirile grupului Bilderberg se desfasoara mereu timp de 3-4 zile. Ce vorbesc bilderbergii in timpul acestor conferinte? Exista vreun subiect ce revine mereu pe agenda discutiilor?
A.M.: Ei se concentreaza deseori pe evenimente actuale, dar un subiect ce se discuta in mod sigur la fiecare intalnire este starea economiei mondiale. Acest lucru se intampla deoarece principalele persoane si institutii din economia globala sunt reprezentate intotdeauna la intalnirile Bilderberg. De la banci precum Goldman Sachs (care este mereu prezenta), la banci centrale importante (Fed-ul, Fed-ul din NY, Banca Centrala Europeana etc), pana la presedintele Bancii Mondiale si liderii Fondului Monetar International, ai Organizatiei Mondiale a Comertului, la care se adauga multi ministri de finante si oficiali ai trezoreriilor, economia globala este un punct de atractie in timpul intalnirilor.

Politica externa este o alta chestiune majora luata in discutie, iar la intalniri participa reprezentanti de rang inalt din domeniul militar si al informatiilor, oficiali diplomatici straini, de exemplu din Departamentul de Stat si Consiliul de Securitate Nationala, sefi ai diplomatiilor dintr-o serie de tari occidentale, precum si oficiali NATO.

Avand in vedere reuniunea care se apropie, ne putem astepta ca probleme principala sa o reprezinte criza datoriilor din Europa, mai ales daca ne gandim ca intalnirea este gazduita de Spania, o tara ce ar putea fi lovita din plin de criza. O alta tema majora ce ne asteptam sa fie discutata este razboiul purtat de NATO in Afganistan si extinderea acestui conflict in Pakistan. De asemenea, este foarte probabil ca Iranul sa fie pe agenda discutiilor.

A.N.: Cine decide lista participantilor la intalniri? Poate cineva "sa-si cumpere" locul pe lista participantilor?
A.M.: Lista invitatilor este determinata de Comitetul Director al Grupului Bilderberg, alcatuit din cate doua persoane din 18 tari, care participa mereu la intalniri. Comitetul Director este format in principal din membri pe termen lung, multi care au participat la prima intalnire, cea din 1954, precum fostul bancher David Rockefeller, care inca ia parte la fiecare reuniune.

Nu  exista o lista publicata a Comitetului Director actual, dar informatiile care au transpirat in presa au indicat ca anumite persoane fac parte din Comitet, asa cum sunt David Rockefeller si Henry Kissinger, care si el participa la fiecare reuniune.

Categoric ca banii ajuta sa ajungi pe lista participantilor, insa, cu toate acestea, acest lucru are mai mult de-a face cu "pe cine cunosti" mai mult decat cu "cati bani ai". Se intampla insa ca "pe cine cunosti" si te ajuta sa ajungi acolo are, de asemenea, o gramada de bani. Cei care participa in mod regulat la aceste intalniri sunt oamenii care determina valoarea si puterea sistemului monetar global (bancherii centrali), oameni care determina valoarea banilor: puterea iti aduce un loc pe lista mai rapid decat ti l-ar aduce banii, dar foarte des cele doua merg impreuna. Membrii Comitetului Director invita de asemenea politicieni, academicieni si industriasi/bancheri tineri, care sunt in ascensiune si de perspectiva, caci participarea la o intalnire a grupului Bilderberg iti poate propulsa rapid cariera daca cei de-acolo te plac.

A.N.: Cei care participa la aceste intalniri o fac in calitate oficiala sau de persoane private? Informatiile auzite la intalniri sunt impartite cu guvernele tarilor lor?
A.M.: Participantii iau parte la reuniuni ca persoane private. Cu toate acestea, multi oficiali publici din tari occidentale participa la intalnirile Bilderberg si deseori merg pe banii contribuabililor. In Statele Unite, participarea la astfel de intalniri este considerata o infractiune, deoarece se incalca astfel asa-numitul Logan Act. Acesta interzice oficialilor americani sa se intalneasca in secret cu persoane private, in special din domeniul industriei.

Bilderbergii au insistat ca oficialii publici nu participa in calitate "oficiala", adica in calitate de reprezentanti ai guvernelor lor. Totusi, Bilderberg "incurajeaza" participantii la reuniuni sa discute si sa ofere informatii de la intalniri cu liderii tarilor respective. Vorbim aici de un paradox interesant, caci Grupul Bilderberg cere secret absolut, insa e foarte fericit ca "oficialii publici" participa si relateaza despre intalniri superiorilor lor. Astfel incat, in timp ce Bilderberg nu ofera guvernelor rapoarte politice in mod deschis, ei influenteaza facatorii de opinie in incercarea de a obtine un consens general in ceea ce privesc chestiunile majore.


Un forum pentru "socializarea elitelor"

A.N.: Unde si cand poate cineva folosi informatiile obtinute la intalnirile grupului?
A.M.: Le poate folosi cat de repede posibil. Nu li se permite sa mearga sa vorbeasca cu presa despre ele sau chiar sa vorbeasca public despre intalniri si despre lucrurile discutate. Cu toate acestea, participantii actioneaza deseori in interesul Grupului Bilderberg.

Inca o data, acest lucru nu sugereaza ca Bilderberg “da ordine”, ci ca el este un forum pentru “socializarea elitelor”, in cadrul caruia lideri de seama din Europa Occidentala si America de Nord se aduna pentru a discuta, a dezbate si a obtine un consens general asupra unor probleme vitale. Participantii se intorc apoi la pozitiile pe care le ocupa si isi continua activitatea, fiind deseori in functii in care interactioneaza si socializeaza continuu cu alti membri ai grupului Bilderberg.

In acest fel, apare o influenta subtila, caci participantii actioneaza in interesul Grupului Bilderberg, deoarece ei impartasesc aceste interese si trebuie sa interactioneze cu muti dintre membrii sai, atat in calitate oficiala, cat si privata. Cei care actioneaza in interesul grupului si care se aliniaza cu obiectivele Bilderberg pot sa urce in mod constant prin birocratia institutionala. Deseori, politicienii care participa la intalniri ajung la cele mai inalte pozitii ale puterii politice.

A.N.: Influenta bilderbergilor este extinsa la nivelul intregului glob sau doar la unele tari si regiuni?
A.M.: Participantii la intalniri provin aproape in exclusivitate din Europa Occidentala si America de Nord. Exista, la diverse intalniri, invitati speciali din alte tari. De asemenea, Turcia este o exceptie notabila, fiind un membru vechi al grupului.

In plus, au fost anumite ocazii cand au participat reprezentanti (de obicei din mediul academic) din Rusia, China sau Iran, precum si din alte tari din Orientul Mijlociu.

Realitatea este ca majoritatea populatiei mondiale nu este reprezentata in niciun fel la aceste intalniri, caci America de Sud, Africa si Asia nu participa deloc. Cu toate acestea, deoarece natunile si elitele occidentale care participa sunt cele mai puternice natiuni si persoane din lume, deciziile lor afecteaza oameni din intreaga lume.  De aceea, discutiile grupului se invart adeseori in jrul chestiunilor legate de dezvoltarea “Lumii a Treia”.

intalniri cu liderii tarilor respective. Vorbim aici de un paradox interesant, caci Grupul Bilderberg cere secret absolut, insa e foarte fericit ca "oficialii publici" participa si relateaza despre intalniri superiorilor lor. Astfel incat, in timp ce Bilderberg nu ofera guvernelor rapoarte politice in mod deschis, ei influenteaza facatorii de opinie in incercarea de a obtine un consens general in ceea ce privesc chestiunile majore.Realitatea este ca majoritatea populatiei mondiale nu este reprezentata in niciun fel la aceste intalniri, caci America de Sud, Africa si Asia nu participa deloc. Cu toate acestea, deoarece natunile si elitele occidentale care participa sunt cele mai puternice natiuni si persoane din lume, deciziile lor afecteaza oameni din intreaga lume.  De aceea, discutiile grupului se invart adeseori in jrul chestiunilor legate de dezvoltarea “Lumii a Treia”.

Vezi un material realizat de History Channel despre Grupul Bilderberg



A.N.: Daniel Estulin, care monitorizeaza de multi ani Grupul Bilderberg, a declarat ca grupul a avut un plan de a diviza Canada in 1996. Cunosti si alte exemple in care grupul s-ar fi amestecat in afacerile interne ale unei tari?
A.M.: Da, Grupul Bilderberg a cautat deseori sa modeleze situatii politici nationale importante. Margaret Thatcher a participat la intalniri ale grupului, dar in momentul in care n-a fost de acord cu notiunea abandonarii lirei sterline si adoptarea euro, ea a provocat mania grupului, fiind inlocuita in scurt timp cu un alt membru Bilderberg, John Major.

Influenta bilderbergilor asupra afacerilor interne ale statelor este in cea mai mare parte subtila si foarte rar vizibila. Ea se manifesta mult mai des in selectarea si ascensiunea liderilor politici majori. Bill Clinton a fost invitat la o intalnire in timp ce era inca guvernatorul statului Arkansas. Dupa doi ani de la participarea sa la reuniune, Clinton a devenit presedintele SUA.

John Edwards a partcipat la intalnirea din 2004 si a impresionat atat de tare grupul cu discursul sau, incat bilderbergii l-au selectat sa fie vicepresedintele lui John Kerry pentru alegerile din acel an din SUA.

In Canada, Pierre Trudeau, Jean Chretien si Stephen Harper au participat fiecare la intalniri Bilderberg, inainte de a ajunge premieri sau cand erau in functie.

Cu toate acestea, grupul se concentreaza mai mult pe chestiuni internationale decat cele nationale; amestecul lor in treburile interne ale unei tari se face doar pentru a influenta interesul lor international. De aceea, daca exista un politician la putere care se afla in opozitie cu obiectivele grupului, bilderbergii isi vor folosi influenta pentru a sprijini sa ajunga la acea functie pe cineva care este mult mai inclinat fata de interesele lor.

A.N.: Exista vreun lucru de care sa le fie teama celor din Bilderberg? Au existat momente in istoria grupului cand membrii sai au avut opinii diferite legate de vreun subiect important?
A.M.: Bilderbergilor nu le place publicitatea. Ei au reusit, pana foarte curand (ultimii cinci ani), sa tina media mondiala intr-o "gaura neagra" in legatura cu intalnirile lor. La fiecare intalnire succesiva incepand din 2005 incoace, par sa fi fost dezvaluiri tot mai multe si discutii in presa din intreaga lume, chiar daca inca la un nivel foarte mic comparat cu importanta acestei conferinte. Expunerea lor este tot mai mare, iar bilgderbergilor nu le place publicitatea.

Bilderbergii sunt deseori in dezacord unii cu altii, ei discutand si contrazicandu-se in mod deschis. Nu exista UN SINGUR punct de vedere in cadrul Bilderberg. Mai ales in perioada in care neo-conservatorii erau la putere in Statele Unite, exista o animozitate crescuta intre europeni si americani in legatura cu probleme esentiale, precum dosarul iranian.

Opiniile lor diferite sunt insa un semn bun: ca nu exista o elita complet unita si ca sunt dezbinati intre ei. Cu toate acestea, trebuie sa avem in vedere ca disensiunile dintre bilderbergi sunt mai mult legate de "mijloace" decat de "scopurile" pe care le urmaresc. Spre exemplu, e putin probabil ca bilderbergii sa se contrazica in legatura cu obiectivul crearii unei banci centrale globale, insa ei pot sa nu fie de acord cu felul in care vor face acest lucru, ce institutie sa fie transformata in banca centrala mondiala etc. Mai mult, e putin probabil ca se vor contrazice in legatura cu prezenta NATO in Afganistan sau cu folosirea Aliantei Nord-Atlantice ca o institutie a militarismului si imperialismului international, insa cu siguranta se vor certa in legatura cu situatia precisa in care sa foloseasca NATO, cum sa foloseasca alianta si sa utilizeze puterea acesteia.

De exemplu, au existat o multime de disensiuni in ceea ce priveste Irakul, multi dintre bilderbergi opunandu-se invaziei; aceasta este o chestiune care creeaza divergente in cercurile elitei chiar si astazi. Totusi, disensiunile au avut in vedere mai degraba notiunea de "ocupatie", in opozitie cu cea mai simpla de "schimbare de regim". A fost in interesul tuturor sa-l inlature pe Saddam Hussein insa membrii grupului s-au contrazis daca trebuie sa fie o interventie militara sau o ocupatie militara.

Iranul este o problema ce i-a dezbinat si continua sa-i divizeze pe bilderbergi si astazi. Din nou, problema aflata in mijlocul dezbaterii nu este cea a "exploatarii economice" si a "imperialismului". Mijloacele "exploatarii" si cele ale "imperialismului" sunt cele care stau la baza disensiunilor.


David Rockefeller, mai influent decat presedintele SUA

A.N.: Participantii la intalniri trebuie sa depuna un juramant de confidentialitate. A
in iulie 2009
incalcat vreodata cineva acest cod al tacerii?
A.M.: Oamenii au vorbit despre diferite intalniri si activitati generale. Nu am informatii despre vreo persoana care sa fi incalcat acest juramanat sau care a fost certata pentru ca a facut asta, insa participantii au relatat doar chestiuni  minore dezbatute acolo. Una dintre aceste declaratii a venit din partea presedintelui Grupului, Etienne Davignon, care a spus unui canal media european ca moneda euro a fost dezbatuta in cadrul intalnirilor Bilderberg. Nu cred insa ca el, ca presedinte al Grupului, nu va fi invitat din nou la intalniri. Nu a existat insa nicio sursa care sa relateze totul despre Grupul Bilderberg.

A.N.: Reusesc bilderbergii sa-si implementeze mereu cu succes agenda sau cateodata dau si gres?
A.M.: Ca toate institutile create de oameni, si Grupul Bilgerberg este plin de probleme. Bilderbergii sunt departe de a fi perfecti. La intalnirea de anul trecut, au pus la punct o agenda pentru crearea unei "trezorerii globale" si au anuntat ca sprijina negocierile ce urmau sa aiba loc la summit-ul de la Copenhaga. Cu toate acestea, discutiile din capitala Danemarcei au esuat iar acest lucru a dus la intarzierea planurilor Bilderberg.

Acest lucru s-a intamplat deseori si in legatura cu integrarea europeana. In 2005, cand alegatorii francezi si olandezi au votat "Nu" in ceea ce priveste Constitutia Europeana, Grupul Bilderberg a fost furios. Asa incat, multi dintre membrii grupului, care sunt personaje-cheie in Uniunea Europeana, au trecut la implementarea Tratatului de la Lisabona.

Atunci cand irlandezii au votat pentru prima oara "Nu" in legatura cu tratatul, acest lucru a fost o lovitura pentru bilderbergi. De fiecare data cand agenda Grupului Bilderberg este intaziata, se intampla din cauza ca democratia functioneaza, ca oameni simpli sunt implicati in procesul de decizie. Acest lucru spune multe despre agenda si mijloacele Grupului Bilderberg.

A.N.: Dar bilderbergii iau doar decizii "proaste" pentru lume sau, din contra, ei imbunatatesc viata oamenilor din intreaga lume?
A.M.: Grupul Bilderberg imbunatateste vietile membrilor sai si ale institutiilor care il compun. Ei actioneaza si iau decizii care aduc foloase elitei occidentale si sunt deseori nocivi si daunatori pentru vietile majoritatii oamenilor. De exemplu, la intalnirea din 1973, Grupul Bilderberg a discutat despre iminenta crestere globala a pretului la petrol. Dezbaterile lor nu s-au centrat pe cum sa previna aceste majorari de preturi sau cum sa ajute oamenii sa treaca peste scumpiri, ci cum sa dirijeze fluxul de petro-dolari din statele producatoare de petrol in sistemul bancar occidental si apoi cum sa imprumute acesti bani tarilor in curs de dezvoltare.

Acest lucru a dus, in ultima instanta, la varful de crestere a pretului la petrol din 1970 si la majorareaa de catre Rezerva Federala (care fost mereu reprezentata la Bilderberg), a dobanzilor la imprumuturile internationale, fapt care a provocat criza datoriilor din anii '80.

Agenda lor este legata in special de centralizarea puterii globale. Acest lucru pare un blestem pentru interesele populatiei mondiale.

A.N.: Ni s-a spus mereu ca presedintele Statelor Unite este cea mai puternica persoana din lume. Exista cineva "deasupra" lui? Cine-l manipuleaza pe liderul de la Casa Alba?
A.M.: Nu exista vreo structura sau pozitie oficiala despre care sa putem spune ca este mai puternica decat presedintele Statelor Unite ale Americii, dar as preciza ca presedintele SUA, la fel ca alti lideri politici majori, este mai mult o marioneta decat un presedinte. Puterea lui nu este un lucru absolut. Rezerva Federala din SUA determina valoarea dolarului american, inflatia, rata dobanzilor, iar deciziile pe care le ia afecteaza atat economia nationala, cat si cea globala. Seful Fed este mai puternic decat presedintele SUA, care de fapt nu are niciun fel de autoritate asupra deciziilor luate de Rezerva Federala.

Bancile Centrale au fost si sunt, in practica, institutii mult mai puternice decat statele-natiune.

In Statele Unite, as spune ca David Rockefeller este una dintre cele mai puternice persoane, cu siguranta mai puternic decat presedintele. Presedintii apar si dispar, insa Rockefellerii raman intotdeauna. Ei sunt o familie dinastica de bancheri si industriasi. James Wolfensohn, fostul presedinte al Bancii Mondiale, a declarat la Consiliul Relatiilor Externe cu ocazia celei de-a 90-a aniversari a lui David Rockefeller, ca familia Rockefeller a fost cea mai influenta familie in toata chestiunea "globalizarii".

In acest fel, trebuie sa facem o distinctie intre elitele nationale obisnuite si elitele globale. David Rockefeller a fost membru si fondator al numeroase institutii si organizatii globale de tip think tank, care au ajutat la modelarea elitelor sociale, politice si economice. De aceea, influenta sa, desi e mai discreta decat cea a presedintelui american, este mult mai mare decat a liderilor politici. Cei care modeleaza mintile si formeaza carierele unor lideri politici sunt de departe mult mai influenti in interiorul structurilor de putere decat insisi liderii politici.

In acest context, banul este rege si cei care controleaza valoarea sistemului monetar global exercita o putere mult mai mare decat cei care conduc aparatul politic din natiunile-stat, care nu fac altceva ei insisi decat sa serveasca pur si simplu interesele economice globale. Vorbim aici despre diferenta intre puterea formala si cea informala si influenta.
A.N.: Uniunea Europeana este o creatie a Grupului Bilderberg?
A.M.: Bilderberg a fost creat initial cu scopul de a integra Europa. Sa spui ca este "o creatie" a Grupului Bilderberg este intr-un fel neadevarat, deoarece au fost multe institutii si organizatii implicate in formarea Uniunii Europene. Grupul Bilderberg a fost categoric unul dintre cele mai influente si mai de succes in constituirea Uniunii.

Crearea UE a fost unul dintre subiectele cele mai de durata din intalnirile grupului, iar bilderbergii inca nu au reusit sa-si atinga toate obiectivele legate de Europa. Moneda euro a fost un subiect de discutie si dezbatere si multi dintre cei implicati in crearea fundatiilor intelectuale, politice, economice si monetare ale Uniunii Europene au participat la intalnirile Bilderberg.

A.N.: Care sunt rolurile pe care Banca Mondiala si Fondul Monetar International le joaca in crearea/activitatea Grupului Bilderberg? Dar NATO si ONU?
A.M.: Oficiali din aceste institurii sunt prezenti intotdeauna la intalnirile Bilderberg, in special sefii FMI, ai Bancii Mondiale si ai NATO. Rolul lor exact in implementarea agendei Bilderberg si in participarea la activitatile grupului este neclar, dar cu certitudine ca aceste institutii si cei care le conduc sunt aliniati intereselor Bilderberg.

De exemplu, functia de presedinte al Bancii Mondiale este decisa de catre Grupul Bilderberg. Bilderbergii promoveaza oameni din interiorul lor, sugerand ca acestia ar trebui sa ocupe aceasta pozitie. Oficiali publici merg la presedintele SUA cu aceasta propunere, iar acesta pare sa urmeze mereu sfatul grupului si numeste acea persoana ca director al Bancii Mondiale. La urma urmei, nu ar fi cea mai stralucita idee sa numesti pe cineva intr-o pozitie ce are atata putere si influenta in economia globala daca grupul Bilderberg nu si-a dat acordul in legatura cu acea persoana!

Aceste institutii ajuta la modelarea economiei politice mondiale prin mijloace care servesc interesele Bilderberg. Nu sugerez ca tot ceea ce fac ele este decis de catre Bilderberg, insa subliniez din nou aceasta "socializare a elitelor", care este rolul final al grupului Bilderberg: aducerea laolalta a elitelor globale care gandesc la fel, care privesc lumea si locul unde ar trebui sa ajunga intr-o maniera cat se poate de identica .

Are sens daca stai sa te gandesti ca membrii sai conduc aceste institutii intr-o maniera care serveste intereselor Bilderberg, caci ei impartasesc tocmai aceste interese. Grupul Bilderberg ajuta la modelarea opiniilor despre lume ale elitelor, astfel incat influenta sa este mai degraba discreta decat directa.

A.N.: Care sunt motivele pentru care aceste persoane (politicieni, bancheri si directori executivi foarte influenti) incearca sa creeze Noua Ordine Mondiala?
A.M.: "Noua Ordine Mondiala" este o expresie retorica care este folosita deseori pentru a comunica o idee de "guvernare globala " sau de "guvern global". Ideea este ca "Noua Ordine Mondiala" ar reprezenta o transformare totala a sferelor socio-politico-economice intr-un sistem si o structura de guvernarare globala.

In acest sens, suntem martorii unor apeluri pentru o "Noua Ordina Mondiala", asociate cu incercari de a crea institutii si mecanisme globale noi.

David Rockefeller a scris in cartea sa din 2002, "Memorii", ca "Unii chiar sunt convinsi ca am fi parte dintr-o cabala secreta care actioneaza impotriva celor mai bune interese ale Statelor Unite, caracterizandu-mi familia si pe mine ca "internationalisti" si  conspiratori, alaturi de alte persoane din lume, in vederea construirii unei structuri globale politice si economice mai
David Rockefeller si Nicolae Ceausescu (1978)
David Rockefeller si
Nicolae Ceausescu (1978)
Foto: Agerpres
integrate - O Singura Lume, daca doriti. Daca aceasta este acuzatia, ma declar vinovat si sunt mandru de ea".

Ideea generala este ca perioada statelor-natiune se apropie de sfarsit si ca ele vor fi inlocuite de structuri continentale sau supra-nationale, asa cum este Uniunea Europeana si, in  final, cu un sistem de guvernare globala. In acest fel, apelurile la o "Noua Ordina Mondiala" tind sa fie apeluri pentru o guvernare globala mai extinsa.

In ultima instanta, scopul este puterea. Ce vor cei mai puternici oameni din lume? Mai multa putere. Cand ai atata putere si atata bogatie, exista putine lucruri dupa care tanjesti, in afara de mai multe putere si mai multa bogatie. Asa incat, o "Noua Ordine Mondiala" este din ce in ce mai mult "Ordinea Lor Mondiala".


Tacerea media

A.N.: Cum se face ca in presa importanta din lume nu prea vedem informatii legate de intalnirile Grupului Bilderberg? De ce au hotarat sa se intalneasca in secret, departe de ochii publicului si al presei?
A.M.: Nu vedem prea multe relatari despre intalnirile Bilderberg deoarece multi dintre participanti sunt reprezentanti ai organizatiilor si corporatiilor media din intreaga lume. In Statele Unite, CEO-ul de la "Washington Post" si cativa membri din consiliul de conducere al publicatiei "New York Times" sunt deseori prezenti la intalnirile Bilderberg.

Chiar si ziaristi si editori seniori de la publicatii precum "Economist" si "Financial Times" participa la intaniri, la fel cum sunt prezenti si directori executivi de la conglomerate media importante, precum General Electric, News Corp. sau Time Warner.

Acest lucru permite grupului sa mentina o "tacere" media legata de intalnirile sale. Cu toate acestea, in ultimii cativa ani se observa ca secretomania presei este pusa din ce in ce mai mult la incercare.

Bilderbergii afirma ca se intalnesc "in particular", nu "in secret", lucru care nu este decat o interpretare retorica. Ei sustin ca se intalnesc "in particular" pentru a putea vorbi "liber" si "deschis" si, de aceea, sa poata sa dezbata si sa discute chestiuni cu mai multa claritate.

Totusi, in realitate, intalnirile lor sunt secrete si nedemocratice. Ideea ca oficiali publici trebuie sa se intalneasca "in particular" ca sa "discute liber" este in opozitie cu principiile democratice. De ce oficiali publici nu vorbesc liber in public? Dupa cum se presupune, functiile lor trebuie sa serveasca interesul public, deci publicul ar trebui sa determine ce trebuie sa faca oficialii si cu cine ar trebui sa discute "liber". Asa cum a spus John F. Kennedy intr-un discurs tinut, in 1961, in fata American Newspaper Association: "Insasi cuvantul in secret este incompatibil cu o societate libera si deschisa, iar noi, ca oameni, suntem in mod inerent si istoric opusi societatilor secrete, juramintelor secrete si actiunilor secrete. Am decis cu mult timp in urma ca pericolele tinuirii excesive si nefondate ale faptelor pertinente depasesc cu mult pericolele care sunt citate pentru a le justifica. Chiar si astazi, exista putina valoare in asigurarea supravietuirii natiunii noastre daca traditiile noastre nu supravietuiesc odata cu ea".

Daca bilderbergii actioneaza in interesul oamenilor de pretutindeni, discutiile lor trebuie sa fie deschise pentru toti oamenii. E un adevar extrem de simplu. Intalnirile lor sunt secrete tocmai pentru ca nu doresc ca oamenii sa stie despre ce discuta ei.

A.N.: Exista alte grupuri sau organizatii similare cu Bilderberg?
A.M.: Da, exista. Comisia Trilaterala** a fost creata de Zbigniew Brzezinski si David

Rockefeller in 1973, ca o institutie-sora a Grupului Bilderberg. Amandoi erau membri de mult timp ai Grupului Bilderberg si, in cadrul intalnirii din 1972, au facut propunerea de a se crea Comisia Trilaterala, care sa aduca impreuna elite din America de Nord, Europa Occidentala si Japonia. Bilderberg a dorit astfel sa ramana un grup exclusiv occidental, iar Comisia Trilaterala a fost creata cu intentia de a integra si Japonia.

In timp ce Bilderberg are circa 120-130 de invitati in fiecare an, la intalnirea Comisiei Trilaterale participa anual aproximativ 300 de persoane. Astazi, comunitatea CT inlude nu doar persoane din Japonia, dar si din alte natiuni asiatice, precum China si India, de unde participa tot mai multi reprezentanti .

Scopul Comisiei Trilaterale a fost acela de a crea "o comunitate a natiunilor industriale", dar si sa coordoneze si sa ajute la socializarea elitelor din aceste trei regiuni majore intr-o structura de putere globala mult mai unita: sa coordoneze agende si politici economice si de afaceri externe.

In acest fel, Comisia Trilaterala include reprezentanti din sectorul militar, bancar, academic, intelectual, politic, economic, al serviciilor de informatii, din media, sindicate si ONG-uri, cu scopul de a construi o elita transnationala mai unita. Spre deosebire de Bilderberg, Comisia Trilaterala are o pagina de internet si pune la dispozitia publicului rapoarte si publicatii diverse (chiar daca atunci cand le studiezi nu spun prea multe despre activitatile si intalnirile lor).

Chiar de la originile sale, Comisia Trilaterala si-a aratat dispretul pentru democratie, prin publicarea raportului (disponibil pe pagina lor de internet) "Criza democratiei", in care, in esenta, autorii au afirmat ca problema democratiei este aceea ca este prea multa. Acest studiu a fost scris in contextul miscarilor pentru drepturi civile si anti-razboi din SUA, iar autorii studiului au sugerat ca "puterea" si "autoritatea" statelor de a actiona erau in scadere. Autorii concluzionau ca, pentru supravietuirea "democratiei", trebuia ca ea sa fie cat mai putina. In esenta, studiul incerca sa defineasca "democratia" si sa intrebe: democratie pentru cine anume?

A.N.: E gresit sa afirmam ca actuala criza globala este un rezultat al deciziilor luate de Bilderberg?
A.M.: Ca sa raspund simplu, da. Acest lucru ar da mult prea mult credit Grupului Bilderberg. Criza economica mondiala este rezultatul unei multitudini de ideologii, institutii, persoane si politici. Vinovatii au fost bancile centrale, departamentele si oficialii din finante si trezorerii, marile banci internationale, ideologia neoliberala, institutii financiare globale (precum FMI si Banca Mondiala, OMC), precum si un amestec de alti actori si institutii (presedinti, banci de investitii etc).

Acum, trebuie sa precizam ca o mare parte dintre persoanele si institutiile care au jucat un rol central in aparitia crizei economice globale este reprezentata la Bilderberg, de la banci centrale si trezorerii, pana la institutii financiare globale si banci. Acest lucru nu inseamana totusi ca Bilderberg "a provocat" criza, ci pur si simplu ca multi dintre membrii grupului au avut un rol important in acest lucru.

Criza economica globala a fost o tema importanta de discutii la intalnirile Bilderberg si, din lucrurile ajunse in presa, multi bilderbergi sunt ingrijorati ca o criza economica globala atat de mare ar putea sa-i afecteze chiar si pe ei.

A.N.: Intalnirea de anul trecut a avut loc la Atena. Exista vreo legatura intre acea reuniune si evenimentele care au loc in prezent in Grecia?
A.M.: Nu pot sa indic nicio legatura directa intre cele doua, dar este, cel putin, un simbol extrem de important: acolo unde merge Grupul Bilderberg, urmeaza deconstructie organizata. Evenimentele din Grecia si masurile de austeritate impuse elenilor de catre Uniunea Europeana si Fondul Monetar International sunt dovada ca multi oficiali si numeroase institutii legate de Bilderberg sunt, de asemenea, implicate in situatia din Grecia.

Acest lucru nu indica in mod implicit ca scopul reuniunii Bilderberg de anul trecut a fost acela de a se ocupa de situatia din Grecia. Acest lucru este foarte probabil sa fie una dintre chestiunile foarte importante in cadrul reuniunii din acest an.


Sitges, Spania, 2010

A.N.: Unii cunoscatori ai fenomenului Bilderberg au anuntat deja ca intalnirea din acest
Proteste anti-Bilderberg
Proteste
anti-Bilderberg
Foto: Captura Youtube.com
an va avea loc saptamana viitoare in Spania. Ce crezi ca se va afla pe agenda discutiilor din 2010?
A.M.: Chestiunea principala cred ca va fi actuala criza globala a datoriilor. Bilderbergii vorbesc in termeni mai clari decat este obisnuita opinia publica, astfel incat nu exista iluzii sau informatii eronate potrivit carora criza din Grecia este un incident izolat. Ceea ce se intampla in Grecia se va extinde la lumea occidentala, industrializata.

Criza datoriilor este o criza a civilizatiei occidentale, iar bilderbergii nu au niciun fel de iluzie in legatura cu acest lucru. In ultimele cateva luni, bancile centrale si institutii financiare internationale (precum Bank for International Settlements si Fondul Monetar International) au emis rapoarte si avertismente in legatura cu o criza globala a datoriilor: exact acesti oameni si aceste institutii sunt reprezentati la intlanirile Bilderberg. Este sigur sa afirmam ca aceasta criza va fi subiectul principal la reuniunea din acest an.
 
De asemenea, este semnificativ ca intalnirea are loc in Spania, despre care multi cred ca va fi una dintre urmatoarele tari lovite de criza datoriilor.

Alte subiecte importante ce vor fi foarte probabil abordate la reuniunea din 2010 sunt razboiul din Afganistan si extinderea lui in Pakistan, precum si dosarul iranian. Ambele chestiuni sunt adevarate butoaie cu pulbere. Posibilele razboaie din Pakistan si Iran ar avea sanse foarte mari sa devina razboaie mondiale, astfel incat, faptul ca natiunile occidentale importante preseaza pentru interventie si sanctiuni tot mai mari in cele doua tari, fac ca ambele probleme sa fie subiecte fierbinti de discutie.
A.N.: Ce crezi: Grupul Bilderberg este cel care hotaraste soarta lumii? De ce ar trebui sa ne temem de deciziile pe care le iau bilderbergii?
A.M: Soarta lumii este mai mult o chestiune teoretica si filozofica, decat una academica. Soarta lumii este decisa de catre persoane, institutii, idei, ecosisteme, sisteme sociale, politice si economice, de cicluri naturale. Acest lucru i-ar da Grupului Bilderberg mult prea mult credit in istoria lumii.

Grupul Bilderberg poate si deseori urmareste sa modeleze evenimentele mondiale, insa, cu toate acestea nu inseamna ca el este de facto un guvern mondial.

Elitelor le place sa-si imagineze ca au control absolut, insa de multe ori lumea le trimite mementouri ca nicio persoana nu poate controla, in totaliatate, nici macar propriul destin, cu atat mai putin pe cel al oamenilor din jur. Pentru fiecare actiune, exista o reactiune egala si opusa. Agenda elitelor este deseori contracarata de agenda oamenilor simpli.

Un exemplu in acest sens il reprezinta proiectul elitelor de integrare a Americii de Nord, o incercare de a construi aceasta zona intr-un mod similar cu cel al Uniunii Europene. Este un proiect creat in totalitate de elite, nu este discutat sau dezbaut in mod public, ci doar in particular si in secret. Indiferent de efortul initiatorilor, proiectul nu-si atinge obiectivele.

Mai mult, in timp ce elitele discuta de necesitatea de a modela gandirea sociala pentru a-i determina pe cetateni sa se vada nu ca "americani" sau "canadieni", ci mai degraba ca "nord-americani", ei au determinat o mica grupare de cetateni-activisti din America de Nord sa se opuna acestui proiect de integrare. Astfel incat, putem vedea cetateni si grupuri de interese din intreaga America de Nord, de la stanga politica pana la dreapta esichierului politic, discutand si lucrand impreuna pentru a se opune proiectului integrarii Americii de Nord.

Acest lucru nu este pentru mine un semn al detinerii puterii absolute. Cu toate acestea, ar trebui sa ne preocupe intalnirile Bilderberg si ce se discuta acolo.

N-ar trebui insa sa ne temen de Bilderberg. Ei se intalnesc in secret deoarece "se tem" de opinia publica si de puterea adevarata pe care o au oamenii, ce pot oricand sa ia le puterea si bogatia.

Bilderbergii actioneaza si reactioneaza la frica, asa incat noi trebuie sa contrabalansam aceasta cu o atitudine deschisa si sincera. Nu trebuie sa-i privim cu teama, ci cu curiozitate sincera si oportuna. Trebuie sa intelegem, sa expunem si sa demascam intalnirile si agenda Bilderberg, ca sa jucam un rol mai activ si mai direct in situatiile socio-politico-economice in care participam. Nu exista loc pentru teama atunci cand cautam adevarul si dreptatea.

Cei care detin puterea sunt cei care se tem mai mult, deoarece au o paranoia implacabila ca pierd puterea, lucru care ii face sa ia masuri mai drastice pentru a se mentine in frunte si a-si extinde influenta. 

Fundatiile sociale, politice si economice ale lumii trebuie determinate de oameni si nu de catre batrani albi si bogati, de 120 de ani, care se tem atat de mult de oameni ca trebuie sa se intalneasca si sa vorbeasca in secret.

Daca va uitati la binele facut de-a lungul istoriei de anumite persoane si popoare, el a fost facut la vedere, ca toti sa poate vedea si sa invete din el. Cei care vorbesc si lucreaza pentru adevar, egalitate, dreptate si libertate o fac in mod deschis si cu dedicatie. Cei care cauta castigul personal, puterea si bogatia, nu-si fac publice scopurile si atitudinele, caci sunt lipsiti de onoare, integritate si se opun idealurilor de adevar si justitie. Ceea ce se face pe merit, trebuie facut in mod deschis. Cu aceasta perspectiva in minte trebuie sa studiem Grupul Bilderberg.


Vezi
aici informatii suplimentare despre Grupul Bilderberg.

Citeste mai multe despre Centre for Research on Globalization (CRG).


* Citatul a aparut in cartea "Clubul Bilderberg - Conducerea secreta a lumii", de Daniel Estulin, Editura Meditatii, 2008, pag.79

** Intlanirea europeana regionala a Comisiei Trilaterale va avea loc la Bucuresti, intre 15-17 octombrie 2010.



REFERINŢE
Reuniunea Bilderberg din 2010 va avea loc in luna iunie in localitatea spaniola Sitges - surse