Adevăr istoric rostit acum aproape un secol:

 "Ţara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe”

Opt noiembrie este sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, în jurul cărora Biserica adună şi serbează toată obştea, tot "soborul" de îngeri laolaltă, ieşiţi victorioşi din confruntarea cu răul absolut.

Tuturor celor care poartă numele sfinţilor acestei zile de 8 noiembrie (printre care se număra şi fiica mea) le urez sănătate, fericire şi, nu în ultimul rând, înţelepciune!

Dacă despre semnificaţia religioasă a acestei zile s-au scris tomuri intregi, despre simbolistica în istoria românilor a luptei purtate de arhangelul Mihail nu prea îndrăznesc mulţi să scrie din cauza controverselor legate de mişcarea legionară.

 

Şi pentru că în marasmul de astăzi, care se agravează zi după zi, orizontul nostru spiritual, cultural şi politic se îngustează îngrijorător, se cuvine a pune, cu această ocazie, reflectorul pe episodul legionar al istoriei noastre, care a reuşit să stârnească interesul unor personalităţi complexe ale spiritului românesc precum  Nae Ionescu sau Mircea Eliade. Se spune că învingătorii scriu istoria. Cum în deceniile care au urmat mişcării legionare tot ceea ce s-a consemnat a însemnat o uriaşă şi revoltătoare mistificare a trecutului, este lesne de înţeles că şi în prezent cei care scriu istoria au alte interese decât cele ale românilor. Legionarii nu au fost nişte sfinţi, dar n-au fost nici demonii arătaţi cu degetul în cărţile de istorie.

Despre ei, Wikipedia menţionează: Legiunea Arhanghelul Mihail, numită pe scurt Mişcarea Legionară, a fost o organizaţie naţionalistă din România interbelică. A fost creată la data de 24 iunie 1927 de către Corneliu Zelea Codreanu. Organizaţia a avut un caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit şi antimasonic.
Co-fondatori ai mişcării au fost, pe lângă Zelea-Codreanu, Ion Moţa, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu şi Ilie Gârneaţă.
În anul 1930 Corneliu Zelea Codreanu înfiinţează o organizaţie anexă a Mişcării Legionare, intitulată Garda de Fier, organizaţie care să cuprindă în rândurile sale orice partid sau grupare, indiferent de adversităţile politice, care doreşte să lupte împotriva expansiunii comunismului din URSS. După aceasta Mişcarea Legionară a fost denumită uneori şi Garda de Fier.
Despre originile mişcării, Neagu Djuvara (n. n.- un istoric autentic, nu un falsificator, dar ignorat cu desăvârşire de programa şcolară) scrie: "Să nu credeţi, cum spun adversarii Mişcării Legionare, că a fost o copie a nazismului sau a fascismului. Mişcarea Legionară a fost o mişcare autohtonă, născută din grupări studenţeşti anticomuniste"^[3]
Legiunea nu a avut un program politic oficial. În cuvintele lui Corneliu Zelea-Codreanu, "Ţara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe. Aceasta este părerea noastră."^[4]. Pentru alegerile parlamentare din 1933, însă [...] "legionarii s-au pregătit de alegerile din ţară cu un program atât de violent fascist, antisemit si antioccidental, încât liberalul I. G. Duca, însărcinat de rege să organizeze alegerile, a crezut de cuviinţă să interzică participarea la alegeri a Gărzii de Fier". ^[5].