duminică, 18 septembrie 2011

Culmea sancțiunilor la PDL Brăila: suspendarea din funcții inexistente

Constantin Dumitriu devine din ce în ce mai penibil. Pentru că nu are argumente suficiente împotriva democrat-liberalilor care stau în calea fericirii sale ( a se citi impunerea autorității într-un partid destructurat din cauza propriilor greșeli), a reușit imposibilul. Adică i-a suspendat din toate funcțiile politice pe câțiva membri de partid care nu dețin nicio funcție. Aiuritoarele sancțiuni votate în BPJ au fost încurajate de deputatul Eugen Bădălan, dar nu au obținut și votul lui Viorel Balcan. Din motive pe care nu am reușit să le descifrez, Balcan s-a abținut la acest vot, adâncind și mai tare prăpastia dintre el și ceilalți doi cu care împarte puterea din ce în ce mai anemică a PDL Brăila.
Cei sancționați pe o perioadă de șase luni ar fi, potrivit surselor mele, Dănuț Lungu, Alfredo Pascale și Cristian Boală. Niciunul dintre aceștia nu deține funcție politică în PDL Brăila, astfel încât măsura luată împotriva lor nu arată decât lipsa de discernământ a unora care au planuri de a candida anul viitor. Cu alte cuvinte, nu-s în stare să conducă un partid, dar vor să conducă Brăila!

3 comentarii:

  1. domnilor alegerile nu se castiga decat cu disciplina , si sunt corecte aceste sanctiuni

    RăspundețiȘtergere
  2. Vorbesti de castigarea alegerilor?
    Cu cine sa le castigati? pe multi dintre voi nu va voteza nici nevestele.
    Eu cunosc fauna de la pdl,BPJ este o structura anchilozata,gazata,anesteziata,voteaza orice le spune TITI si cardinalul BADALAN.
    Componenta BPJ,lingai,impusca francul,parazitii pdl,particole care graviteaza in jurul casei de bani a dnei FRIGIOIU,(pana cand si un audit financiar isi baga nasul), consilieri trecuti la profesionism, pupincuristii,migrantii,gen JURUBITA DOINA,secaturi cate vrei. Cu astia vreti sa castigati voi Braila?
    Voi nu sunteti macar nici orbul care nimereste braila.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dlor si Dnelor,
    A incdeput circul.....ITITULE dc nu intelegi ca ai incdeput sa iti rupi gitul,asa a facut si STANEL a exclus oamenii seriosi din conducerea partidului.
    Bravo celor 4 care au votat contra si PITICULUI care s a abtinut.
    SA TE VAD CE VEI FACE CU TEO,CIMPEANU SI ADI STAICU
    PTR GENERAL O INTREBARE ,MAI CANDIDATI ???

    RăspundețiȘtergere

Comentariile dvs vor fi vizibile doar după validare.