vineri, 10 iunie 2011

Stancu, Simionescu și Camelia Gușatu au fost azi foarte nervoși

La finalul articolului, două fotografii care il infatiseaza pe Stancu incruntat si autoritar  alaturi de obedientul Simionescu si, relaxat, alături de Camelia Gușatu.
Emisiunea lui Dan Diaconescu, la care am fost invitată aseară, a avut darul de a însufleți Brăila. Semnalele pe care le-am primit atât în timpul emisiunii, dar mai ales după, au confirmat că atunci când identificăm corect o problemă de interes general putem deveni solidari. Așa a fost posibil ca o intrevenție de jumătate de ora la DDD să se prelungească o noapte întreagă. Mesajele brăilenilor, sătui de atitudinea baronului nesătul, au confirmat dezgustul tuturor. Telefoanele si SMS-urile primite au intregit probleme dezbatute, aducand noi  subiecte în discuție. O astfel de temă a fost umilința la care sunt supuși colaboratorii apropiați ai baronului, printre care primarul și unul dintre subalternii din CJ, obligat să o facă pe șoferul în miez noapte, potrivit prietenului său revoltat de situație, care a trimis un mesaj lui Dan Diaconescu.
Că revolta televizată a brăilenilor nu le-a picat bine celor vizati o dovedește și faptul că Vodă a zbierat cât a fost ziua de lunga la toți cei care i-au ieșit în cale, în special la Simionescu, cu care împarte anumite bucurii, mai puțin bucuria de a organiza un concurs pe stadion, unde s-a perindat  însuși baronul în pantaloni scurți pentru a aranja cât mai vizibil bannerul Conciviei și a le acoperi pe celelalte.

Trei într-o barcă

Ca să se vadă bannerul firmei sale, Stancu a cerut să fie întoarse celelalte
La fel de nervoasă ca baronul, Camelia Gușatu, fost reporter agreat de Stancu și Simionescu deopotrivă și răsplătit pentru obiectivitatea sa cu un post de conducere în primărie și nu numai, a dirijat și ea amplasarea bannerelor pe stadion. Nu avem idee despre motivul nervozității sincronizate a celor trei, însă sperăm că nu are legătură cu mesajele trimise de brăileni la DDD în ceea ce-i privește. 
După intervenția brăilenilor la OTV, care-l acuzau pe primar, acesta s-a hotărît subit să aibă și inițiative de capul lui, prima dintre ele fiind aceea de a pune un afiș la intrare în primărie care anunță că ținuta vizitatorilor să fie decentă, ”ca să nu mai spună Aura Costea că suntem proști!”, după cum a motivat un gardian. Prima victimă: reporterul ”neserios ” care l-a filmat pe Stancu în toată splendoarea lui, pentru că purta un pantalon trei sferturi. În timp ce gardianul l-a oprit pe neserios, pe lângă ei, se strecura în primărie o domnișoară cu fusta cât un guler.
 Pentru ca licheaua aciuata pe langa tandemul Stancu -Simionescu continua sa actioneze la comanda acestora si sa apeleze la trucaje penibile, ca sa continue denigrarile la adresa mea, nu se astampara, va anunt pe aceasta cale ca, spre deosebire de impostorul  nevoit sa minta si sa improvizeze, eu am cu ce ma apara. Priviti doua poze reale, care rezuma articolul de mai sus și un sfat pentru pesediști: delimitați-vă cât mai puteți de  psihopat ca sa nu se ia și la voi!

23 de comentarii:

  1. sincer vorbind nu-mi pot imagina pana unde merge acest individ. sincer mie greata sa-l mai fac in vreun fel. sincer m-am saturat sa fiu brailean. oameni buni chiar nu vedeti ca acest taran se comporta si mai urat. si apropo de acea parasuta numita xxxxxx xxxxxxx. a uitat cand a trecut prin patul lui antonel bunu. acum sa ajuns calatoreste prin alte dormitoare sau altii prin dormitorul ei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cineva trebuia sa sparga o data"timiditatea"brailenilor.Iata ca se poate.Felicitari d-nei Aura Costea,care nu sa last intimidata de BGS.Pe cand ceilelti jurnalisti locli vor lua atitudine?

    RăspundețiȘtergere
  3. IVAN CRISTIAN GABRIEL11 iunie 2011 la 09:14

    e prima oara in 21 de ani de la revolutie cand se ia atitudine impotriva psd-ului din Braila la TV.PP-DD Braila ,DDD si Aura Costea sunt singurii care se iau de Stancu si PSD ! MINCINOSII DE LA PSD trebuie sa plece ,Braila nu are locuri de munca serioase are doar de alea de minim! Asa poate domni PSD-ul local, cand sunt multi saraci dependenti de ajutoare sociale ,nu oameni bine platiti care nu depind de stat.
    De ce pleaca tinerii in afara? Pt. ca psd-ul local nu e in stare sa aduca investitori seriosi ci doar fabrici de scame cu salariul de 2 lei , ore de munca neplatite si alte alea...
    In Braila e ca in Republica Moldova! TINERII SI ELEMENTELE PROGRESISTE PLEACA IN STRAINATATE SAU IN ALTE ORASE CU PERSPECTIVA ,IN TIMP CE LA bRAILA VOTEAZA PENSIONARII SI TOT FELUL DE ASISTATI SOCIAL, ADICA BAZA DE VOT A PSD! DE ASTA IES EI LA VOT! TOT RESPECTUL PT DOAMNA AURA COSTEA!

    RăspundețiȘtergere
  4. pai normal ca erau toti trei nervosi. stancu ca l-a dat de gol, simi de gelozie si parasuta ca amandoi sunt intorsi pe dos ca politic ii costa functile ce fac ei.

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi pare bine sa aud ca marletele de Stancu a fost ravasit. Este un cancer pentru Braila, alaturi de prim-secretarul PCR din Combinatul de Celuloza si Hartie Braila, AUREL SIMIONESCU. Dupa Revolutie domnul Simi a stat ascuns doua saptamani pentru ca erau multi care doreau sa il impuste. Dupa doua saptamani a revenit in functia de director al CCH. Tot comunistii castigasera de fapt. :(

    RăspundețiȘtergere
  6. ha ha ha ce se oftica papagalii ca nu le-a trecut prin capetele alea seci ca cineva o sa le faca asta. bravo tie , o ziarista pe cinste. mai rar asa adeversar pentru golani. mult succes

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu sunt decat adversarul celor care ma ataca nejustificat. Stancu si-a insusit discursul unui psihopat si s-a gandit el asa ca poate sa-si permita sa ma denigreze pe baza jegoseniilor unei lichele. Voi reactiona la fel cu toti cei care il vor mai incuraja pe obsedat sa se mainifeste in spatiul public ca ziarist. Articolul de mai sus este un avertisment. Au vazut cu totii ca am avut ocazia sa-i fac de ras in direct si ca nu am facut-o.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu ținuta vizitatorilor să fie decentă, ”ca să nu mai spună Aura Costea că suntem proști!” CI A ANGAJATELOR DIN PRIMARIE SA FIE DECENTA. Abia acum "Casa Alba" s-a transformat in HAREMUL de care vorbea Daniela Vasioiu. Pe atunci abia se puneau bazele bordelului. Acum s-a "legiferat" prin acordul tacit a lui Stancu, secondat de Simi ( care a inceput sa-si dea seama ca femeile sunt si frumoase si apetisante- mai pe romaneste A INCEPUT SA-I MIROASA A NUCA VERDE-, dar probabil ca nu stie ca sunt si INTERESATE de cate ceva) dar si nederanjati de prefectul PDL pesedizat intre timp, Dan Dumitru Popa.

    RăspundețiȘtergere
  9. Aura,te felicit,habar nu aveam ca Braila e atat de ¨murdara¨.Chiar nu iti intelegeam uneori indarjirea cu care ii criticai...acum din pacate i-am vazut...si ai avut dreptate.Si ai avut si foarte mult curaj !!! Bravo tie !!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. multumesc, Denisa! E importanta sustinerea tuturor care inteleg ca asa nu se mai poate!

    RăspundețiȘtergere
  11. C. G. asta o stiu de mica dacand la despartit pe Antonel de la MegaTV de familia lui.O Otrava care in loc sa ajunga la Spania la club a ajuns Consilier la Primarie care e cam acelasi lucru.C. G. este Petarda care si-a schimbat numele sa devina si Ea prezentatoare la acelasi MegaTV.C. G. este cea care la ora actuala ia spage sa dea locuinte ANL la tineri.Asta e C. G.

    RăspundețiȘtergere
  12. pana la urma a fost bun si chioru la ceva daca nu se trezea gestionaru vorbind in conferinta de presa despre prostiile lu ciordache nu ajungea vedeta.
    s-a luat de tine si tu l-ai pus la punct. sa se invete minte si altii sa se mai ia dupa un ordinar ca ala.
    bravo bravo bravo de trei ori bravo

    RăspundețiȘtergere
  13. Buna ziua,

    Cum as putea sa vizionez si eu inregistrarea emisiunii de la OTV...multumesc anticipat...

    RăspundețiȘtergere
  14. Emisiunea nu poate fi vazuta. OTV nu a postat-o pe youtube.Puteti sa ii rugati sa o faca.

    RăspundețiȘtergere
  15. Eram interesat de un articol despre masonii braileni pe care l-am citit pe blogul dvs si vad ca nu mai este. va e frica de ei, de ce l-ati scos?

    RăspundețiȘtergere
  16. Braileni din toate colturile lumii, uniti-va! Este mai rau decat pe vremea primarului Lungu. Cei care mai au cate ceva prin buzunare si un minim de bun sens al lucrurilor, sa dea mana cu mana si sa puna umar la umar sa inlature acest rest, Bunea Stancu, din vremea vechii dictaturi. Viitorul copiilor vostri sta in mainile voastre. Invatati sa fiti demni, inainte de a fi saraci. Dupa cel de-al II-lea razboi mondial o tara intreaga era saraca, dar demnitatea era calitatea cea mai de pret a romanului. Invatati sa va cititi si sa va cunoasteti drepturile, dragi concetateni. Numai asa puteti inlatura de la putere elemente nocive, precum persoana numita in randurile de mai sus. Sincer va spun, nu merita nici macar sa-i repet numele.

    RăspundețiȘtergere
  17. Mult curaj si multa forta, stimata Aura Costea! Ai alaturi de tine partea aceea a Brailei care inca mai respira. Ajut-o sa nu-si piarda fiatul.

    RăspundețiȘtergere
  18. Pot fi mai marlan decat Stancu, dar nu ma complac...pot sa-l injur si eu, dar nu ma cobor atat de mult la nivelul lui de (in)cultura...pot sa accept in final marlania acestuia - pentru ca se vede treaba, ca atata poate("unde nu e, nici Dumnezeu nu cere")... dar nu voi accepta sub nici o forma lipsa de verticalitate si slugarnicia celor care il inconjoara, osanalele aduse unui "voda", care asa cum spun multi "a facut ceva in orasul asta". Oameni buni, sa fie clar ca tot ce facut si va face in continuare nu este decat pentru EL, pentru propria-i persoana, in interes strict personal. Este stapanit de un egoism nativ, devenit pentru el boala care il macina...atat sufleteste, cat si psihic. Ce este mai grav, ca acesta boala ne afecteaza in primul rand pe noi, contribuabili si viitori votanti. Ba chiar si slugile care il urmeaza pot fi afectate direct, pentru ca atunci cand nu va mai avea nevoie de ele, pot fi "executate" chiar in public sub privirile consternate ale celor care ii vor da poate dreptate afirmand: "saracu' el a vrut sa faca numai bine in folosul comunitatii, dar oamenii lui l-au tradat". Asa ca atentie...cei care il mai sustineti inca...soarta voastra este pecetluita...la o eventuala cadere a lui voda va veti afla in primul flanc, veti fi primii "executati"! Voda-stancu va iesi in final basma curata din toate afacerile periculoase pentru ca "ostasii" vor raspunde rand pe rand. Aceasta a fost...si inca este, tactica "de lupta" a lui voda-stancu care in anii de domnie s-a inconjurat de slugi credicioase, cat mai naive, proaste si slab pregatite profesional ( pe care in prima faza i-a injurat si amenintat sistematic , urmand apoi sa-i rasplateasca regeste), de corupti pe care i-a cumparat "cu sacosa", de "politruci" si "transpartinici", de politisti, procurori, avocati si judecatori corupti, dar....NICIODATA DE OAMENI DESTEPTI. Pe acestia din urma ii uraste de moarte, daca ar putea ar extermina aceasta "breasla" din Braila, cred ca ar fi in stare sa-i mituiasca numai sa plece din acest oras, sa nu ii mai puna piedici, sa-l eclipseze cumva, sa nu mai scrie sms-uri la DDD TV sau.. ce naiba..sa mai si gandeasca!EL este obisnuit sa gandeasca pentru toti in acest judet. Faceti ceva si scapati-l pe nenea Stancu de acest calvar, luati toti oamenii care il contrazic si mai ales cei care mai si gandesc si duceti-i undeva departe, sa nu-i mai vada sau sa-i mai auda…ca face apoplexie, spume la gura, face crize de isterie. Veti observa ca daca i-mi ascultati sfatul, Voda-stancu va radia de fericire, va da tot ce-i mai bun din el, va face totul sa renasca acest judet, va "pastori" fara teama turma care va ramane … de slugoi netoti..dar mai ales PROSTI. Si nu numai in acesta candidatura, ci si… In vecii vecilor, AMIN!

    RăspundețiȘtergere
  19. Dar de marlaniile celor din PD cand o sa vorbim? Cine ii demasac?

    RăspundețiȘtergere
  20. Luati-l pe TITIU zis SPAGARUL sa vedeti ca pe unde a calcat s-a ales praful. Cumatrul RS de la Electrica, prieten din copilarie, tovaras la multe nemernicii. Cine stie si are curajul sa scrie aici si poate in felul acesta, se va sesiza CINE TREBUIE si ia masuri cu NESATUII astia.

    RăspundețiȘtergere
  21. nu exista masoni in braila. astea sunt baloane de sapun aruncate in presa ca sa avem noi cu ce ne juca cat timp personaje ca bunea termina in liniste de furat ce a mai ramas de furat. terminati cu intoxicarile astea si deschideti ochii la ceea ce se intampla in jurul vostru

    RăspundețiȘtergere
  22. Bravo Aura! N-am vazut emisiunea, sint departe de casa. stiam si pina acum ca esti o fata curajoasa si onesta, dar acum ai aratat ca esti cea mai tare jurnalista din Braila, si esti singura din liga! Alti ziaristi nu exista in Braila, din pacate, cei de la obiectiv primesc publicitate (malai) ca sa ascunda mizeriile sub pres, astia s-au descalificat definitiv. apropo, de ziaristul de la RL imbrincit de derbedeii lui Stancu (poliatia comunitara) in ziua alegerilor, in incinta unei scoli, amendat ca i-a tulburat linistea matracucului, mai stie cineva ceva? intr-o tara democrata nu exista asa ceva, asa abuzuri! Braila e in afara civilizatiei. te impusca politia pe strada si criminalul scapa nevinovat. ne despart doar citiva km de granita Europei, de aia s-au adunat toti piritii in Braila: stancu, simionescu, dumitriu, badalan, chivu, cibu si alti repetenti. rusine sa le fie la toti! nu va bucurati ca scapati cu fata curata dupa toate magariile astea. asa se bucura si lungu, si a sfirsit nasol, a cazut, si-a rupt nasul, a stat prin spitale - nedemn sfirsit, meritat pentru cite nedreptati a facut. bravo Aura, tine-o tot asa!

    RăspundețiȘtergere
  23. Dumnezeu nu inseamna masonerie,nici o creatura cu coarne sau obiecte care inspira duritate sau chiar posibilitatea de accidentare,de ce nu obiecte cu care poti comite crime (vezi Cain si Abel).Dumnezeu nu ne-a creat folosind echer,compas,dalta,ciocanul etc.Rusine diavolilor supremi!De ce sa nu analizam termenul raportandu-ne si la lb.romana...Sa aiba vreo legatura cu "masinarie"?Manipularea este arma voastra,dar cu care veti fi pedepsiti in propria voastra casa:IADUL!Asa ca pregatiti-va bagajele pentru ca Dumnezeu este mai puternic decat voi si decat "gradele voastre de inferioritate"!Dumnezeu ne iubeste si nu ne va lasa prada diavolului!

    RăspundețiȘtergere

Comentariile dvs vor fi vizibile doar după validare.