“Noi, românii din Covasna, Harghita şi Mureş, pe lângă problemele cu care se confruntă toţi fraţii noştri de pe cuprinsul patriei, la peste 90 de ani de la Marea Unire, încă ducem cu greu povara luptei pentru păstrarea identităţii şi a fiinţei noastre naţionale”, se arată în memorandum, menţionându-se că în aceste trei judeţe trăiesc peste 400.000 de români.
Numai orbii nu văd şi rău-voitorii nu înţeleg direcţia în care se merge
Semnatarii documentului susţin că în judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş “se produce un fenomen antieuropean de enclavizare nemaiîntâlnit în Europa”.
“Comunitatea maghiară se transformă într-o masă etnică închisă, blocată între propriile frontiere mentale, obsesiv segregaţioniste. An de an, cu paşi mărunţi, dar hotărâţi, fără oprelişti, s-a ajuns la crearea de facto a unui stat în stat, cu imn, cu drapel, cu stemă. Numai orbii nu văd şi rău-voitorii nu înţeleg direcţia în care se merge. Opinia publică românească trebuie să înţeleagă faptul că probleme precum separatismul, izolarea, a doua limbă oficială, discriminarea românilor pe meleagurile natale nu sunt doar probleme ale românilor din arcul intracarpatic”, se menţionează în documentul adoptat la Topliţa.
Nu vom fi niciodată de acord cu proiectul ce vizează autonomia pe criterii etnice
De asemenea, semnatarii acestuia protestează faţă de modul în care populaţia românească din zonă este “nesocotită, marginalizată şi tratată ca o populaţie aservită, neexistând egalitate de şanse la obţinerea unui loc de muncă şi nici un comportament civic prietenesc şi de colaborare, ci doar unul de intoleranţă şi exclusivism”.
“Mult trâmbiţata autonomie secuiască în toate timpurile a însemnat pentru românii din zonă asuprire, umilinţe, intoleranţă şi în cele din urmă asimilare. (…)Nu vom putea rămâne indiferenţi la aceste incitări periculoase şi nu vom fi niciodată de acord cu proiectul ce vizează autonomia pe criterii etnice a aşa-zisului Ţinut Secuiesc. Demersurile liderilor maghiari pentru obţinerea autonomiei teritoriale sunt întreprinse cu ignorarea totală a comunităţii româneşti, fapte care în fond reprezintă acte de nepermisă aroganţă şi sfidare la adresa locuitorilor care nu aparţin etniei maghiare din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi, totodată, un atac la adresa unităţii naţionale”, se mai arată în memorandum.
În opinia semnatarilor documentului, majoritatea discursurilor liderilor maghiari sunt astfel concepute “ca şi când istoria acestor meleaguri ar începe doar odată cu aşezarea secuilor aici, o istorie în care românii nici nu ar fi fost şi nici nu ar mai avea ce să caute”.
Ce cere Forumul Civic al Românilor din Covasana, Harghita şi Mureş
Reprezentanţii Forumului Civic al Românilor din Covasana, Harghita şi Mureş mai susţin că “românii din această zonă a ţării nu dispun de instrumentele legale şi de pârghii eficiente pentru a contracara prin forţe proprii efectele negative ale descentralizării, în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale aflate sub autoritatea perpetuă a formaţiunilor etnice maghiare”.
“De aceea solicităm autorităţilor statului, Parlamentului României, Preşedinţiei, Guvernului, precum şi întregii societăţi româneşti, Patriarhiei, Academiei, mass-media, societăţii civile să ia atitudine şi să-şi exprime public şi neechivoc o poziţie tranşantă referitor la acţiunile revizioniste şi separatiste care atentează făţiş la unitatea şi suveranitatea statului şi naţiunii române şi la existenţa noastră pe aceste locuri. Ne îngrijorează uşurinţa cu care s-a adoptat tacit de Senatul României legea promovată de UDMR cu privire la regionalizarea României, lege prin care se doreşte refacerea formulei staliniste de tristă amintire a regiunii autonome maghiare şi a regiunii de nord-est a Transilvaniei, ruptă din trupul ţării prin Dictatul de la Viena”, subliniază semnatarii memorandumului.
De asemenea, aceştia solicită Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Traian Băsescu să nu adopte, respectiv să nu promulge Legea Statutului minorităţilor naţionale iniţiată de UDMR şi “însuşită de Guvern”, apreciind că prin acest act normativ “se urmăreşte legiferarea bazei autonomiei teritoriale pe criterii etnice, sub formula autonomiei culturale”.
Forumul Civic al Românilor din Covasana, Harghita şi Mureş mai solicită Guvernului şi Parlamentului să adopte cadrul legislativ care “să asigure respectarea statutului limbii române ca singură limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale”.
“Se impune adoptarea unor norme legale clare, imperative şi lipsite de echivoc, care să garanteze, sub sancţiune, înlăturarea abuzurilor autorităţilor locale comise în aplicarea legii pe principiul că «ceea ce nu este interzis de lege înseamnă că este permis»”, arată semnatarii memorandumului.
Totodată, aceştia mai cer şi înfiinţarea unei comisii parlamentare care “să ancheteze abuzurile şi discriminările la care sunt supuşi românii din cele trei judeţe”, iar printr-o lege “să fie stabilite garanţii în procesul de descentralizare şi asigurarea unui cadru pentru reprezentarea populaţiei româneşti în structurile decizionale legislative şi administrative locale şi centrale”.
Memorandumul a fost citit în plen de Ioan Solomon, preşedintele Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş.
Mediafax
PSD, care s-a folosit de UDMR în toate guvernările, a fost reprezentat la nivel înalt. Dacă pe tânărul Ponta nu-l putem acuza de istoria pătată a partidului, Hrebenciuc, tovaraş la cataramă cu Verestoy Attila, a avut mare tupeu să fie prezent în sală şi mare noroc că nu a fost alungat de acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile dvs vor fi vizibile doar după validare.