"Analfabetul viitorului nu va mai fi cel care nu stie sa citeasca, ci acela care nu stie sa inteleaga."
marți, 23 februarie 2010
Giana Pătraşcu rămâne şefă la PDL Brăila
Aşa-numita grupare reformatoare din PDL Brăila s-a umflat până a făcut poc! În urma Biroului Permanent Naţional de ieri, Giana Pătraşcu nu numai că nu a fost înlocuită, aşa cum trăgeau nădejde câţiva democrat-liberali cărora le lipseşte curajul de a da cărţile pe faţă, ci se întoarce la Brăila cu misiunea de a organiza viitoarea conferinţă judeţeană. Sau, cel putin, asa spera ea. Ceea ce reduce pe moment şansa ca la şefia filialei brăilene să fie adus gălăţeanul Constantin Dumitriu. Acuzată la centru, în discuţii particulare şi nu într-un cadru oficial, că se află la cheremul social-democratului Gheorghe Bunea Stancu, se pare că argumentul forte al Gianei a fost acela că având trei oameni în posturile cele mai înalte din Prefectura Brăila, ar fi nedrept să plătească numai ea slugarnicia din teritoriu faţă de Stancu. Şi aici este vorba despre prefectul Dumitru Popa şi subprefecţii Florin Cîrligea şi Dorian Stoianovici. Cu alte cuvinte, conducerea centrală nu şi-a asumat deocamdata o adevărată revoluţie la Brăila, schimbând odată cu liderul filialei şi pe cei trei înalţi reprezentanţi în structurile administrative. Aceasta, cu atât mai mult cu cât tânărul gălăţean, un extrem de apropiat al lui Ştefan Rădulescu-finul preferat al lui Vodă- nu este nici el la adăpost de acuzaţiile care i se aduc Gianei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
L-au bagat la inaintare pe titishor cel negrishor din disperarea de a nu reveni Daniela. Ma bucur ca nu le-a iesit manevra dar m-as bucura si mai tare daca ai scrie despre desteptii care o au impresia ca pot pacali pe toata lumea. Adica ei voiau sa scape de Giana ca e carpa lui GBS ca sa-l aduca pe Titi, cel care impreuna cu Stefan, il frecventeaza pe Voda-cum ii zici tu. Nici boc, nici Blaga nu sunt atat de tampiti pe cum crede Iuda.
RăspundețiȘtergereAura, ma bucur ca primesc de la tine asa ceva...imi place ce scrii, ai curaj si asta inseamna ca esti stapana pe tine. Imi plac mult oamenii ca tine, care nu au teama de nimic si de nimeni ci doar de Dumnezeu, cel pe care multi din tara asta l-au uitat.Te pup si tine-o tot asa..
RăspundețiȘtergeremda...interesanta postare.
RăspundețiȘtergerehai sa analizam putin
actuala presedinta a org PDL Braila pana acum nu a avut deloc atitudine in presa .nu a facut altceva decat sa citeasca ceea ce primea pe mail de la centru .cei de la centru trimit scripturi pentru a sustine politica la nivel national.
Dragi mei dar politica de la nivel local cu problemele orasului ,cu problemele cetatenilor,cu greselile voite din administratia locala..cand are de gand doamna presedinta de organizatia a unui partid aflat la guvernare sa faca si munca administrativa pentru imaginea politica a pdl-ului din teritoriu.
DRAGA GEANA NU REUSESTI SA MINTI PE NIMENI CU JOCUL ASTA DE GLEZNA SUNT SI PROBLEME A CELOR CARE AU DAT VOTUL PENTRU PDL SI EI SUNT BRAILENI NU BUCURESTENI SI NICI PRAHONEVI...DACA ASTA E ATITUDINE PENTRU UN PARTID CARE ARE PREMIER SI GUVERN IN TERITORIU ATUNCI GIANA CREDE-MA NU AI DE CE SA TE BATI CU PUMNUL IN PIEPT CA TU FACI POLITICA PARTIDULUI IN TERITORIU....MIZERABILA ATITUDINE...PACAT CA TE MAI DAI SI TANARA DE ALTA GENERATIE..FOAMEA A FACUT DIN TINE O UNEALTA USOR DE CUMPARAT
continuare...
RăspundețiȘtergere..apoi a numit in functii de directori oameni care pana mai ieri erau undeva in alta sfera de cunostinte care nu au nici o legatura cu sefia unei institutii...Doamna Presedinta crezi ca prin numirea la tot felul de telefoane ai sa reusesti sa castigi alegerile in Braila la organizatie?....tu crezi ca vei reusii sa faci ceea ce ai facut si la pnl? crezi ca vei reusii sa aduci angajatii de la diverse firme sa-i pui sa voteze pentru tine? ..este imposibil sa crezi ca vei fura prin vot masluit aceasta presedentie...SA STII CA CIFRA DE AFACERI A FIRMEI DE CONSTRUCTII A SOTULUI TAU SE VEDE CA SE TRIPLEAZA.SI....SURPRIZA SE VAD SI CONTRACTELE SI DACA TE INTERESEAZA ELE SE POT VEDEA SI PUBLIC LA INSTITUTIILE UNDE AI INCHEIAT DIRECT..DAR SI MAI MULT SA STII CA SUBANTREPRIZA NU ASCUNDE DELOC CA TU NU AI LEGATURA CU STANCU CI DIN CONTRA...
ESTE IMPOSIBIL SA CONVINGI OAMENII CA TU VREI SA FACI CEVA CA SI REPREZENTANT DE SEAMA A UNUI PARTID CARE ESTE LA GUVERNARE,CA FACI PENTRU OAMENII CARE AU VOTAT CREZAND CA SI TU CU AI TAI SUNTETI ALTFEL....REPET SI SUSTIN ASTA....FOAMEA A FACUT DIN TINE SI CEI DE LANGA TINE SA VINDETI CEEA CE NU ESTE AL VOSTRU...DEMNITATEA MEMBRILOR DE PARTID NU E DE VANZARE IAR VOI O NEGOCIATI CA LA TALCIOC....SUNTETI MULT PREA MIZERABILI DECAT MI-AM INCHIPUIT...
...spune oamenilor care au votat pdl si care au crezut ca la Braila se va schimba ceva de ce SAMPETRU cel de la casa de pensii (un om care a fost mereu sef si are toate atributele unui oportunist si este mereu acolo unde este de ros)..SPUNE-LE LOR CETATENILOR DE CE L-AI TRAS DIN PNL SI L-AI UNS DIRECTOR LA SPITALUL TBC?
RăspundețiȘtergere..CE FEL DE POLITICA FACI TU GIANA? A CUI? CA A PARTIDULUI NOSTRU NU
semneaza un..OCHI CRITIC
da' despre liberali de ce nu scrii? ori crezi ca ei is mai breji ca giana? boboceul de exemplu... crezi ca el e independent de stancu si de varga? sau tii cu ursul???
RăspundețiȘtergere@ curiosu'
RăspundețiȘtergereDaca citesti postarile mai vechi referitoare la PNL, vei remarca parerea mea despre ce se intampla la acest partid. In ceea ce-l priveste pe Catalin Boboc, sunt de acord cu tine. Nici el nu convinge ca e "curat", desi cred ca se straduieste.
Mai Aura mai, ce mai pui tu osul sa ramanem in neagra mizerie, in mocirla si uitare. Din loja indiferentei pare amuzant nu? Probabil vrei sa nu mai scapam de acesti comunisti parveniti niciodata. Nu-ti cer sa fi CHE Guevara Brailei dar nici sa vezi lucrurile hilar, ascunsa de partea cealalta a pixului. Te-am privit de cateva ori in ochi in conferintele de presa si am crezut ca macar din "furia " varstei vei fi macar impartiala cu taberele dar partinitoare ca locuitoare a acestui oras. Ma gandesc ca poate mercantilismul si nevoile te inping in gesturi de genul asta. Posteaza-l sau nu, dar macar citeste-l.
RăspundețiȘtergerebarbat, 36 ani, brailean, stare: Lehamite !!!
P.S. de la "barbat, 36 ani...." daca te deranjez pot sa nu mai intru pe blog-ul tau.. merci.. ciao
RăspundețiȘtergereAm citit si validez acest comentariu desi, marturisesc, chiar nu inteleg de ce sunt acuzata de mercantilism. Nu sunt indiferenta la ceea ce ni se intampla, de aceea continui sa scriu pe acest blog ceea ce nu mai pot face deocamdata pe canalele media existente in acest oras adus in pragul metastazei de lichelismul unora.
RăspundețiȘtergereDaca zici ca ma cunosti, probalil stii ca spre deosebire de alti colegi, nu am constiinta de vanzare. In mod natural,opiniile mele pot fi subiective, dar niciodata subversive.
Oricine este binevenit pe aces blog. Schimbul de idei este un privilegiu pentru cine intelege ca nu detine adevarul absolut si, daca se realizeaza in termeni civilizati, el nu poate sa fie decat constructiv. Oricine ai fi, nu pot deact sa-ti multumesc pentu ca imi dai ocazia sa lamuresc ceea ce, poate din superficialitate, nu am reusit sa fac la un moment dat.
RăspundețiȘtergereSi, apropo, de ce spui ca nu vreau sa scapam de comunisti parveniti cand tocmai despre ei scriu pe acet blog si nu in termeni elogiosi? Mai arata-mi pe cineva care sa-si spuna opniile la fel de transat ca si mine si poate ne unim fortele, caci nu vreau sa devin cu bine ai spus Che Guevara Brailei.
RăspundețiȘtergereio zic sa nu-l mai bagi in seama pe acest luzar anonim. dupa cum se recomanda sigur e bobocul de crin ofilit deja pe tulpina uscata a pnl.
RăspundețiȘtergerebarbat, ..., stare lehamite !!!
RăspundețiȘtergereInteleg sensul peiorativ referitor la " grupul de reformatori " dar cum sa cataloghez aprecierea ca daca nu e giana singura pupincurista si mai sunt vreo 3 pe la prefectura, deja nu-i ceva rau ???? Asta-i ca si cum ai vorbi de OTV, daca se uita o groaza de nimeni atunci inseamna ca nu-i nociva. Ai citit macar din curiozitate CV-urile astora de care scri? Fa o paralela intre CV-urile gianei si Titi Dumitriu. Asta ar fi o abordare macar corecta , e si asta un mod de a lupta. Nici nu-l cunosc prea bine pe Titi dar macar stiu ca e mai putin comunist si cat de cat mai vizionar. sunt multe de spus... sunt atent la evolutie.
merci
tovarase aflat in stare de lehamite! dupa ce ca esti incoerent de mai dai si moralist. ia iesi putin la lumina, spune cine esti ca ai curaj cat vrabia in fata pisicii. cum iti permiti tu sa ceri socoteala cuiva care spune foarte direct ce crede si despre toti la un loc? contributia ta la alungarea comunistilor parveniti care e? din ce post platit din bani publici scrii toate bazaconiile astea? cred ca nici macar nu te duce mintea sa intelegi ce scrie atat esti de orbit de patima. titi dumitriu o sa plece in suturi daca pune piciorul in sediu. poti sa-i transmiti asta!
RăspundețiȘtergereochiul critic spune...
RăspundețiȘtergereinteresant comportament al actualei conduceri citez din GEO ,, titi dumitriu o sa plece in suturi daca pune piciorul in sediu;,, oameni buni chiar nu intelegeti ca promiscuitatea si subcultura nu pot sa ramana sefi peste oameni care chiar au valoare si demnitate asa ca giana pentru ca iti este asa de foame dute acolo unde sunt doar pomeni adica la stancu nu mai face rau acestui partid
aura tu nu ai costiinta de vanzare asta stiu si eu foarte bine dar sa stii ca giana ( cea despre care scrii si spui ca e sefa si va ramane precum drumul de fier tot sefa) a reusit prin multe incercari sa-si vanda nu doar constiinta ci si sufletul..asa ca nu incerca sa fi impartiala tinand putin partea gianei...ai grija la nuantele din articol...se vad
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos pentru cuvintele tale. Da, chiar daca detest slugarnicia Gianei fata de Stancu, trebuie sa fiu impartiala. In ceea ce priveste atitudinea celor 3, ea chiar are dreptate. Deoarece functiile lor administrative le-ar permite sa il ia putin pe Voda la intrebari, ei nu o fac. Prin urmare, nu poate fi schimbata doar ea pe motiv de aservire, ci si prefectul si cei doi subprefecti, asta ca sa nu existe discriminare :))
RăspundețiȘtergereMERCI si eu !!!! acum ai stabilit echilibrul. Te rog incearca si cu CV-urile.
RăspundețiȘtergere